mi-ai zis atunci, aplecată puţin către o durere fără răspuns,
mi-ai zis şi ai repetat: "Dar eu nu te iubesc!" şi am auzit cum
pe streşinile oraşului răbufneau în lungi bufnituri cadavrele
unor îndrăgostiţi dintr-o vară uitată.
dar nu asta îţi cer, strigam, nu asta ţi-am cerut şi atunci ce?
dacă iubire nu e, nimic nu e, nu-i aşa, repetam cu deznădejdea
picurând pe degete singure dar eu nu te iubesc, aproape strigai,
şi asta m-a uimit - faptul că, în ciuda mărului ce-a-nflorit între
mine şi tine în ciuda vinului ce se-nălţa dintr-un pahar al morţii,
ochii tăi se umpleau de lacrimi şi prin desele ape am putut zări
falnice corăbii de restrişte în derivă spre un port părăsit. Şi
atunci ce? Şi atunci ce?
0 comentarii
Arhiva rubricii
perpetuum mobile, Dan Mircea CipariuHotel, Cezar BaltagRugăciunea este ceea ce rămâne, Jaan Kaplinsky, traducere de Ioana Ieronimcând eram mic, visam să fiu și mai mic, Ioan Es. PopDiphylleia grayi, Ruxandra CesereanuToate articolele din această rubricăRubricile categoriei
Poezia săptămâniiNichita StănescuDiscursuriTranslatioPictografiiEpistole indiscreteCrime perfecte (în La minor)Legile HazarduluiPublicitate