Între noi doi a fost mereu la fel: eu simt multe pentru tine, mă topesc după tine, iar ţie nu-ţi pasă defel. Ce îţi voi spune acum nu ţi-am mărturisit niciodată.
La început mi-a fost greu, dar cu timpul m-am obişnuit cu sentimentul, a devenit o sursă de inspiraţie. I se spune iubire neîmpărtăşită.
Prima oară când te-am văzut, mi-am pierdut capul pe loc. Eram foarte tânără atunci şi cu siguranţă nu ţi-aş fi făcut faţă, nu te-aş fi înţeles. Toţi îmi spuneau la fel: "Eşti prea mică", dar eu ştiam mai bine: mă îndrăgostisem şi nimeni pe lume nu putea schimba asta.
Am aşteptat răbdătoare ca vârsta să crească şi să ajungă la înălţimea sentimentelor. La 16 ani am mers la Paris şi am trăit o idilă. M-a dat peste cap. Într-atât încât, pentru o vreme, nu m-am mai gândit la tine. Şi nu m-am simţit vinovată: până la urmă tu nici nu ştiai că exist.
Am venit la tine după câţiva ani, când eram pregătită. Te vorbeau de rău, dar eu nu i-am ascultat. Ţi-am bătut la uşă cu părul prins în coadă la spate, împingând o valijoară şi ţi-am încredinţat toate visele mele.
Nu mi-ai urat bunvenit deloc. M-ai obligat să stau într-o mansardă zgomotoasă, pe un colţ de stradă unde tramvaiele işi sunau la nesfârşit clopoţeii. Între timp, tu mă epuizai - zi şi noapte; abia dacă mâncam, abia dacă dormeam. Dar eram fericită, simţeam că trăiesc, îndrăgostită nebuneşte. Aşa a fost primul nostru an împreună. Tu mă învăţai de toate, eu stăteam fericită în umbra ta.
Apoi relaţia noastră s-a schimbat. Începusem să te cunosc şi îţi vedeam toate punctele slabe, defectele, faţa ta ascunsă. Şi peste toate astea, simţeam că nu-ţi pasă defel de mine. Uneori noaptea când se stingeau luminile, te priveam cum adormeai. N-ai ştiut niciodată că sunt acolo şi că mă uit la tine. Tu continuai să sforăi, să sufli şi să gâfâi.
Am stat cu tine şi ţi-am luat apărarea de fiecare dată când cineva te vorbea de rău. Timpul trecea şi eu am început să te cunosc foarte bine. Ştiam că mă pot oricând aştepta să mă surprinzi din senin. Asta mi-a întreţinut pasiunea. Ştiam că nu însemn nimic pentru tine, dar tu puteai să-mi dai viaţa peste cap şi să mă ţii la limită, pe muchie de cuţit. Cu tine am simţit mereu că trăiesc.
A venit timpul să plec. Am plecat departe şi parcă am simţit c-ai plâns după mine, o impresie doar. De aceea însă, când mă uit în urmă, simt nostalgie şi un ceva cald în piept. Încă îmi place să fiu cu tine şi de fiecare dată când mă întorc simt aceeaşi fluturi în stomac. Dar nu ştiu dacă am mai putea fi împreună.
În cinstea ta!
Cu dragoste,
Alex
