Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Dialoguri  Sageata  Interviuri

Oskar Pastior a trăit sub teroarea tăcerii


Traian Danciu, un interviu cu Nora Iuga

28.10.2010
Adevărul literar şi artistic, septembrie 2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică

Prima traducătoare a  Hertei Müller în româneşte povesteşte despre cum a afectat-o pe laureata cu Nobel faptul că prietenul ei de-o viaţă a semnat cu Securitatea între 1961 şi 1968. Romanul Norei Iuga, Sexagenara şi tânărul, tradus în germană, a fost lansat pe 6 octombrie 2010 la Târgul de Carte de la Frankfurt.
 

Traian Danciu: De Oskar Pastior vă leagă o bună prietenie. Cum aţi reacţionat la aflarea veştii despre colaborarea lui cu Securitatea?

Nora Iuga: Am rămas paralizată. Am rămas mută, crispată, după care am început să plâng. Chestiunea este îngrozitoare. Eu sunt absolut sigură că Oskar şi-a trăit toată viaţa însoţit de o frică teribilă. L-am cunoscut foarte bine şi pot spune că el era în primul rând un om fricos. Sensibil, dar un om slab. El avea pe undeva această spaimă care caracterizează minoritarul, de orice natură ar fi acesta. Deoarece atunci când eşti altfel decât ceilalţi, eşti şi mai vulnerabil decât toţi ceilalţi şi poţi fi oricând agresat. El trăia cu o frică dublă: aceea a minoritarului etnic, fiind de origine germană, şi aceea a minoritarului sexual, fiind homosexual. Totuşi, această întâmplare foarte neplăcută nu-mi poate schimba părerea în niciun fel despre Oskar.
 

T.D.: Cât de mult puteai fi şantajat pe seama homosexualităţii în România acelor ani?

N.I.: Cunosc bine problema homosexualilor din România în anii '50, deoarece mama era dansatoare, iar mulţi dintre colegii ei balerini erau homosexuali. Ştiu că trei dintre ei au fost condamnaţi la câte cinci ani de puşcărie doar pentru că erau altfel. Situaţia era îngrozitoare. Oskar întorcându-se deja foarte, foarte traumatizat din deportarea din Ucraina, din lagărul de muncă, când l-a luat Securitatea la întrebări legat de "problemele" sale, ameninţându-l probabil cu închisoarea, probabil, s-a temut groaznic. Oskar era orice altceva decât un luptător sau un erou, un om extraordinar de bun, care nu ar fi putut să facă rău niciunei muşte. Vă dau cuvântul meu de onoare, eu nu cred că el a făcut rău cuiva. Nu poate fi trecut sub tăcere faptul că Oskar a semnat un angajament faţă de Securitate, primind şi un nume de cod. Curios este însă că el în acei ani ai colaborării nu a întocmit decât un singur raport, cel puţin mai multe nu au fost găsite. Lucrurile sunt încă în cercetare.
 

T.D.: Îl condamnaţi pe Oskar Pastior pentru gestul său?

N.I.: Pe de-o parte există prietenii lui, oamenii care l-au cunoscut bine şi care l-au iubit, printre care mă număr şi eu - şi aş fi extrem de fericită, dacă lucrurile nu se vor complica şi nu vor ieşi la iveală şi alte fapte cu urmări urâte. Pe de altă parte sunt cei din München, cei de la Institutul pentru Cultură şi Istorie Germană din Europa de Est, Motzan sau Sienerth, care sunt mult mai radicali. Ei au avut acces la dosar, au cercetat acest caz şi au lăsat să se înţeleagă din declaraţiile făcute în presă că ar avea mai multe fapte din activitatea lui Pastior ca informator pe care le vor da în vileag. Pentru mine el rămâne însă acelaşi mare scriitor şi acelaşi mare prieten pe care îl preţuiesc în continuare.
 

T.D.: Potrivit declaraţiei Hertei Müller, ea şi Ernest Wichner ar fi avut o bănuială legată de trecutul lui Pastior. În însemnările sale, acesta notase că la venirea în Germania s-a "spovedit" autorităţilor germane.

