Săruturi şi atingeri (V)

Citiţi episodul precedent aici.

Plec cu fetiţa. Este doar o nenorocită de zi, şi s-au întâmplat deja prea multe. Părem reluctante la expediţie amândouă. Ne-am mai văzut de multe ori, am mai dus-o într-o direcţie sau alta, dar nu ne sîntem familiare una alteia. N-avem nici un chef să petrecem după-amiaza împreună. Mergem încet, împreună, pe aleile dintre blocuri. Cerul e cenuşiu închis, iar posibilitatea să plouă e mare. Aerul, umed, tăios. Ne aşezăm pe-o bancă într-un parc dintre blocuri. Nu am mai fost într-un parc de secole. Privesc în jur, analizând cu atenţie. E doar un parc normal, cum îmi amintesc din copilărie. Sau cel puţin aproape la fel.

Cu frustrare, mă gândesc la Ben. Cum l-am lăsat acolo, dezamăgit. Chipul lui oval, încadrat de părul negru lucios, reproşul din ochi. Ca şi cum ar fi ştiut că îl trădez, deşi habar n-are despre ce e vorba.

Deodată mi se face frig. Mirosul propriilor haine îmi creează o senzaţie de bine. Au un iz vag de detergent, maică-mea mi le spală, mi le pune pe frânghia de pe balcon, apoi le împătureşte ca să le iau înapoi. Frigul potenţează toate mirosurile din jur, iar amintirile acute mă învăluie. Fetiţa se joacă departe de mine, iar eu plutesc în ceaţa acestor amintiri. Dacă eu cred în dragoste la prima vedere? Eu nu cred decât în dragoste la prima vedere.

Două mame mă privesc de pe o bancă, în timp ce mănâncă seminţe şi scuipă cojile pe jos. Una din ele are nişte cizme deasupra genunchiului, cu toc cui. La câţiva paşi de mine, un tată îşi dă băieţelul în leagăn şi îi cântă ceva încet. Doi gemeni se joacă în nisip. Au unghiile făcute, brăţări de aur la gât, la mâini. Nu-mi pot lua ochii de la ei. Un individ în vârstă de la una din mesele la care se joacă table urinează lângă un gard, la câţiva metri de copii. Mă simt neputincioasă.

Ioana îşi scoate telefonul mobil din buzunar, vorbeşte ceva la el, apoi îl bagă înapoi. Vine la mine şi mă întrebă dacă pot s-o ajut. Mă miră că-mi cere ajutorul, şi mai ales pe vocea asta. O întreb cum pot s-o ajut. Îmi spune că vrea să facă pipi. Păi şi ce trebuie să fac eu?, o întreb uimită. "Trebuie să merg la toaletă", zice. Îi explic că nu ştiu nici o toaletă prin apropiere. O întreb de ce nu face în spatele tufişurilor. Mă întreabă nesigură dacă are voie să facă pipi în parc, aşa, în aer liber. "Contează?", spun. Nu înţelege întrebarea. Ochii ei sînt nelămuriţi.
"Du-te în spatele tufişurilor", îi repet.
Iar ea se duce.
"Eu stau aici să te păzesc", o asigur.

Când mă răsucesc spre ea, văd că mă cheamă. Şi-a dat jos pantofii, e în dresul ei alb şi cu rochia suflecată, neştiind ce să facă mai departe. Mă duc la ea. "N-ai mai făcut pipi niciodată în nici un parc?". Dă din cap în semn că nu. "Dă-ţi acum dresul jos. Apoi desfă-ţi picioarele şi lasă-te pe vine." După ce se conformează, mă întreabă: "Şi acum?!"

Exasperată, o apuc în braţe. Îi strecor o mână la subsuoară, cealaltă sub genunchi, şi o ţin suspendată în aer atâta timp cât face pipi. E grea, şi să stau cu ea aşa în braţe e complicat, totuşi rezist până la sfârşit.

Apoi se duce la groapa de nisip să se joace mai departe cu cei doi băieţei. Deodată începe să se ţină după gât cu unul din ei. Ioana îl tot pupă pe obraz, iar el se fereşte roşu în obraji. Cumva îl nimereşte totuşi. Băiatul îşi aşează capul la ea în poală. Apoi se ridică şi îi culege multe frunze moarte pe care i le dăruieşte cu o privire timorată. După un timp, fug amândoi şi îşi găsesc o ascunzătoare într-o ţeavă uriaşă de la marginea drumului, abandonată acolo de muncitori dispăruţi, care au lăsat gropile desfăcute în văzul lumii.

Apoi fata vine lângă mine pe bancă. Se răsuceşte serioasă spre mine, mă priveşte ca şi cum ar avea ceva delicat de împărtăşit apoi spune:
"Nu vreau să fii mama mea, eu am deja o mamă."
"Ăăăă..."

