13.02.2010
Să vă spun un secret: există de un an şi ceva aşa un grup-forum, în care nişte critici de teatru discută despre una, despre alta, pun la cale newsletterul în engleză despre teatrul românesc etc. Uneori, discuţiile devin foarte interesante - ca, de pildă, atunci cînd Cristina Modreanu m-a întrebat ce-am vrut să zic cînd am scris că ştiu de ce a ajuns Cum traversează Barbie criza mondială. Restul dialogului nu va deveni public, dar, ca să nu fiu acuzată de insinuări tipic româneşti (?), voi sparge suspansul - iacătă răspunsul (fără diacritice, că aşa a fost trimis):

From: Iulia Popovici
Subject: Re: [critica_azi] blog Romanian Theatre News
To: [email protected] yahoogroups. com
Date: Monday, February 1, 2010, 4:31 AM

Hai sa-ti zic - si o sa si scriu despre asta - ce cred eu ca stiu. Ca tu ai pariat pe acel spectacol. Iar renumele unui critic, ca si renumele unui teatru, se face pariind la risc pe "cai cistigatori" (ca director de teatru, Doru Mares a pariat pe Afrim; ca critic, Alice Georgescu a pariat pe Bocsardi etc. - si acu le zic numai pe alea cistigatoare). Aveai nevoie de acest pariu, iar miza era la fel de mare pentru tine ca si pentru oamenii care-au facut spectacolul.
Mirajul construit in jurul lui a facut din Barbie... cel mai comentat spectacol din FNT la categoria negativ, desi nu e cel mai nereusit si nici n-a fost cel mai vitregit de conditiile de prezentare (...). Pariul tau a fost atit de marcat, incit asteptarile noastre, ale celor care-ti creditam alegerile, au fost foarte mari. De data asta, cred ca ai pierdut pariul (in ce priveste spectacolul) si stiu ca nu e comod, pentru ca mi s-a intimplat si mie (eu una am pierdut pariul cu Woyzeck-ul lui Apostol de la Braila; stiu ca tie acel spectacol nu ti s-a parut o realizare, dar eu am avut acelasi sentiment al desfundarii ulitelor pe care-l ai tu acum cu Barbie).
Faptul ca acel spectacol nu seamana cu Tartuffe nu... inseamna ca el reprezinta un pas inainte. Da, e nevoie de nume forte noi in regie si dramaturgie ca sa contribuim la "dialogul european", dar asta nu presupune ca trebuie sa le inventam ca sa avem si noi falitii nostri (vorba unui autor rasuflat). Daca si tu ai nevoie, eu imi pot depune CV-ul si pot si jura pe ce vrei tu ca stiu la ce gen de teatru faci tu referinta asociindu-l lui Barbie, ca inteleg ca oricine nu e fan e presupus troglodit. Doar ca Barbie... nu e ce vrei tu sa fie. E opinia mea, am argumentat-o si pot sa discut mult pe tema, de la faptul ca textul e scris din cap, nu din coaie (sau gutts)/stomac, ceea ce-l goleste din start de emotie, pina la faptul ca ceea ce numeste tu joc inovator e, dupa mine, o cautare neimplinita a efectului performativ de prezenta, de care actorii sint pur si simplu straini.
O sa mai scriu miine, acum e 4 dimineata si sint prea obosita pentru aceasta batalie pentru Hernani.

Etc.
Şi cu asta gata. Nu mai vreau să vorbesc / scriu. Mă uit la saga deszăpezirilor în anul 2010, la concedieri şi ameninţări cu concedieri, la învrăjbirile în jurul pensiilor mai mult sau mai puţin speciale, îmi arunc privirea pe site-ul Ministerului Culturii, unde ministrul are o activitate diplomatică mai ceva decît colegul de la Externe, însă concurs pentru postul de director la Fondul Cultural Naţional nu se anunţă că se va da, văd cum instituţii de stat vor să-şi trimită angajaţii de stat în străinătate, în proiecte făcute de alte instituţii de stat pentru sectorul independent, şi pe urmă mă uit la teatrele de stat, mă uit la artiştii teatrelor de stat şi la cei aspiranţi la teatrele de stat - şi-mi dau seama că n-avem nici un viitor. Mă gîndesc că mai degrabă aş face teatru-forum şi teatru invizibil ca oamenii să devină conştienţi de drepturile lor din Codul Muncii, că aş vrea să văd spectacole despre cum se negociază o relaţie normală la un ghişeu şi lecturi teatrale din Constituţie. Dacă teatrul e doar entertainment sau pastilă de uitare în contra realităţii, mai bine stăm acasă şi ne uităm la The Good Wife.

Citesc despre Siniaia Bluza / Bluze albastre. Scrie Şalamov despre ei, în Anii '20. Erau vodeliveşti - în Moscova anilor 1923 -, recitau şi cîntau şi făceau scheciuri în pieţe publice, colportînd ştirile din presă: despre corupţi, despre preţurile la piaţă, despre ultimele legi date de bolşevici, despre politică internaţională. Plagiau, împrumutau (azi s-ar numi o corcitură între piratare şi open source), nu semnau nici un text, toate erau colective. Într-un final, Stalin s-a plictisit, l-a trimis pe liderul lor, Boris Iujanin, cu Şalamov cu tot la Kolîma. Şi gata. Clar că treburile astea nu rentează...

(va urma)

0 comentarii

Publicitate

Sus