Oraşul în care maşinile circulă sub pămînt

Louvain La Neuve este un oraş tînăr, nu atît ca vechime a lui (s-a "născut" în urmă cu aproape 40 de ani) cât ca vîrstă a celor care-l locuiesc, numărul studenţilor fiind mai mare decât al celorlalţi locuitori. Istoria acestui oraş începe în 1972, odată cu aşezarea primilor locuitori iar povestea porneşte de la naţionalismul exacerbat al flamanzilor în anii '60.

În acei ani, în Universitatea bilingvă din Leuven, care era un vechi centru universitar, studenţii valoni (vorbitori de franceză) întreceau ca număr studenţii flamanzi (vorbitori de flamandă), aşa că universitatea ajunsese un centru francofon. Dar cei mai mulţi profesori erau flamanzi, iar vorbirea cu precădere a francezei nu era pe placul lor. Ca urmare a presiunii crescînde a naţionalismului studenţilor flamanzi ("Afară cu valonii!", se striga atunci în facultăţile din Leuven-ul vechi) s-a decis separarea celor două grupuri de studenţi, valoni şi flamanzi, prin construirea altei universităţi destinată numai valonilor.

Apărut ca o necesitate pentru a potoli simţămintele naţionale, născut dintr-o maximă intoleranţă, Louvain La Neuve, poate cel mai tînăr centru universitar al Europei Vestice, este deschis oricărui student dornic să înveţe, primindu-i pe toţi la fel, indiferent de culoare, de naţionalitate, de religie, de limbă. M-am convins de această realitate într-o după-amiază de sîmbătă, rece şi înnorată, de sfîrşit de toamnă în Belgia.

La început, oraşul a fost destinat numai studenţilor, celor care predau la universitate şi personalului administrativ. S-a văzut că aşa ceva nu e posibil astfel încît au admis şi alţi locuitori care sînt angajaţi în administraţia locală, în centrele de cultură (cinematografe, teatre, muzee) şi în comerţul local (magazine de îmbrăcăminte, de alimente, librării, cafenele, resto-uri şi friterii). Am înţeles că aceştia nu sînt mulţi, cam 10.000 locuitori la 12.000 -15.000 studenţi.

Oraşul este construit pe piloni, circulaţia maşinilor este subterană, la fel şi parcarea acestora, doar pietonii sînt cei care circulă pe deasupra. Toate clădirile au cam acelaşi nivel, nici una nu sare din peisaj prin înălţime sau masivitate, străzile sînt pavate cu dale de piatră, iar lipsa pomilor (mie mi s-au părut puţini) şi cenuşiul clădirilor şi al pavajului îl fac destul de mohorît, mai ales într-o zi de noiembrie fără nici o sclipire a soarelui pe cer.

Pustiu nu este, dimpotrivă, cu atîţia studenţi e forfotă mare pe străzi, căci magazine şi cafenele sînt destule şi la îndemîna tuturor. Lipsa maşinilor, dimensiunea umană a clădirilor, a căilor de circulaţie pietonală şi acel du-te-vino al oamenilor, fără grija semafoarelor şi a altor semne rutiere, mi-au lăsat impresia unui oraş creat special pentru oameni.

Mi-a plăcut lacul mic, aşezat la marginea oraşului, cu sălcii pe maluri şi cu raţe sălbatice cărora li se aruncă bucăţele de pîine. M-am gîndit, habar nu am de ce, la răţuşca cea urîtă a lui Andersen, altfel decît ceilalţi boboci, nedorită şi neprimită de grup. Şi ce lebădă minunată a devenit!

Poate cel mai atractiv prin nonşalanţa şi încăpăţînarea cu care-şi susţine dreptul de a nu accepta demolarea cerută de politicile de urbanizare a noului Louvain La Neuve este cartierul numit La Baraque. În jurul celor cîţiva locuitori care au refuzat să-şi părăsească locuinţele s-au strîns destul de mulţi alţii care ţin cu tot dinadinsul să arate că se poate locui şi într-o formă de habitat alternativ. Cu alte cuvinte, mai profane, şi fără intenţie jignitoare, în locuinţe instalate în rulote sau construite din scînduri, dintr-un fel de chirpici sau din orice alte materiale recuperate. Aerul aparte al cartierului este evident, există o grădină de legume folosită în comun, la fel o grădină cu flori şi o livadă. De fapt, La Baraque este un fel de sat pentru că alături de pomi fructiferi, de flori şi de legume, locuitorii cresc oi, capre şi găini. Partea frumoasă este că perseverenţa acestor oameni a determinat autorităţile locale să declare La Baraque zonă de habitat experimental ceea ce face ca locuitorii cartierului să se sustragă regulilor de urbanism.

După cîteva ore de hoinărit pe aleile şi în magazinele oraşului, la L'Esplanade, la Maison du Monde, după ce am văzut şi universitatea, am plecat să beau o cafea la Leuven cu observaţia că în locurile acestea încă sînt prezente controversele istoriei. Relaţiile dintre valoni şi flamanzi sînt şi astăzi extrem de fragile pentru că şi de-o parte şi de cealaltă sînt oameni care nu vor să uite şi să ierte.