Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Miscellanea

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Comis voiajor


Monica Rădulescu

17.07.2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
- Eu sunt, te rog deschide!
- Lasă-mă în pace, n-am chef acum.
- Haide Miruna, nu mai plânge, o să-ţi treacă.
- Nu, de data asta nu-mi mai trece. Sunt sigură că omul ăla are ceva cu mine. L-ai văzut şi tu doar.
- L-am văzut, oftă Eliza.

Îl văzuse, era adevărat şi îi dăduse fiori până şi ei, cea neînfricată. Se temea pentru Miruna, dar nu era momentul să i-o spună. De o oră se ruga de ea să iasă din baie.
- Haide tu, sunt convinsă că a plecat deja.
- Nu-i adevărat, aşteaptă sub fereastra de la bucătărie. Aşa face în fiecare seară, de vreo săptămână. Dacă nu mă crezi poţi să te duci în dormitor să verifici. Dar ai grijă să nu te vadă, atât mai lipseşte să ştie că îi acord atenţie.

Eliza verifică prudentă. Era acolo. Un om fără vârstă, ponosit, ascuns sub o pălărie neagră. Părea să nu aştepte pe nimeni, să nu facă nimic, nu-l puteai acuza că te deranjează. Dar nu pleca. Era 10 seara şi ea ar fi trebuit să plece deja spre casă dacă mai vroia să prindă metroul. Nu ştia ce să facă, s-o lase singură în starea asta nu putea. Individul nu părea să aibă vreo intenţie violentă. Se putea foarte bine să locuiască în apropiere, să fi ieşit la aer. Eliza n-avea răspunsuri. Ştia doar că nu putea s-o lase pe Miruna în baie, speriată de moarte. Era a treia zi în care plângea din cauza individului ăsta. Se hotărî fără chef să rămână. Se retrase de lângă fereastră, îşi sună soţul să-l anunţe că nu vine acasă şi reveni la uşa băii.
- Te rog ieşi din baie. Uite, rămân cu tine în noaptea asta, dar trebuie să ieşi, să mănânci ceva.
- Nu, nu, nu aprinde lumina!
- Nu aprind nimic, stăm de vorba. Hai ieşi.

Uşa se deschise încet, înăbuşind un scârţâit. Miruna era albă la faţă şi tresărea fără motiv. Îşi pusese un capot peste hainele de serviciu, dar era desculţă. Încercase în zadar să-şi prindă părul în prea multe agrafe şi nu-şi putea ridica ochii din pământ. Eliza se sperie de-a binelea s-o vadă aşa, arăta ca un animal hăituit. Situaţia asta nu mai putea continua.
- Ce-ar fi dacă m-aş duce şi aş vorbi cu el? Ca din întâmplare: Cât e ceasul? Aveţi cumva un foc? Măcar îi văd faţa şi ce fel de om e.
- Să nu îndrăzneşti! E un diavol!, se smuci Miruna. De o săptămână îl tot văd pe unde mă duc. Nu i-am văzut niciodată faţa, dar ştiu că e el. E îmbrăcat mereu la fel, aparent nu face nimic, dar sunt sigură că nu mă scapă din ochi. Mă urmăreşte la serviciu, prin metrou, prin magazine şi apoi se postează sub fereastra de la bucătărie. Aş chema poliţia, dar probabil mă vor crede nebună.
- Mda, n-ai nici o dovadă. Dar dacă aş vorbi cu el, am şti măcar dacă e un boschetar sau vreun nebun şcolit.
- Nu Eliza, nu te pot lăsa să faci aşa ceva. E prea periculos. E deja noapte.

Fetele se culcară târziu după o lungă discuţie în şoaptă şi pe întuneric. Verificau cu rândul dacă individul mai era acolo. Era. Dormiră puţin şi prost.

