Poitiers este, fără îndoială, pe gustul fanilor de azi ai Evului Mediu. Oraşul, care are 2000 de ani şi e capitala regiunii încă din perioada galo-romană, a ştiut să treacă prin vârtejurile istoriei cu capul sus. Poitiers îşi desface frumuseţile romanic-gotice sus, în vârful colinei la poalele căreia apele au săpat brazde stâncoase şi civilizaţia TGV-urilor (o oră jumate până la Paris, în vagoane pluşate cu catifea violetă, pentru cunoscători...) a ţesut pânze de oţel: linii, poduri suspendate, hale industriale, sub burniţa rece a iernii.
Din oraşul vechi, străzile şerpuiesc spre gară sau spre autostradă, iar cartierele în cercuri concentrice adaugă secole tot mai noi de arhitectură, ca inelele unui trunchi de copac. Altminteri, oraşul are 2000 de ani şi e capitala regiunii încă din perioada galo-romană. Ştie să treacă prin vârtejurile istoriei cu capul sus - şi cu un accent ironic discret, în poveştile pe care le spune. Accentul acesta m-a cucerit, deşi l-am descoperit iarna, cu paşi ezitanţi pe dalele alunecoase, de culoarea fildeşului bolnav, care podesc străzile vechi, lăsându-se colorate de panorama de carnaval a vitrinelor.
Pentru că oraşul vechi s-a lăsat invadat de magazine mici şi ateliere de design cochete, care ştiu - cum numai francezii ştiu, îndeobşte - să deseneze muzica timpului, să îţi vândă luxul ce ţi se potriveşte, să te facă pur şi simplu să râzi de o glumă izbutită. Vara, Poitiers e o sarabandă de vegetaţie, şi de stofe, şi de podoabe peste zidurile austere şi elegante, cu un ce feminin în albeaţa lor de dantele vechi.
Toate drumurile pleacă de la catedrală
Dantelării sunt şi sculpturile catedralei Notre Dame la Grande, construită în sec. XI-XII, şi pictată în interior cu aceleaşi revărsări de culori şi de plante, înlănţuite feminin peste coloane şi ogive: carne, petale, texturi moi acoperind scheletul construcţiei. Discretă, ivorie, una din scenele de sub arcuri spune povestea, mie dragă, a Soarelui şi a Lunii, înfăţişaţi aici, miraculos, împreună. De la catedrală pleacă toate traseele oraşului (cele turistice, recomandate, sunt desenate cu benzi de culori diferite pe caldarâm), spre ea urcă toate ritmurile zilei.
Aici se citeşte
Ceva mai jos, Palatul de Justiţie cuprinde între aripile sale arhitectonice noi o "inimă" incredibil de frumoasă: el a crescut în jurul a ceea ce se numeşte, azi, "sala paşilor pierduţi", inima castelului conţilor de Poitou şi a ducilor de Aquitania, locul unde se împărţea dreptatea. Uriaşă ca o navă spaţială, restaurată de la colţii garguilor (ei "prind" ogivele de ziduri), până la şemineul enorm înălţat pe o estradă şi în care încăpeau uşor doi viţei întregi la prăjit. Statui cu talia dansândă ne amintesc că aici a locuit, a ţinut judeţ şi a... citit Ducele de Berry, Jean, comanditarul şi posesorul uneia din cele mai frumoase cărţi ale culturii europene: Les tres riches heures du Duc de Berry.
În amintirea lui, dar şi pentru că e un oraş universitar, dotat cu campus, biblioteci, mediatecă nouă şi muzee pe cinste, Poitiers-ul se aşează explicit sub semnul lecturii: întâlniri cu scriitori, spectacole-recital, festivaluri mici şi gale mari... Aici se citeşte. Piaţa Primăriei (Hotel de Ville, palat romanţios din veacul al XIX-lea, amintindu-mi dantelăriile Palatului ieşean al Culturii) devine scena oraşului, iar alteori traseele turistice se schimbă-n etape ale pelerinajelor catolice între biserici, baptisteriul Sf. Ioan şi apele care spală totul, în cele din urmă.
Lângă Poitiers e Futuroscopul, muzeul viitorului, spaţiu experimental la care vin mai ales copiii şi tinerii, un soi de portal spre ştiinţă în care seara se dau spectacole, templu de oglinzi şi temă şcolară pentru elevii din regiune. Afişele lui anunţau în oraş expoziţia "Animalelor viitorului", şi chipurile acelea (măiastre-n Photoshop) îşi răspundeau firesc cu fiarele imaginate în pietrele gotice ale vechilor ziduri. Bogatele ore ale Ducilor de Berry continuă să fie "darnice" cu cine ştie să le citească...
La Poitiers cu Ioana Bot
Ioana Bot este critic şi istoric literar, eseist şi eminescolog român, profesor doctor la Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj. A debutat în revista Echinox (1982) şi editorial, în 1990, cu volumul Eminescu şi lirica românească de azi, la Editura Dacia. Alte volume publicate: Trădarea cuvintelor la Editura Didactică şi Pedagogică (1997), Jurnal elveţian. În căutarea latinei pierdute la Casa Cărţii de Ştiinţă (2003), Semne de carte. Eseuri de istorie literară românească la Editura Limes (2004), Sensuri ale perfecţiunii. Literatura cu formă fixă ca încercare asupra limitelor limbajului la Casa Cărţii de Ştiinţă (2006).
Nu rataţi!
Cei care vizitează Poitiers-ul nu au cum să ignore modul în care dansul domină viaţa culturală a oraşului. Există numeroase ateliere dedicate acestei arte, notabil fiind cel condus de balerina şi coregrafa Odile Azagury; reprezentaţia Oui, avec Plaisir este una dintre atracţiile locale, alături de numeroasele spectacole gratuite în aer liber, de exemplu "les Mardis du Plaisir". Mai mult, pentru această vară, oraşul pregăteşte şi un Festival Hip-Hop.