Cupa Mondială 2010 (32) - La Finalissima: España Campeona del Mundo!

Cu Finalissima Olanda-Spania se termină cea de a 19-a Cupă Mondială, prima organizată în Africa. Pentru prima dată în istoria Turneului, Europa cîştigă o Cupă în afara Bătrînului Continent. Europa bate America de Sud 10 Cupe la 9.

A fost a treia Finală pentru Olanda (după cele din 1974 şi 1978), prima pentru Spania. Culorile de pe stadionul Soccer City din Johannesburg erau aprinse: portocaliu şi roşu. Simbolic vorbind, Monarhia bate Republica. Dinastia Orange-Nassau împotriva Dinastiei Bourbon. Olanda şi Spania sînt Reginele Europei!

Toţi cei 22 de finalişti şi-au dat sîngele pe teren, dar măcar era albastru...

Citesc în ziare că, după semifinala cu Germania, Regina Sofia s-a dus în vestiar să-i felicite pe spanioli şi s-a speriat uşor cînd l-a văzut pe Puyol cu un prosop alb şi atît în jurul brîului... Pun pariu că este pentru prima dată cînd Regina Sofia îşi petrece seara într-un vestiar plin de bărbaţi îmbrăcaţi în prosoape albe, şi fără Regele Juan Carlos, care a rămas la Madrid, în convalescenţă după o intervenţie chirurgicală...

Dar Regina, care în timpul războiului se refugiase în Africa de Sud, cunoaşte bine sportul; în familie, soţul, fratele, fiul, fiica şi ginerele sînt campioni de velă. Iar un alt ginere, Iñaki Urdangarin, e campion de handbal.

Mai puţin sportivă este familia regală olandeză. Bărbatul cu eşarfă portocalie care ţopăia vesel în tribună, şi care aplauda ca un copil, este Prinţul moştenitor Willem-Alexander. Doamna cu eşarfă portocalie care dansa şi se agita lîngă el, este Prinţesa Maxima Zorreguieta, născută în Argentina. Este catolică, a învăţat olandeza (cum o fi reuşit?), are trei fetiţe, se ocupă de probleme de imigraţie şi de integrarea străinilor în societatea olandeză.

În această atmosferă regală, începe meciul duminică seară; ţin cu Olanda, dar sînt (aproape) sigură că va cîştiga Spania: sînt nervoasă, am emoţii; aşchia care a sărit departe de gard învaţă la istorie şi mă întreabă dacă, după părerea mea, poate să izbucnească al treilea război mondial; îi răspund că nu mă interesează, important e să nu izbucnească în următoarele 90 de minute...

Finala este urmărită de peste 500 de milioane de oameni, în 215 ţări.

S-a întors în Africa de Sud şi Căpitanul Fabio Cannavaro, pentru a înmîna Cupa cîştigată de Squadra Azzurra acum patru ani, la Berlin.

Spania, Campioana Europei, devine noua Campioană Mondială.

Portarul-Căpitan Iker Casillas este noul Dino Zoff.

Caracatiţa Paul a avut din nou dreptate, nu a greşit nici un pronostic; aş vrea să o întreb cît mai trebuie să îl suport pe Berlusconi, chiar dacă mă enervează caracatiţa asta, care se bagă unde nu-i fierbe oala (de fapt ea ar trebui să fiarbă în oală)...

Se termină o Cupă Mondială care nu ne-a impresionat din punct de vedere tehnic şi tactic. Singura mare emoţie din ultima zi a fost să-l vedem pe Nelson Mandela pe stadionul din Johannesburg, la sfîrşitul ceremoniei de închidere. Rămîne simbolul Africii de Sud, devine simbolul Cupei Mondiale. Am trăit un alt moment vibrant cînd Olanda a format un coridor pentru a saluta Spania şi Cupa Mondială; respectul pentru adversari este esenţa sportului.

Cel mai trist moment: Wesley Sneijder, Stăpînul Lalelelor, în lacrimi la sfîrşitul meciului. (Se va înveseli săptămîna viitoare, cînd se căsătoreşte în Toscana, la Siena, cu un top model olandez).

Furia Roja e Campioană Mondială la prima încercare!

Este momentul statisticilor (64 de meciuri, 145 de goluri) şi al premiilor; FIFA decide: cel mai bun portar este Iker Casillas (Spania); aşa e: de acum încolo, ar trebui ca spaniolii să sărbătorească "Sfîntul Iker" pe 11 iulie...

Cel mai bun tînăr fotbalist este Thomas Müller (Germania).

Cel mai bun fotbalist al Turneului este Diego Forlán (Uruguay); îi bate pe ultima sută de metri pe Wesley Sneijder şi David Villa (probabil din cauza faptului că, din punct de vedere al spectacolului, la Finalina a fost adevărata Finalissimă!)

The Show is Over, Say Good-bye! Îmi pare bine pentru spanioli, m-am împăcat cu vuvuzelele, cu Jabulani, cu arbitrii, numai cu Lippi nu...

Să ne (re)vedem cu bine peste patru ani, în Brrrrazilia!!

Olanda-Spania: 0-1; arbitrează (fără personalitate) englezul Howard Webb. (Arbitrul Finalinei a fost mexican; mi se pare că FIFA a vrut să premieze cele două ţări cele mai penalizate de greşelile arbitrilor, Anglia şi Mexic).

În primele 20 de minute nu se întîmplă nimic, în afară de faulturi; plouă cu cartonaşe galbene. Toţi sînt nervoşi, crispaţi. Mijlocaşii spanioli sînt anulaţi de agresivitatea olandezilor. De Jong ar merita un cartonaş roşu, dar Webb se face că nu vede şutul în pieptul lui Xabi Alonso; intervenţie stil arte marţiale; dacă Van Damme ar juca fotbal, aşa ar juca...

Ce meci anost, ce dezamăgire! Lipseşte spectacolul. În Finală nu au ajuns Olanda şi Spania, ci surorile lor mai urîte... Olandezii distrug jocul spaniolilor.

În minutul 59 iese Pedro, intră Jesus Navas (Sevilla): oricine, în afară de Torres... În minutul 61, Robben pierde în dribling o pasă magistrală a lui Sneijder; se va mai întîmpla de două ori: apără Casillas.

În minutul 68, ratează David Villa, apără Stekelenburg. Xabi Alonso e inexistent, Del Bosque îl înlocuieşte cu Cesc Fàbregas.

După 90 de minute, se termină 0-0. În prelungiri, John Heitinga primeşte în sfîrşit un cartonaş roşu meritat şi Olanda rămîne în 10 oameni.

În minutul 116, Andrés Iniesta marchează şi Spania cîştigă Cupa Mondială, tot cu 1-0... "Iniesta vale un Mundial", scriu ziarele din Spania.

Golul lui Andrés e dedicat prietenului catalan Daniel Jarque, Căpitanul de la Espanyol, care a murit vara trecută. Iniesta le dăruieşte spaniolilor Cupa Mondială cu numele lui Dani scris sub tricou: "Dani Jarque Siempre con Nosotros". Iniesta (joacă la Barcelona) este suma calităţilor şi a defectelor acestei Spanii Mondiale! (Rezumatul meciului aici).

PS: Fiecare rînd din Cupa Mondială 2010 este dedicat tatălui meu, Traian. Dacă ar fi văzut meciurile, ar fi strigat "Fooorrmidabil!" la fiecare contraatac spectaculos. Îi plăceau golurile de la distanţă şi fotbaliştii care nu protestau pe teren. Îi admira pe Eusebio, Bobby Charlton, Franco Baresi şi Roberto Baggio.