când nu-mi găsesc cuvintele, degeaba nu le mai cauţi...

"ahhh... te rog
fii mai
atent, doar ştii că luna
are vărsat de vânt, hai! să dormi
pe canapea
şi mai ascultăm mâine.."

mă cuibărisem deasupra buzelor ei
şi eram gata
să alunec înspre sâni
gândindu-mă că-i pot visa gâtul
în săruturi gri...

mă încolăceam
din gând în gând
în jurul vertebrelor atât cât
să nu mai tac
iarăşi
dintr-o poziţie incomodă

mi-a îngăduit să adorm
chiar înaintea coapselor
în ultimele clipe de luciditate
ţin minte că zbieram la stele să nu cumva
să se spargă şi...
"rămân urme! de ce dracu' nu stai cuminte
mi-ai promis că vii direct acasă
miroşi şi-a-ntuneric..."

când m-am trezit
spasmele ei erau în comă degetele de la picioare
îi amorţiseră peste mine
şi numai ciupindu-i timpanele
cu un damf îngrozitor
am înţeles

că nu mă
urăşte...