Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Miscellanea

Cu zgomotul pe urechi


Glad Berindei

21.11.2009
Man.In.Fest, iulie 2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Intrarea în marele oraş al Sudului se face lin. Acceleratul ce te aduce din Cluj se blochează, pentru a câta oară, în faţa unui semnal roşu, la mai puţin de un kilometru de Gara de Nord. Mahmur după somnul chinuit din trenul fie îngheţat, fie supraîncălzit, mai păstrezi în tine dulceaţa lungii tăceri ardelene, vorba lentă şi calculată, acordurile de jazz de la concertul de aseară şi zgomotul vag al troleului 6, ruta Mărăşti-Mănăştur.

Eşti deja în Bucureşti, dar e prea linişte. Una stranie de ore matinale. Trenul se urneşte greoi şi pe geam încep să se profileze sinistre blocuri cenuşii din Griviţa, scheletul însingurat al mereu neterminatului pasaj Basarab şi parcă un fel de rumoare. Dar în liniştea cu care savurezi ultima ţigară ilegală, amănuntul acesta e aproape neglijabil. Peron.

Gara de Nord este primul semn că ai pătruns într-o lume a decibelilor fără măsură. De la taximetriştii agasanţi care te asaltează cu vocea ridicată şi îţi oferă serviciile sau hamali strigându-şi ostentativ disponibilitatea, până la vocea enervantă a speaker-iţei de la informaţii, gara Capitalei te previne că ai ajuns într-un oraş căruia nu îi place liniştea. Treci grăbit printre oamenii plictisiţi şi cobori la metrou.

Aici pare să fie mai puţin zgomot, dar viteza trenului te scoate repede la Piaţa Unirii, unde eşti din nou bruiat de ţipetele concurente ale matroanelor din Ferentari, îmbiindu-te neplăcut să cumperi şosete la un leu sau bluze la zece. Te întrebi de ce o fac urlând, dar realizezi că zgomotul produs de acel minunat obiectiv turistic numit traficul bucureştean le obligă. Oricât s-ar strădui oarece primar să introducă autobuze silenţioase, poluarea sonoră a sutelor de mii de maşini conduse de mahalagiii care simt nevoia să urle şi să scuipe pe geam nu poate fi evitată.

Pentru a ajunge acasă îmi rămân două variante, tramvaiul sau autobuzul. Tramvaiul mă zgâlţâie şi îmi crează leziuni pe timpan. Niciodată nu înţeleg de ce vatmanul conduce cu mâna pe claxon. Iar claxonul unui tramvai e un fel de ţârâit bun de folosit pentru tortură psihică la Guantanamo. Dar poate conducerea R.A.T.B. crede că asta merităm. Totuşi sunt în el şi în zece minute ajung acasă, convins că am scăpat de gălăgie.

Pe lângă banala ceartă dintre pensionarele-vânătoare de locuri, mai trăieşti plăcerea orientală creată de un telefon scump, cu difuzor amplu ce acoperă huruitul bătrân al şinelor. Te-ai pus la zi şi cu ultimul single Florin Salam, iar dacă ai noroc poate prinzi şi cea mai recentă piesă marcată Jean de la Craiova. Mă întreb, oare ce păţesc dacă încep să ascult Korn în tramvai? Simt ameninţarea unei linşări şi mă concentrez la peisajul masiv al Casei Poporului. Cobor.

Obosit de tren, mă arunc în pat pentru o vreme nu prea lungă. Vecinii mei au ieşit în faţa blocului la concurs de ronţăit sămânţă, iar această nobilă activitate se poate face doar pe ritm de manele. Sunt vaccinat. În cartierele bucureştene, totul se face ascultând manele. Iar în centru totul se face cu volumul la maxim. Mergi într-un bar aparent calm, hotărât să bei o bere cu vreun amic şi să porţi o discuţie pretins intelectuală. Barmanul hotărăşte că nu ai voie. Într-adevăr, nu îl vei asculta pe Guţă în centrul Bucureştilor, dar vei fi agresat de ultimele trenduri house şi drum'n base, de aceleaşi vechituri rock sau de hopperi anchilozaţi, în aceeaşi manieră zgomotoasă a cartierului.

Distincţia între club şi bar nu există. Măcar în club îţi asumi decibelii pentru că ai ieşit la agăţat. Vrei să comunici, dar tot ce auzi este vocea disperată a interlocutorului tău: Ai înţeles ce zic? Mă auzi? Poţi protesta, dar rişti. Afluxul constant de clienţi creează o aroganţă tradusă în lipsa de respect a unor oameni angajaţi să fie la dispoziţia ta, în definitiv.

