Împreună cu mai mulţi editori, am pornit, de la Frankfurt, într-o veselă şi pestriţă delegaţie spre primul târg de carte organizat la Cape Town, aflat la 50 de km de Capul Bunei Speranţe. Nu sunt prea multe aeroporturi de pe care se pleacă spre al doilea oraş ca mărime din Africa de Sud, supranumit şi "Taverna Mărilor", între oceanele Atlantic şi Indian.
N-a fost un zbor de noapte, într-o aeronavă uriaşă cu mulţi pasageri, cu ecrane LCD în scaune, cu filme, cu perne şi pături, cu tot ce-ţi trebuie ca să uiţi că ai de răbdat mai mult de 11 ore. Şi cu somn. Dimineaţa am fost treziţi cu "Legaţi-vă centurile" şi nu am avut ochi pentru a privi prin geamuri, la peisajul african, încă întunecat. Abia ajunşi afară, am simţit că ceva era din altă lume - aerul rece al iernii sudice, după un iunie european torid şi o dungă portocaliu-violacee a unei noi zile.
La vânătoare de soare
Năuc până la hotel, cu multele informaţii nedigerate de la ghidul amabil, apoi cu fresh-ul de portocale servit în hol, cheia şi camera de la 7. Chiar de la uşă am văzut prin geam reflectat în clădirea de sticlă de vizavi - tot un hotel, cred - lumina clară şi policromă a răsăritului. Şi instinctul de fotograf s-a trezit brusc. Am uitat de bagaje şi de duşul planificat încă din avion, am verificat aparatul - ehee, ce vremuri, deşi n-au trecut prea mulţi ani de atunci, lucram încă pe film! -, şi am ieşit din hotel să vânez soarele dimineţii.
Circulaţie pe stânga
Spre răsărit - am zis, pornind spre portul ce se vedea aproape - V & A Waterfront. Tot căutând soarele, am ajuns la o trecere de pietoni, am privit spre stânga, regulamentar şi am păşit. La al doilea pas am auzit scrâşnet de frâne şi portiere trântite. M-am întors spre dreapta şi am văzut doi domni foarte întunecaţi la propriu şi la figurat, coborâţi din cea mai rablagită maşină roşie pe care am văzut-o eu vreodată şi care urlau la mine într-o limbă cu vagi cuvinte englezeşti. M-am blocat. Aşa au trecut câteva zeci de secunde. Apoi, din nou frâne. O altă maşină, dar cu girofar şi alţi domni întunecaţi, dar amabili. Primii au tăcut. Unul dintre nou-veniţi s-a apropiat de faţa mea până la 20 de centimetri şi privindu-mă fix şi adânc, a întrebat:
- Tourist?
- Yes, am răspuns.
- Europe? a insistat el.
- Yes, am răspuns eu.
Şi brusc s-a destins. Mi-a zâmbit şi mi-a explicat că aici e ca în UK - se circulă pe stânga - şi că ar fi bine să fiu atent pe unde merg, să port un "badge", să nu privesc oamenii fix ca să nu par ostil, să nu merg noaptea singur pe străzi, să nu ţin bani mulţi la mine, să am încredere în poliţie, să mă bucur de excursie şi să am vreme bună... Apoi, ambele maşini au dispărut ca prin farmec.
O găleată cu pietre preţioase
Când am ajuns în port, soarele era de două suliţe, cerul de-un albastru de-l vezi doar în imaginile "fotoşopate", cu norii albi şi pufoşi, parcă desenaţi din vată de zahar. O altă lume. A sudului. Am fotografiat până am terminat un film. Am vizitat un magazin de pietre preţioase şi semipreţioase - cele din urmă, multicolore găzduite de o găleată din metal. Văzându-mă interesat, vânzătorul m-a întrebat: "Cât să fie? Juma de kil, un kil?". Speriat, am fugit.
M-a liniştit o bere locală, băută cu ochii pierduţi în valurile oceanului, la o terasă lângă Turnul Ceasului - reşedinţa vechii Căpitănii a portului. Apoi a început să fie mai cald şi să apară turiştii gălăgioşi, sacoşe, cărucioare, copii, aparate foto. M-a apucat somnul şi am fugit la hotel.
Salturile delfinilor
Aşa a fost în prima zi. Şi a urmat excursia la Robben Island, când şalupa care trebuia să ne ducă acolo ne-a lăsat în drum. Şi povestea ghidului nostru - fost deţinut acolo. Şi asfinţitul de la întoarcere, când nava era însoţită de salturile delfinilor. Şi o altă zi cu panorama oraşului din telecabina cu podea trasparentă - brr, ce senzaţie! - care urcă spre Table Mountain.
Şi Grădina Botanică a oraşului, care are o suprafaţă cam cât Bucureştiul, şi magazinul cu mii de ceaiuri Rooibos, şi plaja oraşului, şi farul, cartierul malaysian, zgârie-norii, stadionul în construcţie, şi bidonville-urile văzute din goana autocarului pe autostradă, dar despre toate acestea într-o altă poveste. Pentru că Oraşul Capului este năucitor prin culori şi prin arome, prin vinuri şi prin mâncăruri, dar mai ales prin oamenii lui. Şi despre ei de greu de povestit, duceţi-vă să-i întâlniţi şi nu veţi regreta.
La Cape Town cu Bogdan Hrib
Bogdan Hrib a cochetat cu găzetăria la începutul anilor '90. Apoi s-a ascuns printre cărţile pe care le-a publicat la Tritonic, editura pe care a înfiinţat-o. Fost fotoreporter, a păstrat fotografia ca o pasiune de călătorie. Şi, din fericire, călătoriile nu au lipsit. A publicat trei romane de suspans, avându-l ca personaj principal pe Stelian Munteanu, un fost jurnalist, dar şi un volum de reţete de salate experimentate chiar de el.
Volumul Blestemul manuscrisului, în coautorat cu Răzvan Dolea, a fost considerat un Cod al lui da Vinci românesc. Acum, Bogdan Hrib este consilier editorial la Flacăra şi se delectează cu lecturi de mystery & thriller pentru colecţia Crime Scene, de la Tritonic.
Nu rataţi!
Victoria & Albert Waterfront - un mall în aer liber, răsfirat în clădiri istorice renovate: hoteluri, restaurante, muzee, magazine, cheiuri. Înfiinţat în 1860, portul s-a dezvoltat până în 1920; apoi, izolarea ţării şi Canalul de Suez i-au sugrumat activitatea. Obiectiv turistic din anii '80. De vizitat: Turnul Ceasului. De admirat: asfinţitul, cu o sticlă de bere locală.
Robben Island - la 12 km pe mare de Cape Town (cu un vaporaş din V&A Waterfront); spital pentru leproşi şi boli mintale (1846-1931), bază militară (1935-1945). Apoi, închisoare politică - aici a fost încarcerat Nelson Mandela. Din 1997 este muzeu.
Table Mountain - la asfinţit, văzut de pe mare, muntele tăiat şi roşu domină oraşul. Urcând cu telecabina, veţi avea o panoramă magnifică. Unii zic că în zilele fără nori puteţi vedea chiar şi Capul Bunei Speranţe. Păstraţi speranţele!