Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Drumul spre Oz

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Jurnalul întârziat al unei poveşti neîncepute (XI)


Mihaela Iancu

25.02.2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Citiţi episodul precedent aici.

Jumătatea de oră în care am înţeles că îmi alesesem ceva rar.

Era a doua întâlnire numai, la finalul verii lui 2009. Să fi fost trecut de ora şase seara. Stabilisem că vom cina la Casa Oamenilor de Ştiinţă. Prima întâlnire se petrecuse la Institutul de Matematică şi orice context nou în care aş fi avut prilejul să-l văd, era pentru mine ca o aşteptare a Crăciunului. Conacul avea porţile de fier larg deschise, o lumină galbenă, filtrată, venea dinăuntru, iar în spatele lui se ghicea o grădină verde, uşor posacă în absenţa unor oameni care s-o anime. El a deschis uşa - uşă straşnică pentru care era nevoie de două mâini şi o opintire sănătoasă - apoi am păşit pe scările din marmură acoperite de covoare şi de acolo, un ospătar tânăr, uşor plictisit de manierele pe care trebuia să le arate fiecărui client, ne-a condus, prin stânga, de-a lungul unui hol păzit de lămpi, într-un salon gol, cu patru mese rotunde şi candelabru alungit, care reducea dimensiunile spaţiului.

Frunzăream meniul mai mult ca pe o carte cu poze, incapabilă să mă opresc asupra unei pagini. El, în schimb, părea concentrat şi alert, deşi în faţa unei liste atât de familiare. Fără să ridice capul din filă, a spus:
"Sunt întâi nişte gustări tip caşcaval, salam, care nu cred că vă interesează. Pe urmă vin multe feluri de salate. Scrie la fiecare şi ce conţine, trebuie să vezi exact conţinutul. Apoi vin gustări calde, gen ciuperci la grătar, ficăţei de pui şi diverse tipuri de ciorbe."

Îl ascultam zâmbind, atentă mai degrabă la felul în care îmi înşira mâncărurile, decât la ceea ce îmi recomandă. Încă nu mă obişnuisem cu felul lui de a se opri des după jumătate de frază până la găsirea continuării potrivite. Aveam să învăţ apoi câtă importanţă acorda fiecărei propoziţii, cum sortarea cuvintelor era nu doar o plăcere, ci şi o necesitate.
"Vreţi să mai luaţi şi altă băutură în afară de apă? Pepsi, Cola lucruri d-astea?", mă-ntreabă.

Îmi ridic privirea şi observ amuzată potrivirea neintenţionată, dar perfectă, dintre albul sacoului, albastrul cămăşii lui şi albul feţelor de masă sau albastrul covorului de sub picioarele noastre. Apuc să răspund însă destul de repede.
"Nu beau aşa ceva."
"Foarte bine", îmi spune ca un medic mulţumit de regimul pacientului. "Eu frecventez mult ceaiurile, şi dimineaţa, şi seara. Pe alea fierbinţi. Mai mult consum lichidele când îmi iau medicamentele, dar altfel... Iau vreo patru feluri de medicamente. Eu cred că ne iluzionam. Chestii ca să prevină creşterea tensiunii arteriale sau, de pildă..."

Şi se opreşte. A uitat despre ce medicament sau ce efect e vorba. Îşi trădează vârsta natural, fără intenţie, într-un mod care contrastează cu tinereţea din tonul vocii, cu buna dispoziţie care i se citeşte pe faţă.
"... nu mai ţin minte de ce. Le iau de 3 ori pe zi."

Lasă o scurtă pauză şi adaugă:
"Contează mult. Probabil că îţi dau o anumită linişte, dar nu e deloc sigur", continuă. "Pentru tensiune, de la o anumită vârstă, oricine trebuie să ia pentru că are variaţii neaşteptate. Deodată o ia razna."

Comand, la recomandarea lui, o salată portugheză şi piept de pui cu legume mexicane. El ia o salata de vinete cu roşii şi ceapă pentru care cere câteva felii de pâine prăjită, un piept de pui la grătar cu cartofi boulanger şi salată verde.
"Astea nu sunt mâncăruri riscante", îmi şopteşte liniştitor.

Distanţa dintre el şi masă este destul de mare. Stă relaxat, cu mâinile în poală, împreunate.
"Am locuit în Canada un an", spune din senin. "Am predat la Universitatea din Toronto şi am primit foarte multe invitaţii la conferinţe în SUA şi Canada. Pe atunci, în '71, un elicopter costa 8.000 dolari şi un Mercedes 5.000 dolari. Întâi am vrut un elicopter. Nebunie curată..."

Exact asta gândeam şi eu. Făcusem ochii cât cepele. Aici trebuie să fie aur curat, mi-am spus.
"... şi mi-am imaginat, ca o autoironie, că, dacă vin cu un elicopter în România, lumea o să spună «Aha, Marcus». «Care Marcus?» «Marcus, ăla cu elicopterul.» L-am întrebat pe ambasadorul României în Canada dacă pot să vin în ţară cu unul. Mi-a zis categoric «Nu. Nu există în România decât un om cu elicopter personal.»"
Şi se apleacă peste masă zâmbind cu subînţeles.

Fabulos, gândesc. Fac repede un calcul în minte. În '71, avea 46 de ani. 46 ani şi mintea lui visa cu toată încrederea la un elicopter. Ba îl mai împinge să-l şi întrebe pe ambasador cum poate să transforme gândul naiv în realitate.
"Apoi am vrut un Mercedes Benz, dar soţia mi-a trimis un mesaj urgent să nu cumva să vin cu el. Toţi colegii îi spuseseră că nu am să fiu bine văzut. Şi aşa am ajuns la Ford Taunus 1600, german."

Felul poznaş în care îmi povestea mă făcea să cred că nici acum, la aproape 85 de ani, nu abandonase copilul care fusese cândva.
"La început de 1981, m-am operat de ulcer duodenal. După operaţie a trebuit să renunţ la condus. De altfel, mi-am dat seama că nu am nicio plăcere pentru asta. Am o atenţie împrăştiată şi am renunţat repede. L-am vândut."

"Arată bine salata?", mă întreabă în timp ce întinde vinetele pe pâine. "Are măsline? M-aş simţi foarte prost ca la prima invitaţie să fie o masă nereuşită.", şi mai ia o înghiţitură în vreme ce îl asigur că e bună.

"De când m-am operat, acum doi ani, de ocluzie intestinală, trebuie să mănânc mai des şi câte puţin, nu de trei ori pe zi, ci de cinci ori. Există în mine ceva care îmi spune mereu «N-ai voie să mori că mai ai foarte mult de lucru.»"

Joia viitoare am să povestesc câteva dintre cele mai frumoase momente cu el, din lunile care au urmat. Şi, pentru cei ce mai au îndoieli în privinţa numelui, misterul se va dezlega tot atunci.

Citiţi următorul episod aici.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer