Muzica - rezervată pentru elite?

Aceasta a fost tema emisiunii de vinerea trecută, pe care am încercat să o abordez împreună cu doi muzicieni foarte apreciaţi în lumea muzicală de la noi - Aurelian Octav Popa (clarinetist şi dirijor) şi Horia Mihail (pianist). Pornind de la ideea că interpreţii de muzică cultă par desprinşi de problematica măruntă, uneori cu aspecte sociale apăsate, şi încercând să aflu dacă sunt ei chiar dincolo de bine şi de rău, am descoperit că până şi polemicile sunt, în cazul lor, de ţinută.

Părerile sunt împărţite când vine vorba de creaţia contemporană şi de câtă libertate îşi poate lua interpretul faţă de partitura unui autor pe care, eventual, îl şi cunoaşte sau care a compus pentru el. Dar cei doi invitaţi au fost de acord că rigoarea unei partituri nu permite o îndepărtare de aceasta, în schimb o oarecare libertate a interpretului există şi ea se datorează ambiguităţii voite a autorului partiturii. O altă diferenţă de concepţie între generaţii a fost subliniată în interviul înregistrat de Lorelai Mihală de către tânărul pianist Cristian Lolea, care a povestit cum unul dintre profesorii săi nu considera necesar să meargă la concert fiindcă spectacolul în sine nu-l interesa mai mult decât descifrarea partiturii la lumina unei veioze! (cazul seamănă cu cel al dramaturgilor care cred că se pot numi aşa chiar dacă piesele lor zac pe rafturile bibliotecilor). La rândul său, Octavian Nemescu a atra atenţia asupra tendinţei de "a evada în divertisment" a absolvenţilor de Conservator care nu mai reuşesc să supravieţuiască. Divertismentul câştigă, muzica cultă pierde.

Prima întrebare pe care am pus-o a părut să-i nedumerească cel mai mult pe interlocutorii mei, astfel încât dl. Aurelian Octav Popa a evitat să răspundă, dând cuvântul mai tânărului său coleg. Era vorba despre Yehudi Menuhin care spunea, în cartea sa Călătorie neterminată (apărută şi la noi, la Editura Muzicală), că "mai mult decât oricare altă artă, muzica poate fi posedată fără cunoştinţe, fiind în largă măsură o expresie a subconştientului (...), pornind de la ceea ce avem în fiinţa noastră, în minte, în suflet, fără a fi necesară nici o abatere din drum pe la şcoală". Eram curioasă să aflu, de la doi muzicieni cu serioase studii de profil, dacă li se pare că are dreptate Menuhin cu această afirmaţie sau ea este expresia unei viziuni romantice despre arta muzicală? Nici vorbă, au răspuns amândoi, - "e ciudat că a spus asta, din moment ce el însuşi a studiat temeinic, noi românii îl cunoaştem cu toţii ca pe elevul lui Enescu", a spus Horia Mihail, iar Aurelian Octav Popa a concluzionat că afirmaţia trebuie să fi fost făcută când Menuhin se afla sub influenţa cine ştie cărui şaman exotic, prin urmare ea ţine de o viziune romantică asupra muzicii, o artă care are nevoie de precizie ştiinţifică.

Problema întâlnirii cu publicul i-a dat prilejul pianistului Horia Mihail, solist al Filarmonicii din Braşov, să-şi exprime îngrijorarea în legătură cu sălile goale în care se ţin concertele, cel puţin la Braşov. Mult mai optimist, A.O.Popa l-a calmat pe Mihail susţinând, sprijinit de faptul că la Bucureşti sălile sunt pline, că publicul adoră muzica cultă.

Sper şi eu că are dreptate însă nu pot să nu mă întreba de ce n-a sunat nimeni în emisiune dacă dragostea e aşa de mare, mai ales că la ultimele ediţii ne cam obişnuiseră cu apelurile în direct? Să fie un răspuns la întrebarea lansată de noi - Muzica, rezervată elitelor ?

PS: Vă aşteptăm săptămâna viitoare - vineri, la ora 20.00, pe TVR Cultural - la o dezbatere despre generaţii în scenografia românească.