frunzele îşi fac semne de surdo-muţi,
buzele mele vorbesc cu lacrimile tale,
oasele tac împreună.
Numai cuvintele nu au ce-şi spune
adunate în jurul movilei de întuneric
care înmugureşte, iată, de ani şi ani
în camerele pe unde ne azvârlim pielea somnului.
Din marsupiul tristeţii tale
îşi scoate capul marea oboseală
de a fi viu... Te joci cu lobul urechii ei
privind, absentă, foşnetele.
Notă: Poezia de mai sus face parte din volumul: Dinu Flămând, Opera poetică, Editura Cartier, Colecţia Poesis, Chişinău, 2007, 216+244 p.
