Pentru cine revistele culturale ?

Adică pentru cititori sau pentru orgoliile celor care semnează în ele? - asta a fost prima întrebare pe care le-am pus-o invitaţilor mei de săptămâna trecută: Florica Ichim (redactor-şef Teatrul Azi), Dan C. Mihăilescu (editorul suplimentului Litere, Arte & Idei, al ziarului Cotidianul), Daniel Cristea-Enache (redactor-asociat al revistei Adevărul literar şi artistic) şi Marius Ianuş (redactor-şef Fracturi). "Pentru cititori", a venit răspunsul, pentru că era vorba de reviste serioase, cărora la pasă de "andrisanţi". Numai că le pasă în mod destul de puţin organizat, ca de altfel, tuturor revistelor culturale de la noi, ce încă traversează o perioadă romantică, bazată pe improvizaţie şi intuiţie.

Dan C. Mihăilescu a recunoscut că, atunci când a lansat prima serie LA&I, avea privirile întoarse spre interbelic, iar mai târziu i s-a reproşat că a idealizat acea perioadă, influenţând o generaţie întreagă. Dar o revistă literară e făcută să propună idei, să sugereze intepretări şi nu să ofere reţete intelectuale: cititorii "prinşi pe stradă" de colega mea Lorelei Mihală au recunoscut chiar că o cronică negativă îi face curioşi, aşa încât citesc cartea sau merg să vadă spectacolul pentru a-şi forma propria părere.

O părere bine formată - cam radicală - are şi Marius Ianuş, care crede că "Încă trăim convalescenţa vremurilor comuniste", în presa culturală - aceleaşi figuri, aproape aceiaşi semnatari, acelaşi stil. Fracturile sunt însă o revistă nouă, făcută pentru tinerii din generaţia 2000, care, susţine Ianuş, citesc poezie şi cumpără revista (apare în 2000 de exemplare). Şi revista Teatrul Azi, ne-a spus Florica Ichim, are căutare în breasla actoricească, dar şi la "civili", numai că nu poate fi vorba de noi strategii de captare a publicului, când redacţia înseamnă practic doi oameni, care se ocupă şi de distribuţie, abonamente, vânzări etc.

Orice s-ar spune, independenţa nu e o bucurie, ci o povară pentru revistele literare, cele editate de un cotidian fiind sensibil avantajate. Mai ales când reuşesc să păstreze un echilibru şi să găzduiască, în acelaşi număr, după cum sublinia Daniel Cristea-Enache, referindu-se la Adevărul literar şi artistic, păreri total diferite.

Spre finalul discuţiei - mereu întreruptă de telefoane încurajatoare, dovedind că revistele culturale sunt un subiect de interes destul de larg (revistele preferate ale telespectatorilor care au sunat erau România literară, Observator cultural, Vatra, Grai) - Dan C. Mihăilescu a făcut un fel de promisiune, spunând că LA&I îşi propune să se axeze pe momentul prezent, renunţând la evadări în trecut, iar Daniel-Cristea Enache a pomenit ceva de mărirea numărului de pagini la ALIA (24) plus lansare unui site de internet, fără de care vizibilitatea rămâne scăzută.

Se ascute concurenţa în zona revistelor culturale?


P.S.
Am avut mai mulţi invitaţi şi un subiect care să rimeze cu Târgul de Carte Gaudeamus şi Salonul Naţional de Presă. Promitem să nu se mai întâmple:):)

Vineri, la ora 20.00, la Artă versus artă vă invităm în zona sonoră, unde n-am mai păşit până acum. Aurelian Octav Popa şi Horia Mihail vor vorbi în loc să cânte, dar numai despre muzică