A doua zi dimineaţă se treziră mult prea devreme. Miruna avea cearcăne adânci şi nu reuşea să ţină nici un vas în mână fără să verse pe jos câte un pic din conţinut. Eliza începuse să-şi piardă răbdarea aşa că amândouă preferară să-şi spună puţine cuvinte şi să plece spre serviciu cât mai repede. Individul era în acelaşi loc unde îl lăsaseră seara trecută. Nu părea nici măcar obosit. Era scufundat într-un ziar şi nu le dădu atenţie, dar Miruna se crispă toată de cum îl zări şi nu-l scăpă din priviri nici o clipă de parcă ar fi fost un duşman periculos. Se urcară în autobuz şi priviră cu uşurare cum se îndepărtau de el.
- Parcă văd că e doar un vecin care dintr-o coincidenţă nefericită lucrează în apropierea firmei noastre.
- Nu cred, prea multe coincidenţe.
- Dar ai văzut şi tu. Nici nu s-a clintit când am trecut, nu ne-a urmărit. Cum ar putea ajunge la firmă înaintea noastră?! De unde ar şti unde să vină?
- Va fi acolo, şopti Miruna privind în gol.

Îşi răsucea nervos poala fustei cu ambele mâini. Se aşezase pe un scaun numai după ce îi cercetase pe toţi călătorii cu o privise insistentă şi furioasă. Eliza vedea cum pe Miruna o lăsau nervii unul câte unul şi se temea teribil de o cădere nervoasă. Nu ştia ce ar fi trebuit să facă în asemenea situaţii. Să sune la salvare, dar până soseau cei de la ambulanţă? Se scutură să-şi alunge gândurile şi încercă să discute despre noul proiect care le sosise, dar Miruna nici măcar nu-i răspunse.

Autobuzul opri. Se ridicară amândouă şi coborâră cercetând cu privirile zona. Doar oameni obişnuiţi care mergeau grăbit spre locurile lor de muncă. Unii mai norocoşi îşi savurau cafeaua la bistroul din colţ. Miruna inspiră adânc şi coborî în urma Elizei. Autobuzul se urni din staţie greoi.
- Vezi că nu e nimeni?, o luă Eliza peste picior. Ai cercetat fiecare faţă care ţi-a ieşit în cale. Nu e, convinge-te.
- Uite-l acolo, în colţ, şuieră Miruna cu ochii în pământ.

Eliza fu atât de şocată încât se opri în loc cu ochii pironiţi pe individul care-şi citea ziarul sprijinit de-un stâlp. De unde apăruse? Miruna o trase de mână îngrozită şi traversară strada aproape în fugă. În două minute erau în firmă, transpirate şi răvăşite. Miruna se opri în dreptul biroului său, îi aruncă o privire triumfătoare şi obosită Elizei şi dispăru înăuntru. Eliza o văzu cum trage draperiile groase de catifea şi abia apoi aprinde becul.

De după draperie, Miruna îl privea. Era acolo şi azi. Fără să vrea se întrebă dacă ar putea trăi aşa toată viaţa, dar alungă repede gândul. Asta nu era viaţă. I se păru că individul se întoarce cu faţa spre ea şi se ascunse după draperie cu inima bătând asurzitor. Când îşi recăpătă suflu se uită din nou. Nici o schimbare. O văzu pe Eliza traversând spre bistro şi zâmbi gândindu-se că până şi ei îi mai trebuia o cafea. Avuseseră o noapte şi o dimineaţă grea. După câteva minute Eliza ieşi din bistro cu două cafele mari şi Miruna zâmbi din nou. Era sigură ca una era pentru ea şi tare bine îi prindea. Urmărind-o pe Eliza aproape uitase de individul care o teroriza şi de grija ei extremă de a nu fi văzută privind de după draperie. Dar Eliza nu traversă înapoi cu cafelele, ci se îndreptă hotărât către individ. Acesta era tot cu nasul în ziar şi cu pălăria trasă pe ochi. Miruna încremeni.

Eliza mergea privind aiurea, ocolindu-i privirea intenţionat. Ştia că Miruna o urmăreşte şi asta îi dădea emoţii. Individul nu părea că ar fi văzut-o, dar era bine să fie precaută. Zări o crăpătură în asfalt, la câţiva centimetri de el şi începu să-şi construiască planul. Îşi numără şi măsură paşii astfel încât să calce exact pe ea. Avea o cafea acoperită şi una în care îşi înmuia buzele din când în când. Numără în gând ultimii trei paşi şi călcă pe acea crăpătură de parcă brusc i se înmuiaseră toate oasele. Ţâşni înainte ca pentru a se echilibra şi fără a-l privi turnă cafeaua descoperită pe el.
- Iertaţi-mă, vă rog, iertaţi-mă, se miorlăi Eliza adunându-se de pe jos.
- Nu-i nimic, zise el, fără să o privească.

