Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Drumul spre Oz

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Cărţi pentru băieţi cu mâini de bărbat


Mihaela Iancu

10.06.2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Microbuzul taie Buzăul în două şi-l împarte în blocuri triste şi scorojite, tufe de trandafiri, magazinul "Carusel" pe colţ, timp pentru numărat respiraţiile în faţa unei treceri de pietoni, o casă albă cu pereţi din glucoză lângă o masă cu trei halbe de bere, un service înainte de o curbă la stânga unde servesc cafea caldă, o uşă de la "Servicii funerare" închisă şi nimeni înăuntru. Maşina iese din oraş spre Brăila, pe lângă pâlcurile de rapiţă, coada şoricelului şi macii din grâu, înaintează pe drumul judeţean 2B şi lasă în urmă stâlpii cu capete rotunde, care alimentau odată cu apă, animalele din fostele C.A.P.-uri. Miroase a iarbă proaspăt tăiată şi mai apoi a bălegar.

Motorul se opreşte în curtea Şcolii pentru clasele I-VIII din satul C.A. Rosetti, în spatele Bisericii şi al fântânii, între clădirea nouă, neterminată din lipsă de fonduri şi cea veche, construită în '28. Câţiva băieţi cu pielea măslinie, arsă de soare şi mâini cu vene pronunţate, de bărbaţi, descarcă pachetele şi le duc dincolo de uşa cu geam termopan, într-o fostă sală de clasă cu table negre, drapel şi stemă înrămate. Când le ridică, ligamentele li se încordează şi palmele devin mari şi parcă nefiresc de puternice pentru nişte puşti de 13-14 ani. Aşază cutiile pe parchetul vechi, înnegrit şi tapetat cu gume de mestecat, apoi se întorc la microbuz. Ştiu că în cutii se găsesc cărţi noi care or să le rămână lor şi corpuri de biblioteci. Nu le e greu să care, sunt obişnuiţi să muncească fără prea multe vorbe. Le suprapun într-un colţ, lângă panourile cu imagini şi note critice despre Creangă, Eminescu, Caragiale şi Voiculescu, apoi, câţiva ies pe poarta şcolii, alţii aleagă spre terenul de sport şi plimbă mingea de la unul la altul, prin bucăţi de iarbă şi pământ, până la poartă. Abia li se aude glasul.

În şcoală e o linişte de mormânt. Ceasul s-a oprit la zece şi şapte minute deşi e trecut de amiază. Secundarul continuă să bată fără să se mişte din loc. Sobele de teracotă stau inutile, lipite de pereţi, lângă lista măsurilor de disciplină - "să stea în clasă, ascultat/ la colţ, stricteţe". De-acum, caloriferele noi or să încălzească sălile. Peste tot sunt instalate robinete şi mici bazine de apă din alamă cu vase sanitare adaptate - lighene. Niciunul din cei 436 de elevi, din toată comuna, care învaţă aici, nu mai sunt înăuntru. E a douăsprezecea din cele douăzeci de şcoli recomandate de Ministerul Educaţiei, pe care OTP Bank a decis să o doteze cu şase sute de volume. Din martie 2010, de când au început programul "Dreptul de a citi", cumpără cărţi şi le adună pe cele pe care oamenii le donează în oricare librărie Humanitas sau Dulimex din ţară sau în sucursalele băncii şi pornesc cu maşinile în comune. Planul e simplu: descarcă, despachetează, montează bibliotecile, ştampilează fiecare carte cu înscrisul "Donaţie" pe prima filă, le inventariază, le aşază pe rafturi şi merg mai departe.

Marele noroc pentru satul C.A. Rosetti e că drumul principal, asfaltat, trece chiar prin mijloc. Asta îl face unul din satele importante din comuna cu 4.000 de locuitori. Prima stradă la stânga drumului, cum treci de şcoală, venind dinspre Buzău, e strada Bisericii. Nu se vede nici un ţăran prin curţi. E atât de cald că iarba de sub leagăne abia se mişcă. O cloşcă cu pui se ascunde la umbră sub măceş, o curcă, mamă pentru boboci de raţe, stă cu ciocul deschis, iar o familie de gâşte se scaldă sub nuc. Acolo unde se sfârşeşte parcela cu brazde de fân uscat şi drumul şerpuieşte la stânga din nou, se zăreşte cimitirul.

Cel mai aproape de drum sunt mormintele noi. Patru nuci aşezaţi în linie le despart de partea veche a cimitirului, unde crucile din piatră sau din fier, cu rugina întinsă de ploaie, sunt îngropate în iarba care-ţi ajunge până la brâu. Majoritatea crucilor noi sunt din marmură şi piatră şi pe mai toate scrie "Ridicată de soţie". Bărbaţii se duc primii, în timp ce sub numele femeilor, sunt trecute datele de naştere şi un spaţiu rămas gol, în dreapta, pentru când va fi să fie. Pe una singură scrie "S-a ridicat în memoria noastră, încă în viaţă". Totul e pregătit. Pământul e bătut, felinarul crăpat, aşezat pe post de candelă, datele naşterii fixate cu dalta. Dinspre cel mai proaspăt mormânt vine încă un miros de brad uscat de la coroanele din flori naturale, veştejite faţă de cele artificiale, încă la fel de colorate. Lângă el, pe un alt mormânt, cresc în pâlcuri câteva răsaduri de flori portocalii. Dacă n-ar fi mai ridicat, preţ de două degete faţă de restul potecii, nici n-ai putea spune că cineva a fost îngropat acolo. E printre puţinele bucăţi de pământ neîmprejmuite. Nu i-ar mai folosi nimănui. E gata.

Nici pe Strada Primăverii nu e mai mult zgomot. În unul din barurile satului, "La Paris", vopsit cu roz fondant, nu e nimeni. Uşile sunt deschise, dar scaunele şi mesele din plastic de afară sunt goale, iar înăuntru nu se vede decât canapeaua din piele. Ceva mai jos însă, pe terasa Hanului Europa, câţiva ţărani ciocnesc halbe de bere şi ascultă house în surdină, iar două case mai la vale, din spatele gardului înalt, un puşti pe trotinetă se plânge pe-o voce joasă: "Şi dacă ne duce la ţigani? Ţiganii nu ne dau voie la desene şi nici nu ne schimbă-n pijamale." Prietenul lui stă ghemuit şi scurmă cu o lingură în pământ, după răspuns.

Dinspre sat vine o senzaţie de somnolenţă când treci din nou pe lângă leagănele nemişcate, în curtea şcolii şi de acolo în sala în care acum, pe trei corpuri de bibliotecă sunt cărţi de beletristică, enciclopedii de istorie, geografie, artă, arhitectură, dicţionare şi cărţi de critică literară. Îmi imaginez apropiindu-se de ele, în următoarea zi, unul din băieţii cu mâini de bărbat. Nu ştie ce să aleagă mai întâi, aşa că apucă la întâmplare Aventurile lui Don Quijote. Citeşte acolo unde se deschide:
"- Nu vezi armata aceea de uriaşi care se pregăteşte să ne atace?
- Nu sunt uriaşi, stăpâne, sunt nişte mori de vânt.
Aripa unei mori de vânt îl azvârle pe cavalerul nostru cât acolo, trântindu-l ameţit la pământ."

Din spatele lui vine un altul: "Însă Gulliver obosise nespus să se mai teamă de toate nimicurile, să se apere de muşte, să fugă de pisici, să nu cadă şi să se înece într-o ceaşcă de apă. Visa mereu să trăiască din nou printre oameni." La picioarele celor doi, îşi face loc un puşti care se aşază pe podea, cu Zborul în braţe. Primele propoziţii pe care îi cad ochii sunt "Orvill şi Willbur Wright visau să zboare. Ei construiau şi vindeau zmeie colegilor de şcoală. În tinereţe, şi-au deschis o afacere cu biciclete şi foloseau profitul ca să construiască aparate de zbor."

După câteva minute, se ridică şi cer permisiunea să împrumute cărţile. Primul îşi alege drept loc fânarul ticsit cu trifoi uscat, al doilea se aşază sub unul din nucii cimitirului şi citeşte cu voce tare lângă crucea pe care scrie "Ridicată de soţie şi fii", iar cel mai mic se aşază în ţărână, în mijlocul copiilor de ţigani şi le arată planorul fraţilor Wright. Îmi imaginez cum toţi trei dau pagina şi nu lasă cărţile din mâini până nu ajung la final.


















Foto: Liliana Gaibăr.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer