Criza lor împotriva crizei noastre, sau contra-revoluţia fără revoluţie

Limbajul nu este reproductiv, ci productiv. Nu numai că nu putem gîndi în afara limbajului, ci, nu "prin intermediul" limbajului (concepţie instrumentală falsificantă), ci în mediul lui apar lucruri de negîndit. Nu numai, deci, că nu putem gîndi decît în (nu prin) limbaj, dar, mai mult (şi altfel) decît atît, limbajul depăşeşte gîndirea însăşi, trebuie privit ca mediul unui fel de gîndire suplimentară, în plus, alăturată, o altfel de gîndire "obiectivă", un surplus de gîndire: sinapse la vedere, "asociaţii libere". "Textualismul" unei gîndiri "externe", fără subiect, din care avem de ales, pe care n-o avem decît de cules.

Uneori, limbajul trebuie pus / lăsat să gîndească. Trebuie să te pui, atunci, în slujba limbajului, cu deplină modestie şi eficacitate. Trebuie să asculţi limbajul, să fii atent la limbaj, la productivitatea şi la producţiile lui. Trebuie să însoţeşti gîndirea limbajului.

Criza lor, criza noastră.
Criza lor este criza crizei noastre.
Criza lor este de fapt o contra-criză.
Contra-criza e primă, nu derivată.

Asta simţeam, asta gîndeam acum mai bine de un an cînd am început să scriu că nu trebuie să ne lăsăm "făcuţi" de nişte şmecheri mondiali care au provocat, au înscenat, au creat, au complotat actuala criză tocmai pentru a-şi acoperi furturile şi, de fapt, cu intenţie sau doar ca efect, pentru a salva capitalismul de la permanenta criză finală: o criză financiară pentru a evita, a înăbuşi din faşă, cum se spune, o criză socială, politică globală, adică reversul, reacţia firească, naturală la globalizarea economică, devenită cîmp de producere şi de propagare a crizei.

Criza a fost un complot spontan, de "habitus", al unei caste-tagme care cu asta s-a obişnuit să se ocupe tot timpul: cu punerea celorlalţi în criză înţeleasă ca "business". Capitalismul este în mod pozitiv, productiv criză, procedează prin provocarea continuă de micro-crize. Un plan de afaceri nu este decît un plan de bătaie, un plan de luptă pentru înfrîngerea celorlalţi competitori, mai mult, dacă se poate: pentru eliminarea lor de pe piaţă, pentru suprimarea pieţei înseşi.

Capitalismul, în naturalitatea şi naturaleţea lui, provocare conştientă de crize, de războaie, de fapt blocarea luptei, eliminarea competitorilor, aservirea lor înseamnă.

Actuala criză nu devenită, ci din capul locului plănuită pentru a fi mondială, este de fapt o contra-criză menită a masca criza de fond, criza de structură, pozitivă, continuu-finală, care este, care înseamnă, nu doar în sens marxist, ci, poate, mai mult într-un sens clausewitziano-nietzschean, capitalismul. Capitalismul înseamnă cine pune primul şi cît mai durabil, definitiv dacă se poate, în criză pe ceilalţi. Capitalismul este creaţie continuă, naturală şi pozitivă de crize.

Or, actuala criză provine tocmai dintr-o hiperspeculare, dintr-o exacerbare a acestui fond structural de criză care este capitalismul: criză pe fond de criză, actualizare la maximum a crizei virtuale care este capitalismului, a tuturor resurselor sale de criză.

Cînd se termină războaiele începe pacea, încep crizele.

Criza actuală este un război declanşat în termenii şi pe fondul "păcii" capitaliste, care, într-un anumit sens, culmea, idealizat, este războiul tuturor împotriva tuturor. Elogiul pieţei nu este, de fapt, un elogiu al improbabilei, facticei "stări de natură", imaginate ideologic tocmai pentru a exprima natur(e)alitatea capitalismului?

Nu există, de fapt, "capitalism". "Capitalismul" este viaţa socială însăşi, legiferarea, juridicizarea "sălbăticiei", a "naturii".

Actuala criză este, de fapt, o contra-criză. Această criză a fost imaginată şi practicată o dată pentru a acoperi furturile imense, deci o criză primă, şi, a doua oară, pentru a împiedica eventualele reacţii contra-critice ale societăţii: blocarea, dezarmarea adversarului înainte de pornirea luptei.

Deşi se poate vorbi de un complot, nu este vorba de un complot special, ieşit din comun, ci de prelungirea sau de exacerbarea, de mobilizarea excepţională a resurselor unei stări fireşti, naturale, continue a capitalismului: starea de conflict, mai mult, încercarea de anihilare a adversarilor, deci a posibilităţilor oricărui tip de conflict, prin conjuraţie continuă (trust).

Actuala criză este menită să prevină criza, s-o împiedice, este o contra-criză provocată tocmai pentru a ascunde toate crizele autentice şi toate eventualele contra-crize.

