Cine e Tu?

S-a întîmplat că, după ce au petrecut şapte ani de temniţă împreună, Francisc, cel care a trăi o viaţă de sfînt şi rabinul Richard nu s-au mai întîlnit vreme de un sfert de secol. Cînd amîndoi s-au împărtăşit din nou de "darul vederii la faţă a celuilalt", cum i-ar fi plăcut rabinului să apună, domnul Francisc l-a invitat pe cel mai drag prieten al său în grădină şi acolo, l-a îmbiat să se aşeze pe o bancă, la umbra unui smochin. Atunci Richard a început să depene amintiri din timpul petrecut împreună.
- Îţi mai aminteşti, Francisc cînd, în iarna aceea năprasnică, soţia ta, cea care a născut şapte copii, ţi-a trimis un pachet, iar în el era şi un sveter? Tu ai observat de îndată că isteaţa ta soţie a îmbinat două svetere într-unul singur ca să-ţi ţină mai bine de cald sau, cum te ştia ea prea bine, ca să-l poţi împărţi mai lesne cu altcineva. Atunci tu ai desfăcut cu grijă cu o lamă de oscele două svetere şi pe unul mi l-ai dat mie.
- E adevărat ce spui tu, rabine - i-a răspuns Francisc -, dar ai uitat că soţia ta a trimis pachetul, ea a îmbinat cele două svetere, căci îţi cunoştea prea bine firea şi, după ce ai desfăcut pe rînd firele cu o lamă de os, mi l-ai dat pe unul mie, ca să pot trece iarna.
- Aşa e, prietene, într-adevăr aşa s-a întîmplat, numai că nu eu ţi l-am dat, ci eu l-am primit de la tine.
- Nu, nu, prietene, eu l-am primit, tu mi l-ai dat, îţi aminteşti doar.
- Tu mi l-ai dat mie, Francisc, sînt sigur, am povestit deja asta de atîtea ori în public, ba chiar am şi scris-o, am amintit întîmplarea asta de nenumărate ori în cărţile mele.
- Tu mi l-ai dat mie, Richard, fără nici o îndoială, asta s-a spus şi din amvon, şi nu într-o singură biserică, o ştiu chiar şi copiii mei, n-ai decît să-i întrebi, n-au să te mintă.
- Tu mi l-ai dat mie, Francisc - s-a încăpăţînat Richard.
- Tu mie Richard - a insistat Francisc.
- Mie, tu!
- Tu mie!
- Tu!
- Tu!
- Tu!
- Tu!

(2003, în ajunul Crăciunului)