Cui i-e frică de dramaturgia românească?

Ani de zile în lumea teatrului s-a discutat despre "drama" dramaturgiei româneşti contemporane, văzută ca un homeless pe care teatrele nu vroiau să-l primească, nici măcar pentru o noapte. Era perioada în care dramaturgii deja consacraţi nu reuşeau să se adapteze la noile realităţi sociale - pe care încercau să le fixeze în scris prin procedeele învăţate în 50 de ani de cenzură - iar o nouă generaţie de dramaturgi nu exista încă.

După 2000, numărul tinerilor care sunt atraşi de această artă a crescut simţitor şi, chiar dacă piesele lor pătrund cu greu în teatrele de stat, ei sunt uneori mai jucaţi decât colegii lor maturi, fiindcă au sprijinul total al actorilor şi regizorilor generaţiei din care fac parte, fiind puşi în scenă în spaţii neconvenţionale. Dramaturgii epocii ante-90 continuă, paradoxal, să ia premii şi să fie incluşi pe listele de finanţare ale Ministerului Culturii, consumând, aşadar,"crema prestigiului" departe de scenă, ceea ce le hrăneşte nemulţumirea.

Cam asta a fost baza de discuţie pentru emisiunea de vinerea trecută, iar concluziile destul de interesante: generaţia mai mult decât matură - reprezentată de Dan Tărchilă, George Genoiu, Mircea Radu Iacoban - a susţinut teoria "teatrului care trebuie să ilustreze un ideal", încercând să asigure telespectatorii că vulgaritatea şi sexul nu au ce căuta pe scenă, neavând de-a face cu acest "ideal". Oare?

În fine, am mai aflat din discuţie că încă s-ar mai putea scrie "piese cu ilegalişti" (Mircea Radu Iacoban), că "de tematica dramaturgiei româneşti contemporane s-a săturat şi generaţia părinţilor noştri" (Theo Herghelegiu), că autorii români nu încasează drepturi de autor (Petre Barbu), fiindcă directorii de teatru considerând că le fac "o favoare" dacă îi montează, că "înainte" (veşnicul înainte) lucrurile stăteau altfel, dramaturgii având şansa să trăiască din banii plătiţi de teatre, că Lia Bugnar cere bani numai când i se cere o piesă de către actori (până acum a reuşit să cumpere o uşă în casa socrilor ei) şi multe altele... Un telespectator care ne-a sunat în direct a spus că el "aseamănă teatrul cu lumina", moment în care, sub reflectoarele care împânzeau studioul am simţit deodată că şi noi, cei aflaţi acolo, dădeam, într-un fel, un spectacol. Numai cei de priveau să fi rămas măcar cu o idee...

Săptămâna aceasta Artă versus artă este programată, în mod excepţional, miercuri, la aceeaşi oră, nu vineri, fiindcă începe Salonul naţional al presei, plus Târgul Gaudeamus. Prilej cu care vom vorbi despre presa culturală şi succesul sau ratarea ei, alături de - aproape sigur - Dan C. Mihăilescu, Florica Ichim, Daniel Cristea Enache şi Robert Turcescu.