Îşi mototoli ziarul ud şi îl aruncă pe jos, apoi îşi scoase o batistă mare şi curată şi începu să-şi şteargă pantalonii. Eliza stătea pe jos, în fund, cu cele două pahare de cafea vărsate în jurul ei. Îl analiza aşa de pătrunsă încât uită să se ridice. Era un tip de vreo 65 de ani. Nu părea să sufere de vreo boală psihică, era clar prea bine îmbrăcat să fie boschetar. Avea totuşi nişte trăsături ciudate, nedefinibile. Ochi căprui, păr şaten, grizonat, piele albă cu ceva pistrui, ochelari de vedere, un nas drept şi o gură frumoasă. Eliza se mustră pentru această ultimă observaţie. Purta o cămaşă veche şi decolorată, dar foarte curată, o vestă în carouri şi acea haină lungă de ploaie care-l ascundea cu totul. Pălăria neagră era trasă bine pe ochi şi în genunchiul pantalonilor avea o gaură cârpită cu grijă. Îşi ridică privirile de pe pantaloni căutând alte detalii, dar dădu de privirea lui curioasă.
- Vă rog să mă iertaţi... bâigui din nou, încurcată de privirea lui fixă.
- V-am zis că n-are nimic, v-aţi lovit?
- Nu.
- Atunci vă place să staţi pe jos?
- Nu, mă ridic, se fâstâci Eliza.

Se ridică adunând paharele din jurul ei. Apoi adună şi ziarul lui mototolit şi le aruncă în coşul din apropiere. El ar fi avut timp să se îndepărteze cât făcea ea pe cetăţeanul model, dar n-o făcu aşa că Eliza se întoarse.
- Îmi cer scuze, n-am fost atentă. În plus, am pantofi noi şi ştiţi cum sunt.
- Nu, nu prea, ultima pereche de pantofi am cumpărat-o acum 20 ani. Ştiţi încercam să impresionez o fată şi de regulă fetele se uită la detalii de genul ăsta. Eh, oricum n-a mers, dar m-am ales cu o pereche nouă de pantofi. Erau negri şi moi, aşa ca ai dumneavoastră. Dar am mei aveau şiret şi evident n-aveau tocuri. Întâi am vrut să-mi iau maro, dar apoi m-am gândit că oricum nu-mi permit altă pereche aşa că ar trebui să se potrivească celor două cravate pe care le am şi una e gri aşa că nu mergea cu pantofi maro şi a trebuit să iau negri. Ştiţi eu nu câştigam prea bine. Un comis voiajor nu câştigă mare lucru, chiar dacă munceşte câte 10 ore pe zi cum munceam eu.
- Ah da, zâmbi Eliza încurcată. Încă o dată, eu...
- Ei domnişoară, dar lăsaţi odată aventura asta, se mai întâmplă. Eram odată în Braşov, vindeam şosete şi fără să vreau am încurcat valiza de lucru cu cea personală şi m-am trezit în faţa clientului cu cele două perechi de şosete proprietate personală. Dar a trebuit să mă descurc şi i-am explicat omului că şosetele sunt obiecte vestimentare care se uită uşor şi sunt foarte necesare, aşa că şosetele firmei X sunt concepute în aşa fel încât să nu te lase să le uiţi. Într-un final i-am vândut şosetele mele.
- Da, eu vroiam să vă întreb dacă se poate să vă ajut cu curăţatul pantalonilor. Ştiu o curăţătorie aici aproape, vă pot plăti stricăciunea.
- Doamne fereşte, domnişoară. Nu-i nevoie de aşa ceva. Petele de cafea ies cu apă minerală Staţi liniştită, mă descurc. Ştiţi eu n-am fost însurat niciodată şi a trebuit să mă descurc cu toate. Mă pricep să calc, să spăl, să gătesc. Dar mulţumesc, sunteţi drăguţă.