Parcurile pot fi un refugiu. Şi sunt în mare măsură. Pe copiii gălăgioşi nu te poţi supăra pentru că şi tu ai fost odinioară aşa ceva. Dar în parcuri vei găsi cu siguranţă terase. Şi aşa pleacă gloria parcurilor! Terasa bucureşteană este prin esenţă mahala şi manea. Iar dacă printr-o minune vei găsi un loc tăcut, retras, unde să performezi şi tu un sărut cu vreo fată, şansa ca vreun cartierist cu scuter să treacă frenetic pe lângă tine este maximă. Dacă trece unul, cu siguranţă va veni toată haita după el. Te poţi resemna şi îţi propui, cu mult romantism în suflet, să mergi pe noapte în Cişmigiu.

Dacă fata nu poate, te consolezi cu compania unui amic: iei nişte beri de la non-stop şi te ascunzi pe la zona şahiştilor, ştiind că nu vine garda prea des. Începi probabil o discuţie pasionantă, ai subiecte grămadă, că doar e an electoral, primăvara e caldă, te ambalezi, ai idei, coerenţă, stil, argumente. Brusc... nu mai auzi ce gândeşti. Pe bulevardele ce înconjoară parcul au început tradiţionalele curse de motociclişti. Neapărat nocturne. Departe de mine să desconsider oamenii pasionaţi de motoare, am prea mulţi amici în zona asta. Totuşi, cei pe care îi cunosc eu nu fac aşa ceva în miez de noapte, trezind tot centrul.

Doborât de evenimente, termin berea şi o iau agale spre casă. Taxiurile s-au ieftinit, nu mai cheltuieşti un sfert de salariu dacă te prinde noaptea în oraş. Asculţi o manea şi în maşină; în nouă din zece cazuri, şoferul nu te va întreba dacă îţi convine. Ignori, pentru că te-ai obişnuit. Atitudinea ta se numeşte în dicţionar ignorare, sau ignoranţă? În faţa blocului admir rezultatele concursului de mâncat seminţe, urc, deschid uşa casei, mă arunc în pat şi sunt bucuros că o să adorm în sfârşit după o zi urlândă. Sar din pat speriat. În curtea din spate s-au luat gălăgios la bătaie haitele de câini, animând toate exemplarele canine de pe o rază de doi kilometri.

Noapte bună, Bucureşti!
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Merită să aspiri la gloria literară?, Giacomo Leopardi, traducere de Adriana Cârcu (5.0/5 - 2 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Despre Frică şi cântece de adormit, Vlad Bălan (5.0/5 - 2 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro păcat că bicicletele nu au număr, Andrada Ionescu
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Cordonul zombilical, Călin-Andrei Mihăilescu (4.8/5 - 6 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Gustul ploii, Argentina Firuță (5.0/5 - 4 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Povestiri minimaliste
Sageata autoficţiuni
Sageata Pentru cine bat străzile
Sageata Autorul
Sageata Înaltă ordine de idei
Sageata Editorialul de luni dimineaţă
Sageata Cafe del Sol
Sageata Diversiuni şi aluviuni
Sageata Micile istorii
Sageata Scrisorile Getei
Sageata Insolita de marţi
Sageata Întîlniri - De dragoste
Sageata Cuvinte pentru înecaţi
Sageata România, draga de ea!
Sageata Jobenul cu iepuraşi
Sageata Şoseta cântăreţului de blues
Sageata inter_zise
Sageata Biciclete în Beijing
Sageata Istorii inventate
Sageata Respiraţie sub apă
Sageata CompletAbil
Sageata Cutia cu păpuşi
Sageata Drumul spre Oz
Sageata Un pic - alte întîmplări adevărate
Sageata Poveştile fetei nesăbuite
Sageata Cum să...
Sageata Bungee Jumping
Sageata InCompletAbil fantastic
Sageata Ceaiul de joi dimineaţă
Sageata Fractalul Epic
Sageata Zen şi arta întreţinerii motocicletei
Sageata PUNCT...
Sageata S-a întâmplat într-o joi
Sageata Praful de pe tobă
Sageata 8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to men
Sageata Blues Letters
Sageata Casa cu pereţi de vânt
Sageata Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)
Sageata Ora de libertate
Sageata Viaţa domnului Lăzărescu
Sageata Întâmplări despre niciodată
Sageata Jurnal de maimuţe
Sageata Cântece simple
Sageata 49
Sageata Totul pe alb


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer