Alb-negru

Dacă mă uit mai atent în oglindă le văd pe toate. Uite unul. Şi încă unul. Şi încă unul. Pe partea dreaptă, evident. Întotdeauna mi-am spus că asta trebuie sa fie un fel de semn. Partea dreaptă e cea emoţională. Sunt sigură că firele mele de păr albe vin dintr-un fel de uragan emoţional uzat. N-am găsit nici un fir alb pe partea stângă. N-ar trebui să fie niciunul oricum. Am doar 25 de ani, fir-ar să fie. Mai am o grămadă de vreme până la bătrâneţe, nu?

N-am avut niciodată tupeu să le număr pe toate, dar nu e o imagine plăcută. Nu-mi place. Mă agită. E ca şi cum bunica mi-ar lua locul. Părul ei alb de acum pe scalpul meu, pielea ei ridată gata s-o dea pe-a mea la o parte.

Câteodată le smulg. E inutil. Mereu cresc altele în loc. Mai multe decât înainte. Am observat că alea albe sunt chiar mai puternice decât alea castanii.

Şi-apoi o văd pe bunica din nou. Ochii ei micşoraţi, gura care îi tremură, fără nici un dinte, doar cu o dorinţă disperată s-o asculte cineva. N-a mai rămas nimeni acolo. E singură de 7 ani.
"Întotdeauna am sperat c-o să mor înaintea bunicului, dar se pare că el a fost ăla norocos."
Şi-uite cum pune faţa aia a ei severă şi defensivă.
"Mie mi se pare că vouă vă pare mai degrabă rău de moartea lui decât vă bucuraţi că eu mai sunt în viaţă."
"Termină cu porcăriile-astea."
"O să mă spânzur într-o zi, o să vezi. O să te trezeşti într-o dimineaţă şi n-o să mă găseşti în pat. O să fiu atârnată de unul din căpriorii fânarului. Tata mi-a dat fânarul ca zestre. Pot să fac ce vreau în el."

Pe-atunci, eu aveam 20, ea avea aproape 70. Până la 60 de ani, era vestită în sat pentru părul ei, rămas negru. Nici un fir alb. Era aşa mândră de asta. Se lăuda tuturor cât de bine şi de tânără arăta.
"Uite, eu nu-mbătrânesc. M-a binecuvântat Dumnezeu."
Când stătea în casă însă, cu mine, vorbea de moarte şi sinucidere.
"O să aştept să treacă Crăciunul. Nu vreau să te-ntristez de Crăciun. Aştept până vine primăvara."
Părul ăla negru era ca o perucă, o minciună de-a ei în care n-am crezut niciodată.


Exerciţiu de scriere a unui început de monolog autobiografic pentru solo-performance, pornind de la ceea ce ne inspiră cuvintele "alb" sau "negru". Propus de Eric Trules, senior lecturer la University of Southern California.