Toamnă / Baciul

Toamnă

pe trepte de rubin
s-a aşezat amiaza de toamnă
pe trepte de rubin
muşcând din măr
îl aştept
n-am mai mâncat demult
cu atâta poftă
un măr
stând aşa în tăcere

privindu-mă în rotundul lui fraged
muşcând din mine

privind pe fereastra cu storul pe jumătate lăsat
un copac desfrunzit se luptă cu cerul de toamnă, el vine pe stradă
el vine din adânc printr-un tunel de smarald întunecat
îmi iese prin gură
îl scuip odată cu sâmburii
îl înghit din nou
intră
se opreşte pe trepte stând înăuntrul meu
într-un bazin de ametist
făcându-şi baia în lichidele mele
din fiere, sânge închegat, granate putrede
veşmântul se trage în jos sub nişte mâini necunoscute ieşind din mine
ochii mei se îngustează lăsându-mi geana întoarsă
răsucită mult în sus
spre fereastra în care copacul se luptă cu cerul, el urcă
treptele de rubin, el se răsuceşte în bazinul de ametist
făcând să plescăie lichidele din fiere, granate, braţele lui se întind,
se încleştează în trupul meu, în trupul lui aud trosnind crengi

baciul
 
vorbea despre pământ, vite şi despre viaţa lui petrecută cu tălpile goale,
avea încălţări, cum să nu, şi încă din cele mai zdravene, din piele, dar le scotea mereu, le purta în desagă,
chiar şi iarna le scotea, îi plăcea să simtă când şi când arsura zăpezii,
picioarele lui apăsau lutul cleios tot mai afund bătând în vânăt mov albăstriu amestecându-se cu picioarele vitelor într-o zi fierbinte căutând apă s-a aplecat peste urmele mustind şi-a recunoscut urma tălpii adâncită între urme de copite stătea rezemat de casa văruită cu lapte răsufla obosită casa lui îl urma de departe alene pe coamele dealurilor pe unde îşi ducea ciurda, seara se oprea într-o rână el intra în casă, aprindea focul în vatră, mesteca mămăliga, frigea brânză atunci prin uşa deschisă se ivea câte o mână subţiratică albă desfăcută ca şi cum ar cere în care el aşeza cu sfială câte o bucată după ce se răcea puţin
ştia că sunt iele sau sânziene care îi vor aduce în schimb mană miresme dulci vânturi line