Firimituri

Cea mai vizibilă pe sticlă dintre toate clădirile noi din Bucureşti? Nu o să ghiciţi niciodată. De fiecare dată când ni se arată imagini cu cei care vin spăşiţi la DNA, în spate se vede o clădire de birouri de pe Ştirbey Vodă, ridicată cu câţiva ani în urmă. Proiectul aparţine firmei BBM (arh. Beldiman, Butică şi Moshe) şi este compus dintr-o reconstrucţie elegantă a unei clădiri eclectice şi de ridicare, în curtea rămasă, a unei clădiri cu trei etaje. Totul este placat cu travertin, iar arhitectura cea nouă complimentează elegant clădirea istorică. Nu e vorba despre o restaurare, ci despre o conversie, şi, pe exterior, casa cea veche mai reţine, din fostele stucaturi, doar o culoare mai închisă a pietrei. Prin urmare, deşi sunt doar fundal pentru arestări, aceste două clădiri sunt, de fapt, personajele principale. Restul e compus din găinari şi, paiaţe: personajele de doi bani ale realităţii autohtone. Dimpotrivă, vă recomand să faceţi o vizită la locul faptei: ajunşi acolo, să vă întoarceţi cu spatele la clădirea DNA (cu copertina caraghioasă de policarbonat peste intrarea infractorilor prezumaţi, ataşată unei clădiri istorice) şi admiraţi una dintre puţinele reuşite ale bulei imobiliare bucureştene.

În vreme ce scriam rândurile de mai sus, cineva de la ziarul Gândul mă întreabă cum comentez re-re-mutarea statuii cu lupoaica capitolină hrănindu-i pe Romulus şi Remus. Cum să o comentez? E din aceeaşi paradigmă cu plimbarea prin oraş a catedralei patriarhale, cu glisarea diferitelor clădiri neconvenabile, ca biserica Mănăstirii Mihai Vodă (care au scăpat, totuşi, furiei demolatoare a anilor optzeci). E din aceeaşi paradigmă cu inapetenţa pentru rigoare urbană, coerenţă şi spaţiu public. Clădirile sunt doar obiecte înfipte-n praful maidanelor. Ce e exterior clădirilor e coş de gunoi, loc de expus rufele, suport pentru cojile de seminţe sparte.

În fine, o a treia firimitură: s-au curăţat cimitirele, cineva mai vrednic conduce, probabil, administraţia lor de nu multă vreme şi le-a mai scos la lumină. Fireşte, firmele de pază îi dijmuiesc în continuare pe cei care vor să intre cu maşinile direct la (în?) mormântul familiei; fireşte, sunt aceeaşi cerşetori care-şi hrănesc caii şi puradeii cu colivă şi pomenile celor îndureraţi, dar barem nu mai eşti chiar în no-man's-land, ca până acum, şi te poţi reculege, dacă tot vorbirăm despre spaţii publice (mă rog, după Foucault, ar fi vorba despre "spaţii altfel").