Mic îndrumar gastronomic de primăvară, pentru oameni şi ovine

Pentru că oamenii de ştiinţă au spus că ne tragem din maimuţe - şi prin urmare sunt o oamă de origine animală - iar acum e primăvară, simt o tot mai mare aplecare spre verdeţuri. Aşa cum li se întâmplă şi oilor şi caprelor, de altminteri. Din fericire nu-mi vine, fiind pe stradă, să mă reped spre tufe şi să smulg frunzele, rumegându-le, aşa cum ar face orice capră prost crescută. Nu fac aşa ceva. Sunt mult mai civilizată. Voi căuta un mesteacăn potrivit, ferit de ochii lumii, îl voi găuri cu toporul şi îi voi bea seva! Sau laptele, cum spun unii care au mai făcut aşa ceva, deşi nu cred că operaţiunea se numeşte mulgerea copacului. Zeama asta din mesteacăn e bună pentru tot felul de boli, dar mai ales pentru tulburări de memorie şi concentrare, epuizare nervoasă. Problema e cum să car toporul după mine? De fapt nici nu cred că am aşa ceva prin casă. Mai bine voi folosi un cuţit mare. În capul meu cărţile lui Turgheniev, Cehov, Goncearov şi Puşkin sunt populate la tot pasul de mesteceni. Te împiedici de ei din două în două pagini. Fireşte, nu e aşa, însă nu-mi pot imagina personajele fără un pâlc de mesteceni în fundal. Pur şi simplu nu pot. Şi totuşi nu-mi amintesc ca cineva din lumea lor să fi găurit trunchiuri pentru seva cu pricina. Oblomov sigur n-a făcut aşa ceva! Esenin are un poem cu mesteceni şi cocori, dar nu-mi place! Mă lasă rece. Ceva îmi spune că în locul unde a fost rănit Puşkin, în duel, erau şi mesteceni, iar dacă nu, consider că s-a petrecut o gravă eroare a destinului.

Cu ceva timp în urmă am amuţit de invidie citind despre o individă care obişnuia să mănânce, cu pâine neagră, toporaşi proaspăt culeşi de pe pajişte. Papini povestea de ea. În cartea respectivă obiceiul ăsta culinar pare de bun simţ, ba chiar savuros. Din toporaşi se poate face şi ceai, aşa că nu văd de ce nu s-ar mânca şi cruzi. Se mai numesc violete de martie, micsandre şi micşunele. A nu se confunda cu brânduşele de toamnă, care sunt otrăvitoare. Simptomele se aseamănă cu cele de la otrăvirea cu arsenic: arsuri în gură, diaree, dureri stomacale, vomă şi oprirea funcţionării ficatului. Se moare prin sufocare. Paranteză: După cum se ştie, doamna Bovary s-a sinucis cu arsenic, după ce a furat otrava dintr-o spiţerie. Ar fi putut, mai bine, să înghită o brânduşă, pe nemestecate! Şi mai indicat ar fi fost să îndese florile în stânga şi în dreapta, în gurile amantului, soţului şi celui care a ruinat-o. Şi în gura birjarului care a plimbat-o cu caleaşca. Acea caleaşcă faimoasă! Sau în toţi oamenii din târg. Apoi şi-ar fi făcut o salată de păpădie (i-ar fi tratat bolile biliare şi de ficat, diabetul şi sânge îngroşat, dacă ar fi avut aşa ceva), ar fi băut un pahar de sevă de mesteacăn ori un ceai de lavandă (să-şi amorţească nervii), iar după toate acestea Flaubert mi-ar fi spus o grosolănie şi ar fi insistat să mă asasineze tot cu brânduşe, pentru că am îndrăznit să-i ruinez romanul. De curând am citit undeva că panseluţele sunt comestibile şi că au gust de mentă. Când era mică am mâncat, din parc, însă nu-mi amintesc aroma lor şi nici dacă am fost prinsă asupra faptului. Condurul doamnei şi florile de arpagic se pun în salate, cu puţin ulei de măsline.

Reţetă de toporaşi zaharisiţi, pentru ornat prăjituri, din tradiţia populară, adică auzită de la oameni buni: Se spală florile şi se dau prin albuş de ou bătut doar uşor, cu două-trei învârtituri de furculiţă. Apoi se presară pe toate părţile cu zahăr şi se lasă la uscat. La fel se procedează şi cu panseluţele. Altă reţetă: se dizolvă 300 gr de zahăr în 1/8 l apă, clocotită. Se lasă în sirop petalele de violete, cât să se pătrundă. Se scot cu grijă şi se lasă la uscat. Florile devin dulci şi crocante.

P.S.: Narcisele şi lăcrămioarele sunt otrăvitoare.
P.P.S.: Din flori de liliac se poate face şerbet, iar din flori de păpădie un sirop asemănător cu mierea. Florile de salcâm se prăjesc în aluat de clătite.

Toate eroinele din secolul al XIX-lea, de care îmi amintesc acum, aveau buchete de violete prinse de rochie, când mergeau la bal. Până şi cele mai amărâte. În sertarele cu lenjerie de pat strecurau lavandă.