Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Miscellanea

Să omorâm Sindromul Caragiale


Tudor Chirilă

27.03.2010
Blogul lui Tudor Chirilă, ianuarie 2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Cred că una din problemele noastre reale ca popor este un fel de sindrom Caragiale pe care naţia pare a-l fi îmbrăţişat cu succes şi la umbra căruia lâncezim fatalist, anesteziaţi moral. Personajele lui Caragiale sunt profund imorale, ambivalente.

Pristanda impune cu succes numărătoarea dublă în favoarea stăpânilor, Caţavencu e în stare să facă şi să desfacă alianţe cu oricine, ba mai mult, linge unde a scuipat în speranţa unui viitor în care zarurile să cadă mai fast, Agamiţă Dandanache propune şantajul etern, coana Joiţica face un joc amoros dublu fără să-şi pună vreun moment problema adulterului, Trahanache e prea senil ca să mai fie moral, Tipătescu e junele orgolios prea orbit de putere ca să fie deranjat de un triunghi amoros promiscuu.

Este numai geniul lui Caragiale acela care ne face toate personajele astea simpatice. De fiecare dată când citim sau privim spectacolele sale, râdem de aceste personaje apoi ne mulţumim să ridicăm în slavi "actualitatea" scrierii lui Nenea Iancu. Nici prin cap nu ne trece să condamnăm vreodată aceste vicii. Râsul este de ajuns. Este pedeapsa capitală. Hazul de necaz e condamnarea definitivă pe care noi ne-am însuşit-o mai presus de situaţiile şi personajele lui nenea Iancu.

Noi am făcut din "hăhăială" apoteoza condamnării morale şi, mai mult decât atât, un fel de scut, o împrejmuire care ne scoate pe fiecare dintre noi în afara jocului murdar.

Noi, românii moderni, suntem oricând dispuşi să pedepsim prin râs, dar numai atât. De parcă această "hăhăială" naţională care condamnă vicii mai mult sau mai puţin grave ar fi de ajuns. În fapt, nu face decât să-i facă mai simpatici pe autorii faptelor reprobabile, iar pe noi cei care ne hăhăhim fatalist ne ajută să credem că n-am fost şi nu vom fi niciodată condamnabili. Căci râzând noi ne constituim într-un fel de instanţă superioară, blajină şi condescendentă care nu mai are timp să observe că proferează acelaşi tip de rău. Râsul ne oferă doar iluzia excentricităţii noastre morale. De fapt, suntem la fel cu cei de care râdem tocmai pentru că nu-i pedepsim altminteri.

Anii post revoluţionari au născut tot felul de astfel de personaje care mai de care mai pitoreşti. Foşti securişti ajunşi în funcţii de conducere, bancheri fantomatici, politicieni mizerabili care fură cu zâmbetul fermecător pe buze, afacerişti ai statului, doamne de o calitate îndoielnică poleite cu lux la braţul unor ţărani îmbogăţiţi peste noapte, mitocani transformaţi în invitaţi de onoare ai showurilor TV, miliardari de plastic, moguli securişti, târfe prospere, jurnalişti decăzuţi, ziarişti fără ziare, profeţi de ocazie, investitori fără investiţii, oameni de afaceri, diverşi trepăduşi.

Toţi cei enumeraţi au în comun un traseu dubios printre jaloanele statului şi afaceri cu bani publici. Unicul scop: banul şi puterea fără niciun fel de preocupare faţă de cei care plătesc taxe. Faţă de umilul cetăţean spectator. Praful şi mizeria în spatele cărora aceste personaje odioase care par să fi revalorizat şi monopolizat România, praful şi mizeria în spatele cărora scheme simple de prăduială se desfăşoară neîntrerupte de nimic, au fost ridicate de hohotele noastre de ras.

La adăpostul umorului ca forma de izolare a "mizerabililor" ei n-au făcut nimic altceva decât să-şi vadă de drum. Hăhăiala nu i-a împiedicat de la nimic, ba mai mult, i-a făcut simpatici şi cunoscuţi. Românul vrea să râdă. Să-i dăm atunci românului prilej de râs, au urlat televiziunile în cor. Grupurile de umor s-au năpustit asupra genului: scenete cu personajele momentului. De parcă nimic altceva n-ar mai fi putut să ne smulgă vreun zâmbet. Caricatura nu a făcut altceva decât să dea amploare personajelor reale. Căci prin definiţie caricatura este îngroşarea prin tuse a defectelor unui personaj consacrat. Mizerabilii noştri n-au valoare intrinsecă. Hahaiala noastră îi face întâi caricaturi pentru ca mai apoi să-i transforme în personaje credibile. Este exact drumul invers.

Ca un exemplu, Mircea Geoană riscă să devină un personaj simpatic, demn de mila noastră superioară, deloc condamnabil, care prin numărul de bancuri apărute pe seama lui are mari şanse la o viitoare candidatură. E doar un exemplu.

Ce presupune schimbarea? Şi ce ar putea să ne aducă ea? Schimbarea ar însemna pentru început să nu mai râdem de ei. Să nu-i mai confirmăm prin râs. Să salvăm acest tip de energie pe care o eliminăm râzând. Să nu-i mai hrănim cu hohotele noastre de râs. Ar fi un prim pas. O răceala seacă ar trebui să fie tot ce le oferim acestor "modele mizerabile". Să nu-i mai folosim pe post de bancuri şi să nu mai condamnăm prin râs devierile lor comportamentale şi viciile.

Să nu mai râdem de hoţie, mitocănie, arivism, duplicitate, minciună, demagogie, şmecherie, falsitate, prost gust, incultură. Să nu le mai dăm votul prin râs. Să nu-i mai validăm. În primă faza, această atitudine s-ar putea să nu aducă nicio schimbare. Dar în absenţa râsetelor noastre se va lăsa tăcerea. Şi în tăcere, vocile celor care au curajul să-i condamne pe cei care ne fură banii, demnitatea şi valorile s-ar putea să se facă auzite.

Fără râsetele noastre se vor auzi doar răgetele lor, dar şi vocile celor care vor să-i pedepsească cu adevărat. Marea hăhăială à la Caragiale trebuie să se oprească. Râzând de ei, râdem de noi, mai mult, devenim apărătorii lor.

Se spune că umorul te ajută să treci mai uşor peste momentele dificile. Dacă o să râdem pentru eternitate vom "înveşnici" momentul dificil prin care trecem. Râsetele noastre nu trebuie să mai ascundă şi să hrănească monştri şi moravuri. E de ajuns. Şi nu e greu. Putem să începem prin a fi serioşi în ceea ce-i priveşte pe mizerabilii zilelor noastre. Ăsta e un lucru pe care putem să-l facem fiecare dintre noi.

Pentru cei care vor să râdă cu orice preţ există Stan şi Bran, Buster Keaton, Charlie Chaplin, Benny Hill, Fernandel, Jerry Seinfeld, Jay Leno, Dem Rădulescu, Toma Caragiu, Chevy Chase, Louis de Funès, Birlic şi lista poate fi completată de fiecare dintre voi.

Pe această lista însă nu trebuie să se regăsească reprezentanţii mizeriei zilelor noastre. Pentru că asta nu mai e şi nu mai trebuie să fie de râs.

Caragiale a scris câteva piese de teatru condamnând cu umor viciile morale ale epocii lui. Noi am transformat lectura acestor piese în strategie de supravieţuire prin râs. Nu a funcţionat. Ba mai mult, a dat naştere unor monştri. Poate că ar trebui să încercăm şi altfel.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




4 comentarii

  • Caragiale - activist
    Iulian, 30.03.2010, 21:15

    Nu râdeţi, tovarăşi! Înfieraţi-i cu mânie proletară!

