La început a fost Crăciunul cu parfum de portocală învelită în foiţă. Bradul acoperit cu multă vată, imaginea zăpezii abundente. Parcă ningea în casa mea. Parcă ninge de fiecare dată când împodobesc bradul. Mai am şi acum câteva lumânărele, încovoiate de timp, cu suporturile lor ruginite. Moş Crăciun era un personaj misterios. Am înţeles totuşi că are două nume, în exteriorul familiei numindu-se Moş Gerilă. Atât au îndrăznit părinţii să-mi explice. Despre Naşterea Domnului am aflat târziu. Venea din casă în casă părintele din parohie, sărutam icoana, simţeam cum aerul părea purificat mai apoi. Ca şi câteva zile mai târziu, la Bobotează, de la brad la busuioc.
A apărut mai apoi brăduţul de plastic. Se mai spărseseră din globuri, tata murise, eu crescusem. Cadourile ni le făceam reciproc. Deprindeam bucuria de a face un cadou, mai ales că imaginaţia era pusă la grea încercare de oferta săracă de atunci. Crăciunul însemna sumedenia de cozi interminabile pentru aprovizionare, teama de a nu mai apuca, încordarea de a reuşi ca în zilele de sărbătoare să putem savura deliciile culinare pe care mama le păstra prin tradiţie. Ţin minte nopţile de Ajun când ea se scula cu grija de a găsi aluatul de cozonac crescut atât cât trebuie.
Din plăcerea de a juca, am devenit eu însumi Moş Crăciun. Costume improvizate, costume închiriate. Jocul. Cu copiii, desigur, dar şi cu părinţii acestora, care intrau şi ei în joc. Am învăţat că trebuie să-mi pun mănuşi pentru că-mi observaseră pielea de om tânăr. Cocârjat de sacul plin cu cadouri, cu vocea îngroşată, cu o stare reală de siguranţă şi încredere în mine datorită cizmelor peste genunchi pe care la teatru le zărisem pentru Ţepeş în 'A treia ţeapăNULL, intram într-un bloc la prieteni şi vecinii aflau repede, grăbindu-se să mă cheme de la unii la alţii ţesând vraja acelei seri dintr-o parte în alta. Prin '87-'88 nici Moş Gerilă nu mai era admis, prin şcoli şi grădiniţe nici personajul în sine nu mai era reprezentat. Copilul meu s-a născut în libertate şi a pornit la drum cu mine în rol Moş Crăciun în toată regula. Privim şi acum împreună caseta video şi convenţia nu pare a fi trădată, el nu dă semne a mă fi recunoscut. Prin băiatul meu a revenit bradul adevărat în casă, mai împodobit ca niciodată, de la globuri la beculeţe, de la ornamente la melodii. Punem şi coroniţa la intrarea în casă. Exteriorizarea bucuriei. O nouă familie. Crăciunul ca sărbătoare a familiei. Bucuria de a găsi dimineaţa, cadourile-surpriză sub brad. Apoi tihna unei mese îmbelşugate.
De câţiva ani a apărut feeria de lumini a oraşelor. De la tavanul de lumini multicolore de pe Magheru şi până la acele păpuşi gonflabile în rol de 'Moş Crăciun' care au luat cu asalt clădirile, spre a ajunge în atâtea locuri deodată. Parcuri devenite spaţii de basm, ornamente stradale care asigură strălucire nopţilor de iarnă în aceste zile.
Şi mai este ceva... Aura shoppingului de sărbători. Furnicarul de oameni care fac cumpărături de Crăciun. Febrilitatea cu care împing căruciorul pe aleile străjuite de stelaje ameţitoare încărcate de cele mai diverse produse în marile centre comerciale, cu ispitele de la fiecare pas, cu ambientul cald şi relaxat, de parcă ar fi un spaţiu rupt de cotidianul tensionat. În plin centru, trotuarele înţesate de vânzători ambulanţi, micii artizani, ameţitoarele oferte de gadgeturi care te îndeamnă să te copilăreşti, să priveşti din nou lumea ca fiind a jucăriilor. Magazinele care se întrec în a te îmbia să le calci pragul, unul lângă altul, să intri în fiecare pe rând fără a le rezista, din ce în ce cu braţele mai pline şi sacoşele mai grele de cadourile ambalate în acelaşi spirit al frumosului şi emoţiei. Inventariind mereu lista celor cărora vrei să le oferi un cadou cât de mic, pândind momentul de a ţine ascunse cadourile pentru ca în dimineaţa de Crăciun, descoperindu-le sub brad, să savurezi surpriza şi bucuria pe chipurile lor, strălucirea din ochii lor, să intri în zarva de încântare de la deschiderea pachetelor, să redevenim cu toţii copii care îşi arată unii altora cu entuziasm ce au primit de la Moş Crăciun.
Asta îmi pare a fi magia Crăciunului: ne transformă pentru o clipă în copii fericiţi. Ne arată o clipă Edenul. Care trece, dar care vine din nou!