1936

Februarie 1936, undeva în California. Dorothea Lange, cocoţată pe acoperişul unui Ford, fotografiată de Rondal Partridge. Ţine în braţe o cutie de lemn cu sticle în ea. Un aparat de fotografiat, desigur. Mă întreb ce poza, ce anume se vedea în faţa ei, în afara cadrului pe care-l privesc eu. În mod previzibil, îmi vin în minte fermieri înfometaţi, târându-se pe câmp în căutarea unor morcovi ori păstârnaci. Americani ridaţi cu ochii sticlind de foame. Şi totuşi cred că atunci mai degrabă poza doar peisajul, ori iepuri mici lângă păstârnaci chirciţi. Vaci fără lapte. Nu ar fi rămas cocoţată acolo sus dacă ar fi fost oameni. Fotografiile ei din timpul marii crize sunt intime. Portrete directe, oameni pe care ai putea să-i atingi cu mâna pe umăr, prin hârtiile înrămate în muzee, deşi ştii că nu i-ar ajuta cu nimic, mai ales pentru că sunt morţi de multă vreme.

Partridge a fost fiul fotografei Imogen Cunningham şi mi-l amintesc dintr-un singur portret, unde are ochelarii lăsaţi jos pe nas, gata să cadă, şi-un cocoş pe cap. Cocoţat pe creştet. Nu ştiu în ce împrejurări ajunsese pasărea acolo, însă pare că se simţea perfect în elementul ei. Poate că-şi făcuse un obicei să stea pe capul fotografului. Mi-ar fi plăcut să-l cunosc. M-aş înţelege cu orice persoană care poartă cocoşi pe cap.