Privesc în jur dezorientată.
"Cine ţi-a spus că vreau să fiu mama ta?"
"Tati. Tati a zis că tu eşti viitoarea mea mamă."
"Nu ştiu de ce ţi-a zis aşa ceva tatăl tău. E nebun!"
"Hmmm... ciudat. Şi mama zice la fel despre el. Că e nebun. Şi un limbric, dar asta nu ştiu ce înseamnă. Limbric, îl numeşte."
"Te simţi bine?", o întreb, îngrijorată de feţişoara ei trasă.
"Da."
"Sigur?"
"N-am nimic. N-am putut să dorm, că am fost singură acasă. Tati a venit târziu azi-noapte şi era beat."
"Azi-noapte erai singură acasă?!"
"Eu sînt tot timpul în camera mea... noaptea... acasă. Unde vrei să fiu în altă parte? Am doar opt ani."
"Şi maică-ta unde era?"

Dă din umeri.
"Bunică-ta?"
"Bunica are cancer, nu poate să aibă grijă de mine. Ştii prea bine."
"Uite un băieţel acolo", i-o tai, "... ce-ar fi să te duci să te joci cu el?"

Se duce unde-o trimit. Începe să se certe aproape instantaneu cu noul tovarăş de joacă. Ceilalţi doi cu care se jucase înainte au plecat.

Îmi bag mâinile în buzunare, zgribulită în haina insuficient de călduroasă. Aerul miroase a băltoacă stătută.

Într-o după-amiază similară, când eram eu, Ioana şi tatăl ei în alt parc, am început să-mi dau seama cam ce se întâmplă. Îmi amintesc de ziua aceea cu claritate, de parcă ar fi vorba de altcineva. Stătea cu un braţ pe spătarul băncii, cu torsul răsucit spre mine. Îşi dăduse jos ochelarii de soare şi-mi spusese:
"Noi doi n-apucăm să vorbim niciodată. Mereu se interpune ceva între noi, dacă nu vreo predare, atunci un proiect urgent, sau alţi oameni. Mereu apare careva să ne stea în drum. N-am aflat niciodată despre tine destul. Nu ştiu dacă mi-ai povestit prea multe. Ştiu doar că ai un câine alcoolic."

A făcut o pauză, apoi m-a întrebat dacă mă deranjează că fumează.

Am dat din umeri. Nu mai ştiam ce să fac ori să spun. Avea mâinile roşii, pielea de pe ele crăpată, aspră, cu coji mărunte, albe, iar unghiile murdare de la cerneala tipografică. Mâinile lui arătau de şaizeci de ani. Pielea care le acoperea părea prea subţire. I le-am privit în coregrafia lor care întovărăşea fumatul. Am rămas aşa, stingheri, privind copii care alergau la câteva zeci de metri de noi. M-a întrebat dacă mi-ar plăcea să am un copil. I-am răspuns că nu ştiu. "Ai făcut dragoste vreodată?", m-a întrebat.
"Asta nu e treaba ta", i-am spus.
"De ce? Mie poţi să-mi spui orice. Suntem prieteni. Eu am o mulţime de prietene femei. Mie-mi plac foarte mult femeile. Iar ele îmi spun totul. Uite, dacă vrei, îţi pot povesti şi eu despre mine." Şi s-a apucat să-mi povestească despre soţia lui, că l-a păcălit, că i-a făcut-o pe Ioana fără ca el să vrea. De fapt, mi-a zis, nici măcar nu e sigur că e fata lui. De unde să ştie el că e a lui?! Poate că plăteşte fără să fie vinovat.

În timp ce noi vorbeam Ioana se juca cu un băieţel şi la un moment dat s-au apropiat amândoi alergând. Ţipau, aşa că nu se înţelegea nimic. Încercau să se acopere unul pe celălalt. Băiatul părea ceva mai mare. Avea un cercel în ureche, o faţă mică, cu trăsături delicate. Dar ceva de pe chipul lui îmi transmitea că nu e un delicat. Bogdan şi-a pierdut firea şi a zbierat că nu înţelege nimic. Le-a ordonat să vorbească pe rând, de parcă organiza tipărirea unor reviste. Ioana susţinea că băiatul îi spusese că ea aleargă ca o raţă. Iar băiatul susţinea că ea i-a zis "cară-te de-aici, imbecilule". Apoi el o îmbrâncise, a spus Ioana. Am îmbrâncit-o pentru că arunca cu pietre în mine, a corectat-o băiatul. Mincinosule! Cretino!
"Încetaţi!", a urlat Bogdan, roşu de furie. A apucat violent braţul Ioanei şi a strâns.

Copii au tăcut, mizerabili, nefericiţi. "Şi acum căraţi-vă din faţa mea!", a spus Bogdan împingând-o brutal de lângă el.