Nu există criză, nu există decît contra-criză. La început a fost contra-criza, ca plan global natural împotriva crizelor pe care abia noi, doar noi, societatea, le-am putea provoca.

Criza e contra-revoluţie - fără revoluţie!

Căci deşi nu mai există proiecte revoluţionare, deşi proiectele revoluţionare au fost, sub titulatura de "socialism real" sau de "comunism real", descalificate, eliminate, tocmai pentru că nu mai există revoluţie, contra-revoluţia poate acţiona liber.

Capitalismul actual este contra-revoluţia în absenţa oricărei revoluţii.

Societăţile sînt pacificate cu nimicuri, cu mărunţişuri. Vechea lume devine Noua Lume Nouă, sîntem noii indieni, noii americani, cărora ni se fură aurul (viaţa) pe nimic, în schimbul unei producţii continue de gadgeturi, susţinută de o pletoră de "industrii creative" al căror scop şi a căror misiune este tocmai aceea de a simula şi de a anihila revoluţia, critica, criza (de a acoperi criza care este capitalismul cu contra-crize autoproduse) printr-o continuă materializare a nimicului, printr-o continuă concreţionare şi vînzare a nihil-ului. Nihil-ul este pozitivat, este produs ca marfă tocmai pentru a fi castrat, dezamorsat, pentru a-i fi suprimată negativitatea, forţa de negaţie. În asta constă producţia capitalistă de mărfuri: dezamorsarea negativităţii nimicului prin pozitivarea lui, prin producerea lui ca nimicuri.

Preluare, simulare, dezamorsare a "revoluţionarităţii" prin "contra-revoluţionaritatea" capitalistă de mărfuri, "revoluţie permanentă" pe piaţă, de gadgeturi.

Producţia de mărfuri, devenită producţie de gadgeturi, nu de resurse şi de unelte de existenţă, este, azi, contra-revoluţia continuă - fără revoluţie!

Blocarea dialecticii prin ante-punerea anti-tezei. A face teza, ca anti-teză, imposibilă.

Capitalismul e revoluţia. Capitalismul a trebuit să devină contra-revoluţionar (adică permanent "creativ") tocmai pentru a dezamorsa negativitatea politică, pozitivînd-o şi producînd-o economic în fluxuri obligatoriu continue, fără întreruperi prin care negativitatea să se poată, natural, de la sine, reface, reveni la ea însăşi.

Aceasta este damnarea capitalismului actual: trebuie să producă continuu, să imagineze continuu nimicul, pentru ca acesta să nu-l distrugă.

Să producă contra-crize care să facă imposibilă Criza.

Să nu mai vorbim de criză. Ceea ce trăim este o contra-criză economică, creată in vitro în mediul pur semiotic-virtual financiar, pe care politicul încearcă (şi, pînă una, alta, reuşeşte) s-o "paseze", la fel ca orice marfă, societăţii: noi urmează să dăm corp, să corpo-realizăm, făcînd-o să (se) facă istorie, o criză creată în laborator - ca un virus. Un virus pur electronic pe care noi trebuie să-l "biologizăm", căruia sîntem mînaţi politic să-i dăm bios, viaţă, ajutîndu-l să devină pandemie.

Adevărata criză abia ar urma să fie imaginată.

Noi trebuie să imaginăm criza, împotriva contra-crizei-complot.

Cum însă, în ce sens?

Tocmai aici, esenţial şi inovator, mai e de gîndit: "revoluţionare" a însuşi conceptului istoric (avortat) de revoluţie, capturat, confiscat, recodificat de către capitalism. Voi încerca să mai gîndesc. Practic, nu e nimic special de făcut. Ca în cazul oricărei revoluţii, şi exact aşa cum face capitalismul actual cu noi, armele sînt situaţia, armele le creează adversarii, armele nu trebuie decît cucerite, luate, transferate, întoarse.

Răsturnare a falsei pozitivităţi (fără fundament) a mărfurilor care nu mai corespund decît unor nevoi create, inventate, redarea negativităţii prime, originare a nimicului, împotriva căreia, de la începuturi, luptă umanitatea, capitalismul însemnînd, din acest punct de vedere, tocmai o astfel de luptă civilizatoare, de rezistenţă, împotriva nimicului originar şi pe fondul lui, devenită însă, inevitabil, complice, producătoare de nimic în replică capabil să se replice automat.

Luptînd mereu mai "creativ" împotriva nihil-ului originar, capitalismul a ajuns să re-creeze, să-l producă.

Trăim într-o contra-revoluţie continuă (producţia de mărfuri şi extinderea ontologiei mărfurilor la toate domeniile vieţii), care face imposibil orice proiect revoluţionar.

Condiţiile s-au inversat, revoluţia este imposibilă în termenii ei istorici: criza lor împotriva crizei noastre, sau contra-revoluţia continuă de piaţă fără revoluţie.