Duminica trecută (15 noiembrie 2009) a avut loc lansarea unei reviste mai speciale: Decât o Revistă. În primul rînd, redacţia nu şi-a propus altceva decît o joacă; nici profit, şi nici continuitate. Apoi, revista a fost tipărită în doar cîteva mii de exemplare, fără pagini de reclamă şi cu distribuţie gratuită. Promovarea s-a făcut îndeosebi pe Internet, pe Facebook şi Twitter, spaţii care au coagulat mii de tineri nerăbdători să citească numărul zero - şi poate singurul din Decât o Revistă. Au colaborat pro bono jurnalişti şi fotografi cu experienţă, printre care îi amintesc pe Cristian Lupşa, Raymond Bobar, Lavinia Gliga, Sebastian Ispas, Gabriel Dobre, Vlad Petreanu, Răzvan Exarhu, Alex Gîlmeanu, Cosmin Bumbuţ ş.a. Am discutat cu Cristian Lupşa, parte din nucleul dur al revistei, despre ideea din care s-a născut Decât o Revistă, despre conţinut şi despre influenţa on-line-ului în prezentul şi în viitorul publicaţiei. Da, se pare că acest unic număr va avea continuitate!
Ovidiu Draghia: Am găsit cu greu un număr din DoR, ceea ce mi-a amintit de vremuri de demult, cînd trebuia să ai pile la librari ca să poţi avea anumite titluri. Pentru cititorii Observatorului cultural care încă nu au aflat de DoR, explică-ne pe scurt ce este acest proiect? Cum a apărut şi încotro merge?
Cristian Lupşa: A apărut dintr-o joacă, o discuţie într-un bar zgomotos între cîţiva jurnalişti care se întrebau cum ar fi dacă ar face o revistă integral pe placul lor, fără restricţii, în afara standardelor vizuale şi editoriale, adesea ignorate - şi, uneori, neştiute -, din redacţiile româneşti. Sînt vremuri grele pentru jurnalismul românesc, lovit de criza financiară, de migraţia spre on-line, dar şi de - cu cîteva excepţii - multă muncă defectuoasă. Noi am vrut să demonstrăm că se poate - şi că merită - să faci jurnalism de calitate şi că revista este un mediu ideal de-a face asta în vremurile de azi. Am vrut să şi eliminăm ceva din prejudecata care spune că glossy înseamnă stupid şi frivol. Glossy e un finisaj lucios al hîrtiei, nu o decizie de conţinut.
O continuare are nevoie de votul cititorilor
O.D.: Anterior, am întrebat încotro merge, deşi - oficial - acesta este singurul număr, ca intenţie. Totuşi, sînt zvonuri că revista ar putea apărea la două luni. Ce ne poţi spune despre această perspectivă? Ar putea rezista pe piaţă, ţinînd seama de feedbackul de pînă acum?
C.L.: Nu sînt zvonuri; le-aş cataloga, mai degrabă, ca fiind întrebări. Nu ştim deocamdată în ce direcţie ne vom duce. Ce-i drept, reacţia publicului - încă de dinaintea apariţiei - a fost fenomenală. Iar apariţia agenţiei Pleon Graffiti, care ne-a acoperit costurile de tipar pe ultima sută de metri, a fost un vot important de încredere şi din zona comercială. E limpede că o continuare, de orice fel, nu va putea fi făcută în condiţiile în care a fost făcut acest număr. O continuare - mai ales una care să iasă regulat - are nevoie de votul cititorilor, care să spună "da, am nevoie de aşa ceva", şi are nevoie de finanţare. Noi sîntem optimişti că, aşa cum am scurtcircuitat sistemul pe partea editorială şi vizuală, aşa ar putea fi scurtcircuitat şi pe partea financiară, şi pe cea de distribuţie.
O.D.: La o privire atentă asupra publicaţiilor prezente şi trecute din România, care ar fi rudele apropiate ale DoR? Unii prieteni găseau similitudini cu defunctul Republik ori cu revista Esquire.
C.L.: Raymond Bobar, care a creat vizualul, a fost art director la ambele publicaţii menţionate - e limpede că sensibilitatea lui e recognoscibilă. Apoi, mulţi dintre oamenii care au contribuit cu materiale - de la fotografi ca Alex Gîlmeanu pînă la jurnalişti ca Lavinia Gliga sau Gabriela Piţurlea - sînt printre colaboratorii constanţi ai Esquire. Dar cred că similitudinile nu ţin exclusiv de titlu, cît de obsesii jurnalistice care ne apropie: documentare exhaustivă, multe runde de editare, imagini bine plănuite, grafică expresivă etc.
DoR - pentru femei şi bărbaţi cu acces la Internet
O.D.: Sînt sigur că au fost discuţii despre portretul-robot al cititorului revistei, înainte să vă apucaţi de treabă. Apoi, aţi adunat o mulţime de reacţii pe Facebook şi Twitter, care au completat portretul gîndit de voi. Cum arată cititorul ideal al DoR?