A fost neplăcut să asist la aşa ceva. Cred că şi-a dat seama şi el, pentru că a început să-mi spună pe un ton înmuiat:
"De ce nu ai încredere în mine? Mie-mi plac foarte mult femeile. Sînt un prieten loial. Femeile sînt mai bune decât bărbaţii, mai frumoase, mai sensibile. Nu vreau să te bag în pat", a adăugat zâmbind, privindu-mă în ochi. "Vreau să-ţi fiu prieten. Îmi place să aflu ce gândesc femeile, sînt interesat de tine foarte tare. Te găsesc o persoană interesantă."

Apoi mi-a spus că a ştiut încă din primul moment în care m-a văzut că eu sînt femeia potrivită pentru el. Din prima clipă. Noi doi sîntem la fel, mi-a zis. Ne sîntem unul altuia egali. Aş fi vrut să-i amintesc că prima oară m-a văzut la nunta lui, dar n-am vrut să dau ocazie la discuţii prelungite.
"Să nu-i spui mamei tale nimic din ce vorbim aici!", mi-a zis, privindu-mă cu ochii micşoraţi din spatele mâinii cu care-şi ţinea ţigara să tragă un fum adânc din ea. "Să nu spui nici la serviciu, nici prietenelor tale. Nimănui."

Apoi ne-am răsucit spre copii, căci Ioana căzuse de pe bara pe care se urcase. Am scos o exclamaţie de groază, iar Bogdan a luat-o înainte, alergând. Stângaci, a îngenuncheat lângă ea, iar ea a tresărit violent, în mod evident neobişnuită cu atenţia asta din partea tatălui ei. A cuprins-o cu braţul pe după umeri. Ceva în rigiditatea corpului lui m-a izbit în moalele capului. Tocmai îi şoptea ceva de împăcare când am ajuns lângă ei. Şi-a ridicat privirea tăioasă şi analitică spre mine, să fie sigur că eu văd cât de bun tată este, ce persoană bună la suflet este el. Şi empatică.

O privesc pe Ioana cum se joacă, încercând să-mi alung gândurile din minte. Amintirile acestea nu mai folosesc la nimic, oricum.

Cu nervii întinşi la maxim, mă duc la Ioana şi o rog să-mi dea telefonul ei mobil. Caut în agendă, apoi, cu inima bătând la maxim, apăs pe apel. Sună, apoi o voce feminină: "Daaaa...?!"
"Bună", zic. "Sînt Lili_"

O cascadă de sunete neaşteptată, iar râsul ei mă loveşte de-a dreptul. Mă simt umilită.
"Şi-a şi găsit o nouă victimă, nu?!", întreabă râzând mai departe.
"Ascultă", spun enervată pentru că ştie, şi asta o face să râdă în felul acesta nepoliticos "... n-ai vrea să-ţi iei bărbatul de pe capul meu? Nu pot să-l înghit."
"Nici eu, să-l păstrezi sănătoasă. Ce te face să crezi că eu îl vreau?"
"Nu ştiu. Te-ai căsătorit cu el?!"
"Oh, scumpa, şi n-o să plătesc acum toată viaţa pentru asta...!"
"Eşti beată?!", o întreb cu uimire.
"Ei şi? Dacă am băut câteva pahare, ce? Te-a pus el să mă urmăreşti? Te plăteşte cu bani grei?"
"În fine", i-o tai enervată, "... ideea este că Ioana este la mine, iar eu am treabă. Ai putea să vii s-o iei? Sau aş putea s-o aduc eu undeva?"
"Sînt ocupată acum, am problemele mele. Crezi că-mi arde mie de ea?"
"Eşti nebună?!"

Râde.
"Stai liniştită că şi tu o să ajungi la fel. Scapă-te de el acum cât mai poţi. Ascultă-mi sfatul. Şi regret, dar nu pot avea grijă de pramatia aia a lui."
"Nu e şi a ta?!"

Râde relaxată. Aud voci de bărbaţi în fundal. Pauza pe care-o face îmi arată că tocmai fumează.
"E bucăţică ruptă din el, plus că a montat-o împotriva mea. Nu vreau s-o am pe cap, eu am problemele mele."
"E... doar un copil."
"Un copil pe dracu'! E o bestie. Îi seamănă ca două picături de apă. Ce, nu şi-a dat încă arama pe faţă putoarea aia mică? Iar acum trebuie să închid, dacă nu te superi."
"Stai. Dacă el nu o vrea, tu nu o vrei, atunci cine o vrea?!"

Râde iarăşi. O voce de bărbat o strigă, ea acoperă receptorul cu palma şi îi spune ceva.
"Hai la revedere", zice, apoi închide.


Citiţi următorul episod aici.