Eliza era perplexă. Se afla în faţa unui ticălos care îi urmărea şi teroriza prietena de patru zile şi care se dovedea a fi un bărbat modest şi foarte jovial. Se ruşină de propria idee de a vărsa cafea pe om. Era clar că nu-şi permite o curăţătorie şi sigur era perechea lui bună de pantaloni. Ar fi vrut să insiste, dar se temu să nu-l jignească şi se abţinu. Deodată îi trecu prin cap că l-a confundat pe cel care o urmărea pe Miruna cu acest domn amabil, doar pentru că avea acelaşi soi de pălărie. Se înroşi de furie şi ruşine.
- Vai, îmi cer scuze. Trebuie să mă lăsaţi să plătesc spălătoria.
- Domnişoară, mă supăraţi. V-am zis că se rezolvă.
- Ştiţi, eu am vărsat-o intenţionat. V-am confundat cu un individ dubios care-mi urmăreşte o prietenă de câteva zile. Săraca de ea e îngrozită. Nu mai iese din casă, nu mai aprinde lumina. Nu ştiu ce-o să ne facem. Aşa că m-am hotărât să vărs cafeaua pe el şi să intru în vorbă ca să aflu ce fel de om e şi ce vrea de la ea. Era chiar aici, lângă stâlp. Şi avea pălărie ca a dumneavoastră. Dar probabil a plecat cât am luat eu cafeaua şi v-am găsit pe dumneavoastră şi de aici ştiţi povestea.
- Da, eu.
- Păi ştiu că dumneavoastră eraţi aici. Eu spun că v-am confundat cu cel care o urmăreşte pe Miruna.
- Deci Miruna o cheamă. I se potriveşte. Nu eram sigur dacă e Irina, Oana sau Ruxandra. Dar la Miruna nu mă gândisem. Sigur, Miruna i se potriveşte perfect.
- Aşa e. Au botezat-o după o mătuşă de-a mamei ei. Au acelaşi aer boem şi liniştit. Dar de unde ştiţi că i se potriveşte?
- O cunosc pe prietena dumitale. Dar n-am vrut deloc s-o înspăimânt. De când mi-au murit părinţii n-am mai avut niciodată pe nimeni. Prietena dumitale este prima persoană căreia i-a păsat de mine. Îi voi fi mereu recunoscător.
- Dar Miruna ne priveşte chiar acum de după draperia aceea roşie. Vedeţi? În clădirea de peste drum. Ce coincidenţă să nimeresc chiar peste o cunoştinţă de-a ei. O sun să vină să vă salute?
- Nu, nu, domnişoară. Vedeţi dumneavoastră, ea nu mă cunoaşte. Deşi de vreo săptămână n-am mai reuşit să fiu aşa de discret cum eram înainte şi cred că a observat că o urmăresc. N-am vrut s-o sperii.

Eliza deschise gura să spună ceva, apoi se opri şi rămase cu gura deschisă uitându-se la acest om trist şi derutat care reuşise în cel mai paşnic şi inexplicabil mod s-o terorizeze pe Miruna. Oare de când o urmărea şi de ce? Nu-şi putea răspunde şi o încerca o senzaţie de scârbă din ce în ce mai puternică. Părea un om perfect normal, ar fi păcălit pe oricine. Şi dacă s-ar fi dus la poliţie cu el de guler nu le-ar fi crezut nimeni că pensionarul ăsta curat este un urmăritor abil.
- De ce o urmăriţi?, îşi aspri Eliza vorba, uitând că până acum câteva momente fusese încântată de persoana vorbăreaţă şi jovială din faţa ei.
- De ce nu? Ce altceva mai bun am de făcut? Miruna, cum zici că o cheamă, este o fată grozavă, cuminte şi bine educată. Are serviciu în centru, locuieşte într-o garsonieră dintr-o zonă liniştită şi curată, merge uneori la teatru sau colindă librăriile. Nu are câine şi nici n-o vizitează des familia. Pe mama ei am văzut-o de vreo 2 ori, dar atât. Pleacă în concediu numai vara şi nu în afara ţării. Ştiţi anul acesta am reuşit să strâng nişte bani să merg şi eu cu ea în concediu. Sper să mă descurc.
- De cât timp..., începu Eliza fără a reuşi să-şi revină din uimire.
- De 5 ani, de când am ieşit la pensie.

Eliza nu mai îndrăzni să întrebe nimic. Deja ştia mai multe decât ar fi dorit. O îngrozea gândul că Miruna priveşte de după draperie fără să audă ce spunea omul ăsta. Va trebui să-i povestească. Cum o să reacţioneze? Ce-o să facă? 5 ani? Dumnezeule...
- Cred că ar fi mai bine să renunţaţi la activitatea asta. Mirunei nu-i place şi o să vă dea pe mâna poliţiei. Nu cred că un om de vârsta dumneavoastră îşi doreşte să ajungă la închisoare.
- Cum să facă ea aşa ceva? Este o fată atât de bună. Într-o zi mi se făcuse rău de la atâta stat în soare şi ea s-a oprit să mă întrebe dacă mă simt bine, mi-a adus nişte apă. Foarte frumos din partea ei.
- Dacă ar fi ştiut, n-ar mai fi fost aşa drăguţă. Dumneavoastră nu înţelegeţi că Mirunei nu-i place deloc ce faceţi.
- Dar nu fac nimic.
- Doar sunteţi peste tot pe unde e ea şi acum mai vreţi să plecaţi şi în vacantă cu ea!, izbucni Eliza cuprinsă brusc de furie. Nu vă daţi seama că e ilegal ce faceţi? Ce idee e asta să urmăriţi oamenii?

Omul se posomorî. Faţa lui nedesluşită şi comună se întunecă un pic, privirea i se fixă pe vârful pantofului. Se întoarse şi privi clădirea unde era Miruna.
- Şi spuneţi că ea nu mă vrea?
- Să vă vrea? E îngrozită de dumneavoastră! Nu mai vrea să iasă din casă. Nu mai doarme. Ce naiba, nu puteţi face aşa ceva oamenilor. Nu e sănătos. Ar trebui să mergeţi la un medic.
- Iertaţi-mă.

Omul se întoarse pe călcâie şi plecă. Eliza se uită după el până dispăru în mulţimea de oameni care mergeau grăbit spre serviciu. Cei mai norocoşi îşi beau deja cafeaua la bistroul din colţ. Trase aer în piept şi acoperi cu privirea strada întreagă, clădirile şi maşinile. Locul părea extrem de gol fără prezenţa omuleţului aceluia dubios. Se simţea eliberată, deşi o stranie urmă de teamă n-o lăsa să se bucure pe deplin. Era prea simplu să se termine aşa. Doar omul acela ştia şi singur că putea fi dat pe mâna poliţiei. Totuşi i se păruse ca fusese mai deranjat de faptul că Miruna se temea de el decât de ameninţarea cu poliţia. În fine, poate scăpau aşa.

Traversă şi intră în clădire. Aproape se ciocni de Miruna care o aştepta în hol, transpirată, roşie la faţă şi o fusta mototolită de tot.
- Ce-a zis, ce vroia, el era?
- Da.
- Vai Eliza, ţi-am zis să nu faci asta, dacă păţeai ceva, dacă te înjunghia sau mai ştiu eu ce?! Cum să te duci aşa să vorbeşti cu un nebun?
- Nu era nebun. Sau poate era. În orice caz nu era periculos.
- Dar ce vrea de la mine?
- Nimic. N-are altceva de făcut.
- Poftim?!
- E un om singur care te urmăreşte pe tine ca să simtă mai puţin singurătatea. Un pensionar sărac şi fără familie.

Miruna simţi un straniu sentiment de milă, dar îl alungă repede cu furie. Ce vină avea ea că omul era singur.
- L-ai convins să plece?
- Nu ştiu. I-am zis că o să-l dăm pe mâna poliţiei şi n-a părut să-i pese. Apoi i-am zis că te deranjează, şi-a cerut iertare şi a plecat.
- Aşa, pur şi simplu?!
- Da.

Cele două fete nu-şi mai vorbiră în ziua aceea. Îşi văzură de treburi şi abia pe seară reuşiră să se vadă din nou. Totuşi ocoliră subiectul şi Miruna plecă singură acasă. Cercetă minuţios fiecare persoană care-i ieşea în cale, dar omul nu se mai arătă.