  • Cu regret: ce prostie!
    Miruna Runcan, 28.03.2010, 11:32

    Deci, chiar cu regret: acest tip de pozitionare (fata de Caragiale, fata de comedie, fata de satira, fata de...asa zisul "sindrom national") e o alunecare logica ce revine ciclic in lumea noastra, "moderna", romaneasca sau nu. Cu toate aparitiile sale ciclice (sau tocmai din pricina reiteratiei), el ramine o prostie grosolana, chiar daca uneori scuzabila prin la fel de ciclicele noastre exasperari politice.
    Miezul prostiei sta in a confunda expresia (teatrala, poetica etc.) libera cu modelarea: e un miez... platonician, si el intemeiaza (fals)toate procedurile de "productie tehnica" a unui "om nou".
    Tragedia nu e mai legitima decit comedia, fiindca te-ar face mai bun. Nici comedia nu legitimeaza (prin functia ei terapeutica) impostura si vulgartitatea. Ambele, compensatoriu, te identifica cu un gind, pentru scurta perioada in care lucreaza gindul in tine. Caragiale nu e producator de "sindrom": problema e ca aparatul lui (stralucitor) de identificare continua sa lucreze in lumea romaneasca, cu sau fara prezenta lui, fiindca a lucrat si inainte de el, si fiindca noi continuam sa lucram la fel, inconstient/inconstienti.
    Chestiunea nu e ca risul ne-ar indeparta de meditatie si, in consecinta, de modelare. Chestiunea e ca nu am capatat (individual si social) capacitatea de a ne construi rational libertatea, ple4cind de la ris, adica de la recunoasterea culpei. Care ne-ar ajuta sa (ne) modelam.
    Intre refuzul "sindromului Careagiale" si interdictul fata de risul sanatos nu e decit un fir de par, nu un nod gordian. Mai meditati o clipa, domnule Chirila!

    • De cine râdem...
      Joițica, 26.12.2015, 18:28

      Cu mențiunea că nu râdem de Toma Caragiu, Dem Rădulescu, Birlic, ci de personajele interpretate de ei, create de scriitori. Printre care și Caragiale...

    • RE: Cu regret: ce prostie!
      andrei alexandru, 26.12.2015, 18:12

      Foarte la obiect aprecierile.Nu cred însă că T.C. poate să le digere deși le înțelege.Adevărul este T.C. este doar un actor.El joacă teatru tot timpul, chiar și atunci când tace(prin mimica și gesturile sale).Asta prinde la cei care nu au trecut prin viață, la unii tineri(!) și la nerealizați...

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Merită să aspiri la gloria literară?, Giacomo Leopardi, traducere de Adriana Cârcu (5.0/5 - 2 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Despre Frică şi cântece de adormit, Vlad Bălan (5.0/5 - 2 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro păcat că bicicletele nu au număr, Andrada Ionescu
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Cordonul zombilical, Călin-Andrei Mihăilescu (4.8/5 - 6 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Gustul ploii, Argentina Firuță (5.0/5 - 4 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Povestiri minimaliste
Sageata autoficţiuni
Sageata Pentru cine bat străzile
Sageata Autorul
Sageata Înaltă ordine de idei
Sageata Editorialul de luni dimineaţă
Sageata Cafe del Sol
Sageata Diversiuni şi aluviuni
Sageata Micile istorii
Sageata Scrisorile Getei
Sageata Insolita de marţi
Sageata Întîlniri - De dragoste
Sageata Cuvinte pentru înecaţi
Sageata România, draga de ea!
Sageata Jobenul cu iepuraşi
Sageata Şoseta cântăreţului de blues
Sageata inter_zise
Sageata Biciclete în Beijing
Sageata Istorii inventate
Sageata Respiraţie sub apă
Sageata CompletAbil
Sageata Cutia cu păpuşi
Sageata Drumul spre Oz
Sageata Un pic - alte întîmplări adevărate
Sageata Poveştile fetei nesăbuite
Sageata Cum să...
Sageata Bungee Jumping
Sageata InCompletAbil fantastic
Sageata Ceaiul de joi dimineaţă
Sageata Fractalul Epic
Sageata Zen şi arta întreţinerii motocicletei
Sageata PUNCT...
Sageata S-a întâmplat într-o joi
Sageata Praful de pe tobă
Sageata 8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to men
Sageata Blues Letters
Sageata Casa cu pereţi de vânt
Sageata Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)
Sageata Ora de libertate
Sageata Viaţa domnului Lăzărescu
Sageata Întâmplări despre niciodată
Sageata Jurnal de maimuţe
Sageata Cântece simple
Sageata 49
Sageata Totul pe alb


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer