cum am fi fost noi nestriviţi de frică? cu trupurile unul lînga altul în racla maiestoasă a unei amieze pe covorul din sufragerie îmbrăcaţi doar în mirosul de fetească neagră
atîtea zile pierdute mai precis o viaţă în care te aştept de după vise ascuţita tresărire şi palma în schimbul unei încercări de sărut mi-e atît de dor de tine doar o oră mi-a lipsit să te văd poate voi bîntui iaraşi oraşul în marginile tale ca pe-o mare pustiită de ploaie valurile bătând străzile ascunsa ta faţă între neputinţă şi neuitare doar mai încolo se grinduie liniştea cu care să întind
uşor atingând coapsa ta dreaptă neapărat cea dreaptă lină şi caldă întorcîndu-te pre mine ca pre o insulă de departe cînd se stinge aproape lumina
cum mi te frămînt de-a dreptul sînii cei prea doriţi şi ironia scut pavăză protectorat anemic un singur sărut am dreptul în dupamiezele cu bere şi timid măsurată pielea pătată a palmelor alb roz desuet şi ciorapi îngropînd gleznele