După vreo două săptămâni povestea era aproape uitată. Îşi aduceau aminte când şi când, mai făceau o glumă sau mai trăgeau o concluzie, dar lucrurile se liniştiseră şi Miruna avea din nou curaj să iasă pe stradă fără a cerceta trecătorii plină de teamă. Eliza nu înţelesese niciodată cum de omul acela renunţase atât de repede după ce o urmărise zi de zi timp de 5 ani. Dar Miruna nu ştia de când era urmărită şi era mai bine pentru ea.

*

- Iertaţi-mă, vă simţiţi bine? V-am văzut aşa trist şi staţi aici în soare de ceva vreme. Eram cu copiii pe iarbă, la umbră şi v-am văzut. Vreţi nişte apă? N-ar trebui să staţi în soare.
- Mulţumesc. Am pierdut noţiunea timpului.
- Aţi păţit ceva?
- Am pierdut pe cineva drag. Doar atât.
- Îmi pare rău. Beţi nişte apă, o să vă facă bine.
- Mulţumesc.

Omul bău cu înghiţituri mici. Purta haină de ploaie şi o pălărie neagră, deşi afară era foarte cald. Femeia îl lăsă cu tristeţea lui şi se întoarse la cei doi copii care alergau veseli o minge în jurul unui copac. Zâmbi şi îşi şterse din minte imaginea bărbatului trist care stătea pe banca însorită.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




2 comentarii

  • Apreciere
    Liviu Almas, 21.07.2010, 16:28

    Singuratatea este ceva infiorator.De multe ori faci o obsesie in a urmari pe cineva in idea ca vei putea stabili un contact verbal de lunga durata.Trnsiunea povestirii este mare.Poate constitui un bun subiect de scenariu de film.

    • RE: Apreciere
      MR, 22.07.2010, 14:16

      Un film in genul filmelor lui Hitchcock, cu dubla spaima: de singuratate si de a fi urmarit.

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Un loc mai bun (o piesă de 10 minute), Andi Gherghe (5.0/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Cum nu s-a făcut bunicul neamţ, Virginia Burduja (5.0/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Sonia (şi bărbaţii din viaţa ei) (III), Argentina Firuță (5.0/5 - 7 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Sonia (şi bărbaţii din viaţa ei) (II), Argentina Firuță (5.0/5 - 6 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Premianţii taberei creative Scris de tine, Braşov 2019, Autori diverşi (5.0/5 - 4 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Praful de pe tobă
Sageata autoficţiuni
Sageata Înaltă ordine de idei
Sageata Sticla cu cerneală
Sageata Editorialul de luni dimineaţă
Sageata Cafe del Sol
Sageata Diversiuni şi aluviuni
Sageata Micile istorii
Sageata Scrisorile Getei
Sageata Insolita de marţi
Sageata Întîlniri - De dragoste
Sageata Cuvinte pentru înecaţi
Sageata România, draga de ea!
Sageata Jobenul cu iepuraşi
Sageata Şoseta cântăreţului de blues
Sageata inter_zise
Sageata Biciclete în Beijing
Sageata Istorii inventate
Sageata Respiraţie sub apă
Sageata CompletAbil
Sageata Cutia cu păpuşi
Sageata Drumul spre Oz
Sageata Un pic - alte întîmplări adevărate
Sageata Poveştile fetei nesăbuite
Sageata Cum să...
Sageata Bungee Jumping
Sageata InCompletAbil fantastic
Sageata Ceaiul de joi dimineaţă
Sageata Fractalul Epic
Sageata Zen şi arta întreţinerii motocicletei
Sageata Povestiri minimaliste
Sageata PUNCT...
Sageata S-a întâmplat într-o joi
Sageata 8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to men
Sageata Blues Letters
Sageata Casa cu pereţi de vânt
Sageata Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)
Sageata Ora de libertate
Sageata Viaţa domnului Lăzărescu
Sageata Întâmplări despre niciodată
Sageata Jurnal de maimuţe
Sageata Cântece simple
Sageata 49
Sageata Totul pe alb
Sageata Pentru cine bat străzile
Sageata Autorul


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer