O prejudecată tenace (şi nătîngă, ca orice prejudecată) vrea ca aceia care sînt prieteni să nu se laude între ei - mai ales în public! Atunci cînd unul scoate o carte excepţională - sau pictează un tablou minunat, scrie o muzică nemaiauzită, face un film excelent... -, "regula nescrisă" spune că prietenii acestuia trebuie să-şi ţină gura cusută, căci Gura Lumii atîta aşteaptă şi nu e bine să intri în ea (mai ales în România, unde orice succes e privit chiorîş). Din fericire, nu m-am sinchisit niciodată de bogata "gură a lumii", aşa că pot spune cu toată gura - cum am spus-o şi la lansarea cărţii - că Întoarcere în secolul 21 (cartea Ioanei Pârvulescu apărută la Humanitas) este o carte extraordinară! Nu o admir pe Ioana pentru că mi-este prietenă; mi-este prietenă pentru că o admir.
Titlul poate părea "S.F.", numai că Ioana (ştie toată lumea) nu scrie sefeuri. Este, dimpotrivă, un titlu "riguros exact" - cum ar spune un alt prieten de-al nostru, H.R. Patapievici -, ba chiar logic cronologic: Ioana a mai scris o Întoarcere în Bucureştiul interbelic, apoi În intimitatea secolului 19, aşa încît cartea de faţă este chiar o întoarcere - în prezent. Din dragul ei secol al 19-lea, unde i-a admirat pe marii săi contemporani (Carol I, Carol Davila etc.), Ioana a revenit în zilele noastre îmbogăţită: prezentul este mai bogat decît trecutul, pentru că - în prezent - există deja trecutul. Cu condiţia să-l cunoşti! Ioana cunoaşte trecutul (secolului al 19-lea, cel puţin) ca-n palmă, aşa că întoarcerea ei în secolul pe care-l trăim nu poate să nu semene - pe alocuri - cu descinderea din nacela unui balon în "minunata lume nouă, colţ cu Ştirbei Vodă" (cum sună titlul unui capitol).
Ioana este mult prea bine crescută ca să-şi ducă mîna la gură a mirare şi mult prea inteligentă ca să nu vadă în Nou şi bunele, dar şi relele. Ea îşi botează computerul şi alte obiecte electrocasnice - parcă spre a le domestici -, dar nu se poate împăca defel cu monstrul modern prin excelenţă: birocraţia. Cartea ei este, de fapt, un roman al întîmplărilor zilnice (în care oricine se poate regăsi!), dublat de un fel de Mitologii a la Barthes - aduse la zi şi povestite cu talent de prozator. În locul neologismelor, Ioana cultivă subînţelesurile: este modul ei de a fi "nonconformistă". Printre rînduri, există ideea (polemică) potrivit căreia, astăzi, singurul nonconformism veritabil va fi devenit politeţea.
Mai există, ca în orice naraţiune care se respectă, personaje care revin: fie cele benefice (Prietenia, Muzica, Fotografia, Cinematograful...), fie cele malefice (Birocraţia, cum spuneam). Există proiecţii vertiginoase, în care Computerul este personajul principal (vezi "Computerul din noi"), după cum există intuiţii exacte asupra a ceea ce ne înconjoară (şi ne sufocă): Politica, Publicitatea, Televiziunea... Ioana identifică unul din Răurile emblematice ale lumii româneşti, retorica negativă - care e întîlnirea fatală a democraţiei cu bîrfa. Mai are, oare, vreun rost să adaug că orice lucru valoros, făcut în România, este atins de ea?...
Singura soluţie - în faţa acestei disoluţii - este ceea ce Ioana posedă din plin: inteligenţă, eleganţă şi umor. Cartea ei e ca un manual de supravieţuire.