Arta la nivel de ştiinţă. Lui Voicu Rădescu, Marcel Iureş...

... şi altor iniţiatori de teatru independent în România, o privire de profunzime despre ce înseamnă cultura independentă pentru un fost director de instituţie de spectacol, actual ministru nu mai departe decît la Chişinău.

Ora Guvernului, emisiune video pe www.privesc.eu. Invitat, Boris Focşa, fost director al Teatrului "Luceafărul", numit în funcţia de ministru al Culturii de către coaliţia democrată, proeuropeană, proromânească, revoluţionară şi modernizatoare, ajunsă la putere pe ruinele Parlamentului incendiat pe 7 aprilie 2009.

Întrebare despre textele Nicoletei Esinencu:
"Cunosc această operă,
am văzut chiar şi un spectacol,
la «Eugen Ionesco». Sigur că
încercări de felul ăsta
n-ar trebui
să ne sperie,
atîta doar,
că am avut o perioadă şi avem o perioadă
cînd se caută
mai mult în formă. Dar e şi normal,
în această perioadă de trecere
nu era prea clar care era
conţinutul,
de la mergem
şi spre ce mergem,
nu trebuie să ne sperie că apar
încercări
de formă.
Eu sper că aceste
încercări
de formă,
treptat-treptat,
vor trece la
un conţinut
bogat
care mai apoi va trece iarăşi
în formă.
Nu se ajunge imediat,
din start,
la nişte valori
impecabile.
Noi cunoaştem practica, şi-n pictură etc., e
un lucru
anevoios,
lucrul de creaţie. Treci
prin chinurile
creaţiei,
pînă afli
ce înseamnă
conţinut
şi cum acest
conţinut
poate trece într-o
formă
impecabilă".

Nicoleta Esinencu? Nicoleta Esinencu să fie:
"Niciodată n-am vrut să fac regie şi nici acum nu cred că fac regie. Tot timpul am făcut lucrurile împreună cu actori şi artişti vizuali. A pornit totul firesc pentru mine, dintr-o necesitate de a vorbi, dintr-o lipsă de ceva nou la Chişinău, dintr-un «împotrivă» la ce este teatrul aici şi din convingerea că teatrul nu mai poate fi astfel în secolul XXI.
Niciodată nu mă gîndesc cum o să fac, pe scenă, un text, pentru mine e mult mai important ceea ce vreau să spun. Şi cînd îl fac, tot asta va fi mai important. Nu caut niciodată caractere şi mizanscene, caut problema, atît.
Pentru mine, dramaturgia înseamnă o serie de întrebări pe care mi le pun eu mie, pe care şi le pun actorii, pe care, poate, şi le va pune publicul. Întrebări, nu răspunsuri. Pentru mine, în primul rînd, întrebările vin din necesitatea de a vorbi, sînt reacţia imediată, împotriva sau critică la o problemă din societate. La politica de astăzi, la sistem şi putere, la război şi gaz, la cum ştim să fim şi emigranţi, şi naţionalişti în acelaşi timp. Poate dezbaterea va veni la contactul cu publicul şi atunci vor apărea şi nişte răspunsuri.
Cît despre radicalism, cînd compar discursul prim-ministrului Moldovei, în care ea zice: «Dacă ieşiţi la proteste, o să folosim armele», cu textele mele, mi se pare că eu nu sînt chiar atît de radicală ca prim-miniştrii unor ţări. Mi se pare firesc ca tonul să se radicalizeze în timp, în contextul societăţii şi politicii care mă înconjoară şi care-mi dictează direct viaţa".

Înapoi la Boris Focşa. Întrebare despre proiectul teatral de la Club 513 (un restaurant la subsolul... Teatrului "Luceafărul", unde, după modelul Teatrului LUNI de la Green Hours, se ţineau spectacole în zilele de luni şi marţi):
"Care proiect?
Că eu ştiu că acolo
vin
mai multe proiecte,
prin proiect am în vedere un
minispectacol.
Bine, sînt nişte încercări, mai departe decide publicul dacă place sau nu place,
atît doar că e nevoie,
ca să funcţioneze mai departe,
să aibă şi-o autorizaţie din partea Ministerului.
E un lucru absolut normal,
ca să fie într-un cadru legal.
Ea (autorizaţia) nu costă nimic
şi se obţine foarte repede.
Există un grup de experţi
care să meargă la faţa locului,
vizionează spectacolele,
depinde de genul de activitate,
şi atunci ei iau o decizie
printr-un proces-verbal
şi decid
asupra calităţii.
Fiecare domeniu are nişte criterii de existenţă. Or,
noi nu putem să negăm
că există şcoală pentru actori,
sînt lucruri profesioniste
şi neprofesioniste. În cazul cînd nu se vînd bilete,
are dreptul oricine să facă acest lucru.
Există profesionalism,
de unde aţi luat că în domeniul culturii
n-ar trebui să existe
profesionalism
şi criterii de existenţă a unei arte? Arta
este astăzi
la nivel de ştiinţă,
ea are nişte criterii
care stau în capul mesei. (...)
Altfel
intrăm în haos,
altfel
toată lumea
o să vină
în cultură".

