Poate
Poate că destinul ţi-e
câinele acela făcut zob
pe autostrada încinsă.
Poate c-a fugit acolo dintr-o
curte mult prea ferecată,
ameţit de dorul aventurii.
Poate că din timpuri străvechi
caută lesa din care
l-au dezlegat mâini infidele.
Da, poate.
Se apropie un cer străin
cu o încetineală
îngrozitoare
spre tine.
Fără sfârşit
Peste fotografia mea preferată sar o prăpastie profund de profundă,
parcă s-ar fi deschis pământul sub mine.
Pericolul poate-i exagerat, dar imprevizibil,
astfel orice poate vedea imaginea unde
salt fără cea mai mică graţie,
oare n-are de unde să ştie că am ajuns pe celălalt mal?
Sau m-am prăbuşit în neant.
Sfârşitul întâmplării îl iau cu mine.
0 comentarii
Arhiva rubricii
perpetuum mobile, Dan Mircea CipariuHotel, Cezar BaltagRugăciunea este ceea ce rămâne, Jaan Kaplinsky, traducere de Ioana Ieronimcând eram mic, visam să fiu și mai mic, Ioan Es. PopDiphylleia grayi, Ruxandra CesereanuToate articolele din această rubricăRubricile categoriei
Poezia săptămâniiNichita StănescuDiscursuriTranslatioPictografiiEpistole indiscreteCrime perfecte (în La minor)Legile HazarduluiPublicitate