C.L.: Nu au fost. Ţin minte că ne-am străduit mult la început să nu folosim cuvinte ca "target" sau alţi termeni ajutători, care nu fac decît să-ţi îngusteze semnificativ abordarea. Mai în glumă, mai în serios, cineva a notat, în noaptea în care s-a născut ideea, că DoR e "pentru femei şi bărbaţi cu acces la Internet". Căutam - şi am găsit - cititori care abandonaseră presa tradiţională, care nu se regăseau pe sine şi nu-şi regăseau preocupările. Bărbaţi şi femei tineri şi tinere la suflet, care fac ce fac cu pasiune, care vor să schimbe mediul din jurul lor şi care vor un prieten care să le vorbească despre lumea de azi şi despre obsesiile ei: unele trecătoare (vezi vampirii, tatuajele), altele perene (vezi traficul, schimbările dintr-o limbă, politica). În momentele ei cele mai bune, DoR e transcrierea unei conversaţii de la o cină prelungită, într-o gaşcă de bărbaţi şi femei, oriunde între 18 şi 45 de ani, poate chiar mai mult. Statisticile demografice adunate de pe pagina de Facebook ne demonstrează că ne-am găsit acest target fără să-l vînăm; asta pentru că am pornit de la bun început cu următoarea idee: dacă ceva ne interesează pe noi, sigur îi va interesa şi pe alţi zece, douăzeci, poate o sută de oameni.
O.D.: Apropo de Internet. Nebunia din Club Control, din seara lansării revistei, nu era posibilă fără promovarea în mediul on-line. Aţi avut un om dedicat care să se ocupe de promovarea prin Facebook şi Twitter şi care să strîngă opiniile adunate aici?
C.L.: O mare parte din promovare am făcut-o mai degrabă instinctiv. Ne-am gîndit cum ne-ar plăcea să ne vorbească o revistă şi am încercat să vorbim acea limbă. La butoanele de update şi share am stat, de obicei, eu. Nimănui nu-i place să fie mereu frecat la cap cu reclamă inutilă şi cu aceeaşi cerinţă veşnică de "ia-mă pe mine, ia-mă pe mine". Noi am încercat să dăm ceva în schimbul atenţiei cerute, cum ar fi citate din texte sau fotografii din culise. Plus că ne-a plăcut din start ideea de a ne apropia fanii şi urmăritorii: pe unii i-am pus la treabă, pe alţii i-am invitat să asiste la facerea unui material. Lui Andi Moisescu am hotărît să-i facem diacritice pentru mesajele de pe tricou. Da, e promovare. Dar e o promovare sinceră, care îţi dă ceva la schimb, te binedispune.
Decît despre on-line
O.D.: Revista are şi un site, limitat în prezent la o singură pagină. Intenţionaţi să-l dezvoltaţi? Veţi publica aici articolele din revistă, în viitorul apropiat?
C.L.: Revista va fi publicată integral pe site pînă la sfîrşitul lunii. Încă nu ştim exact sub ce formă, dar e limpede că tot ce a fost în DoR se va putea găsi şi pe site. Mai tîrziu, nu ştim.
O.D.: Ar putea să reziste un proiect similar DoR ori chiar acesta dezvoltat 100% în mediul on-line? Şi-ar scoate costurile - ale site-ului, cele legate de plata autorilor etc.?
C.L.: La întrebarea asta nu am răspuns, pentru că nu ştiu foarte bine ce cifre se învîrt în on-line. Dacă noi ar fi trebuit să plătim corect fiecare colaborator care şi-a adus aportul la DoR, am fi cheltuit vreo 15-20.000 de euro, la care se adaugă vreo 4.000, pentru tipărire. Costuri de tipărire nu există în on-line, dar apar altele, cu servere, găzduire, arhitectură etc. Şi cu munca jurnalistică ce faci? Simplul fapt că scrii pentru on-line nu înseamnă că trebuie să munceşti mai fuşărit. Conţinutul de calitate va costa bani indiferent de mediu. Dar asta nu înseamnă că nu se poate.
Aşteptînd feedback
O.D.: Şi, la final, întrebări legate de primirea revistei: vă aşteptaţi să existe un interes aşa de ridicat? Ce crezi că i-a atras pe cititori la proiectul vostru?
C.L.: Nu ne aşteptam ca la lansarea din Control să fim inundaţi de atîta lume - nici să fie atît de mare cererea, după. Mai ales din ţară, unde regretăm că nu va ajunge decît varianta on-line. Publicul de la lansare a fost fenomenal. Nu cred că vreunul dintre noi a mai trăit vreodată aşa o satisfacţie. Credem că unul dintre lucrurile care i-au atras pe cititori a fost sinceritatea proiectului. Şi noul. Ideea că e unic. Pentru că, indiferent dacă el va continua sub o formă sau alta, Decât o Revistă - lucrat independent şi voluntar - e un produs unic, de colecţie. Aşteptăm să citim feedbackul, ca să aflăm restul.
"Decât o Revistă este un proiect născut din dorinţa tuturor celor implicaţi de a face o revistă independentă, cu cele mai înalte standarde vizuale şi editoriale, fără imixtiuni şi alte presiuni caracteristice mediului comercial.
Nu e un protest, dar este un exemplu de cum ar putea să arate şi ce ar putea să conţină o revistă cînd e gîndită ca un obiect de colecţie."
www.decatorevista.ro
www.facebook.com/DecatoRevista
http://twitter.com/DecatoRevista