mă întrebi dacă pot să te văd sau cât de mult mi se strâng dinţii când te ating cu privirea într-un spaţiu închis delimitat de circumstanţe
am să-ţi răspund cât de mult vreau să-ţi văd amintirea amestecându-se cu braţele mele nu ştiu câtă speranţă mai avea laocoon învăluit de mînia rece a zeilor disperarea cu care întindea mîinile spre cerul acru de cum să te amesteci cu voinţa noastră oare e drept mă cercetez de-a fir visele bîntuite de săruturi minunate cunoşti localitatea badmington undeva într-o anglie de toamnă cu drumuri urcînd printre frunze patru staţii de autobuz doar una către un ashkelon adormindu-mă
crezi oare că ghilotina e un refuz?
şi ţi-aş spune că poezia îmi ia mai tot timpul din străzi din apropierea cu mine eu doar uit să vin să mă las întru totul de lume ţesîndu-mi o gogoaşă de mătase aurie în jurul nopţilor bîntuite de zîmbetul roz umed cum îmi trec limba peste el adulmecînd nimicul rămas după plecarea cuminte a solzilor peste plaja uimită doar el şi copiii lui striviţi de necesităţi politice destinul hotărît nu de firul aspru al ursitei ci peste
s-ar putea să nu mă fi simţit vreodată aşa cum sunt dacă poţi să albeşti pînză deja destrămată
a fost să fie aşa nicicum stînd acum împreună la masa asta cu bere şi vodcă eu urmărindu-ţi albastrul privirii tu cristalin hlizindu-te de cum şi de ce nu eu încercînd haotic să ies din şerpimea cenuşie a neputinţei nici eu şi nici cuvintele mele plozi prea slabi prea pe lîngă prea schilodiţi de uimire fir auriu bodogănit în jurul meu între mine şi mine un exterior un perete de întreţinut amabilităţi cu tine la o expoziţie a unei mări comune o gogoaşă de mătase peste hăul vorbelor cu care-mi petrec străzile