Minarete

Elveţia a interzis minaretele şi umblă rumori că şi alte state europene ar vrea să ţină referendumuri similare. Când ţinta începe să fie arhitectura religioasă, înseamnă că problema legată de etnia sau de credincioşii respectivei religii s-a acutizat. Şi atunci, poate că nu ar fi lipsit de interes să se uite europenii vechi la cei noi, adică la noi: România şi Bulgaria. Coprezenţa religiilor celor mai diferite în Imperiul Otoman îşi avea manifestarea fractală şi pe limes. Or, imperiul avea politici diferite în privinţa verticalităţii arhitecturii religioase. În principate nici nu s-au prea construit moschei. În raiaua Tulcei, regula era simplă: toleranţă religioasă până la Dumnezeu, dacă îmi este permisă expresia, cu consecinţele acesteia în plan urbanistic şi arhitectural. E acolo o moschee în loc privilegiat, pe faleza Dunării. Dar sunt, de asemenea, şi sinagogă şi zeci de biserici, ridicate, pesemne, pe criteriul etniei: bulgărească, grecească, armenească, multe lipoveneşti şi catedrala Sf. Nicolae, din centru. Toate dinainte de 1877 şi, deci, de alipirea Dobrogei la România, ca recompensă pentru raptul Basarabiei de către aliaţii ruşi, pe care principele Carol îi scăpase, în Bulgaria, de la ruşinoasele bătăi pe care le încasau în serie.

Prin urmare, toleranţă, dar la pachet cu o condiţie de urbanism sacru: nicio biserică sau alt loc de închinăciune nu avea voie să depăşească, cu turle cu tot, înălţimea minaretului celui mare. Or, dacă minaretul era construit pe ţărmul apei şi bisericile - pe dealuri, vă daţi seama că era o constrângere însemnată. O vedeţi în panorama Tulcei, dacă o priviţi de pe ţărm: bisericile lipoveneşti, două la rând, din stânga minaretului sunt destul de turtite, împotriva voinţei lor. La Constanţa, în schimb, minaretul moscheii celei mari, din Piaţa Ovidiu, era suficient de generos cu altitudinea ca să nu impieteze asupra avântului creştin. Dimpotrivă: biserica grecească, din apropiere, nu face deloc apel la această dezlegare, neavând deloc turlă, după tipicul Elladei. Când a fost să facă arh. Ionescu-Berechet biserica Sf. C-tin şi Elena, nu numai că a făţuit-o din aceeaşi piatră ca şi moscheea, dar i-a şi pus, o sută de ani mai târziu şi când nu mai era nicio constrângere, un (singur) turn, de aceeaşi anvergură şi siluetă ca şi minaretul-unitate de măsură. Paradislam, ce mai!

Nu e şi situaţia Bulgariei. Acolo, creştinii au fost mult mai oropsiţi. Turcii i-au obligat să nu marcheze nicicum arhitectura bisericilor lor. Aceasta a rămas, astfel, minoră şi, mai ales, domestică: nicio proeminenţă exterioară nu le marchează prezenţa. La fel ca şi casele, bisericile ortodoxe se înghesuie sub un acoperiş în două ape. Dintre cele vechi, de dinaintea turcilor, unele biserici au scăpat necircumcise (pentru cei ce nu au văzut încă Messembria, revelionul e un bun moment să o facă). Altele - nu. Dar ceea ce este interesant este că, după 1877, renaşterea bulgară a avut, probabil, cea mai vizibilă consecinţă refacerea turlelor de biserici (acompaniată, nu rareori, de demolarea minaretelor, sau a moscheilor cu totul). Insist: s-au refăcut turle şi acolo unde nu erau deloc înainte de turci, sau unde nu erau atât de multe...Cum se întâmplă, unui exces şi se răspunde cu excesul recuperării.

Prin urmare, iată experienţa răsăriteană în materie de toleranţă arhitecturală sacră. Imperiul otoman a fost tolerant, dar nu excesiv şi, oricum, nu în aceeaşi proporţie peste tot, ci, probabil, în conformitate cu procentele etnice. Paradoxal, acolo unde erau mai mulţi turci îşi permiteau să fie mai liberali. Pe de altă parte, turcii, care taman şi-au amintit că e musai să îi pedepsească pe elveţieni acolo unde îi doare mai tare, retrăgându-şi banii din băncile acelora, bine ar face dacă şi-ar aminti, dacă tot fac anamneză colectivă, ce au făcut strămoşii d-lor când au avut puterea peste creştini şi, mai ales, cum îi tratează - acum, nu cu secole în urmă - pe cei din Patriarhia Ecumenică, fix la Istanbul.

Parcă văd că, după acest episod de arătat colţi şi muşchi, iar vor circula pe internet petiţiile greceşti pentru reintroducerea în cultul creştin a Sfintei Sofii, iar vor fi demonstraţii, nu-i aşa, spontane la Patriarhia Ecumenică şi tot aşa, într-o spirală a urii religioase...