Nicoleta Esinencu: "Pe mine nu mă interesează politicienii buni pentru Moldova, atîta timp cît oamenii în Moldova sînt ne-buni. Noi avem exact ceea ce merităm, exact ce ne reprezintă. E o ţară întreagă care nu că acceptă tot ce se întîmplă, dar care face ca lucrurile să se întîmple aşa. (...) Tot ei or să deţină aceste funcţii sau altele de genul ăsta şi mîine, şi poimîine, şi peste zece ani. Uite de asta mi-e groază.
Eu vorbesc despre oameni, nu despre lucruri. Lucrurile trebuie oricum să se schimbe, aşa cum în timpul guvernării comuniştilor pensiile şi salariile au început să vină la timp, şi nu din motiv că guvernau comuniştii, din motiv că lucrurile încetul cu încetul se schimbă."

Subcultură? Boris Focşa:
"Sînt nişte lucruri foarte
contradictorii,
De pildă, pe mine demult mă preocupă
ce înseamnă,
cum se dezvoltă şi
care este legătura dintre
civilizaţie şi
cultură.
Fiindcă trebuie să vă spun că sînt doi termeni absolut
diferiţi.
Noi cunoaştem ţări care sînt foarte
dezvoltate,
civilizaţia este foarte
dezvoltată şi mai puţin
duhul, cultura.
Şi noi cunoaştem ţări mai puţin
dezvoltate
ca civilizaţie, dar au o
cultură
de duh
extraordinară.
Totuşi, cultura ţine de duh,
de dezvoltarea spirituală.
Îmi vine foarte greu să vă spun.
Mie mi se pare că acolo
unde
există
bunul simţ,
în general, unde
există
simţ,
unde
simţul
încă n-a fost schimbat şi vîndut pe alte lucruri,
cînd zic alte lucruri mă refer la
goana după material,
după bani şi după putere,
putem spera că există multă
cultură.
Or, viceversa duce la nişte lucruri foarte
urîte,
pierderea
duhului.
Eu nu pot să
vorbesc
despre
subcultură.
Eu, în general, consider
că oamenii, omul nu este
predispus
pentru
subcultură.
Condiţiile date
de multe ori
îl impun
pe om
ca să se manifeste într-o etapă de
subcultură.
Dar, în general, eu consider
că noi
avem oameni destul de puternici
cu duhul".

Despre "civilizaţie" vorbeşte şi Nicoleta Esinencu în spectacolul ei, Mame fără pizdă: "Am vrut să-l fac la Chişinău, n-am putut să fac abstracţie de situaţia şi contextul de după 7 aprilie. Pentru mine e o necesitate să vorbesc despre ceea ce s-a întîmplat sau, mai bine zis, să înţeleg ce s-a întîmplat. N-am putut să nu vorbesc despre evenimentele din comisariatele de poliţie, despre ceea ce se petrece, de altfel, tot timpul (nu doar după 7 aprilie) în comisariate. Eu vorbesc în contextul ăsta despre fetele maltratate la poliţie, înainte şi după 7 aprilie, pentru că metodele sînt, oricum, aceleaşi.
Am asistat la o scenă de groază într-un comisariat, acum cîţiva ani: o fată arestată voia să profite de prezenţa noastră acolo ca să fie, cumva, salvată, şi atunci a recurs la nişte gesturi disperate. A început să-şi smulgă hainele de pe ea şi să strige: «Vreţi să mă violaţi, violaţi-mă aici, să vadă şi ei ce-aţi făcut pînă acum în cabinetul (biroul, n.m.) ăla».
Nu vreau să zic că spectatorii au reacţionat bine, nu e cuvîntul potrivit. Au reacţionat, cred, la fel cum reacţionam eu la fiecare repetiţie: fizic, pe lîngă raţional şi emotiv.
Şi ce dacă n-a scris nimeni, la Chişinău, despre spectacol? Eu nu fac ceea ce fac pentru ca presa să scrie. Asta chiar nu e treaba mea, asta e treaba lor. Eu fac ceea ce fac oriunde un om citeşte sau vrea să audă un cuvînt al meu".

H2O=apă. Duhul rămîne.