N.I.: E posibil să fi bănuit când i-au citit însemnările găsite în locuinţa lui Pastior, după moartea sa, în 2006. Oricum, mai mult decât a suferit Oskar nu va suferi nimeni. Teroarea tăcerii la care s-a autosupus trebuie să fi fost cumplită pentru Oskar. El era prieten la cataramă cu Herta şi cu Ernest Wichner. Se vedeau deseori, iar la fel de des discutau despre Securitate. Oskar nu le-ar fi putut spune adevărul nici dacă şi-ar fi dorit-o. El stătea cu acest secret în el. Trebuie să fi fost cumplit. Eu cred că Herta suferă ca un câine în momentul de faţă din cauza aceasta. A spus că vestea aceasta a primit-o ca pe "o palmă". Ea l-a iubit mult, mult de tot, pe Oskar.
 

T.D.: Cum vedeţi portretul lui Oskar în Leagănul respiraţiei, romanul în care Herta Müller descrie experienţa în lagărul rusesc a prietenului ei?

N.I.: Nu l-am citit încă. Cei doi au lucrat împreună la acest roman. Herta mi-a spus că avea un material foarte, foarte bogat cu însemnările lui din timpul petrecut în lagărul de muncă, unde a fost deportat. În cele din urmă au reuşit să scrie împreună doar 60 de pagini. Oskar a murit în 2006, ceea ce pentru Herta a fost o lovitură groaznică, deoarece el era cel mai bun prieten, ca să zic aşa, în afară de Ernest Wichner şi de fostul ei soţ, Richard Wagner. Nenorocirea este că ea a rămas fără Oskar, cu obligaţia de a continua scrierea cărţii. Iar continuând şi făcând singură romanul, Herta a introdus şi personajul mamei sale, care fusese deportată la rândul ei.
 

Mircea Cărtărescu şi Angela Marinescu ar merita Nobelul
 

T.D.: Ce-aţi scris în timpul acestei burse obţinute în Germania?

N.I.: Aici, la Edenkoben, unde am o bursă din luna mai, am scris deja 30 de poezii în limba germană - prima încercare de genul acesta. Dar am terminat anul acesta şi a doua parte a "jurnalului berlinez", care va apărea la sfârşitul anului la "Cartea Românească", sub titlul Berlinul meu e un monolog. Mă bucur foarte tare de această apariţie. O vom lansa înainte de Crăciun.
 

T.D.: I-aţi anticipat prin traduceri pe viitorii laureaţi Nobel - Elfriede Jelinek, Günter Grass sau Herta Müller.

N.I.: Da, am avut o mână bună, se pare. Dar vă spun cu toată sinceritatea că nu am trăit, ca traducător, niciodată nu am simţit o stare de exaltare, de fericire, mai mare decât atunci când am tradus Toba de tinichea a lui Grass. Absolut tot timpul am avut senzaţia că eu scriu cartea aceea. A fost uluitor. Este o carte excepţională. Am avut şi nişte afinităţi scriitoriceşti cu el, că de altă natură nu aş vrea să am. (Râde)
 

T.D.: Sunteţi prima traducătoare a Hertei Müller în româneşte. Aţi descoperit-o pe scriitoare odată cu Ţinuturile joase, prima carte tradusă în anul 1982?

N.I.: Cartea Hertei, Niederungen, a avut mare succes. Toţi au fost foarte impresionaţi de ea. A primit în România pe vremea aceea Premiul Uniunii Tineretului Comunist pentru carte. Ceea ce a fost oarecum paradoxal. Ea a fost de la bun început realmente o scriitoare foarte originală. Ceva m-a surprins legat de această carte pe care am îndrăgit-o de la început. Faptul că Hertei, deşi ea în acea perioadă era terorizată de Securitate foarte tare, după cum o mărturiseşte ea în toate cărţile ei, i se acordă Premiul Tineretului Comunist, a fost o mare curiozitate. După părerea mea, cea mai bună carte pe care Herta Müller a scris-o vreodată este Niederungen. Aceasta este părerea mea absolut subiectivă, este gustul meu de scriitor, cititor şi de traducător. Este o carte inegalabilă, spun eu, şi ca stil, şi ca viziune, precum şi ca trăire. Dintre eseuri sunt absolut înnebunită după Regele se înclină şi ucide, pe care nu eu am avut norocul să o traduc, ferice de Alexandru Al. Şahighian.

 

T.D.: Aţi colaborat cu autoarea la traducerea cărţilor?

N.I.: Nu, nu am colaborat. Ea a fost foarte mulţumită de traducerile mele. Am colaborat în schimb foarte mult cu ea la traducerea poeziilor-colaje "În coc locuieşte o damă". Atunci, Herta a avut o atitudine de adevărat scriitor. Ea mi-a dat mână liberă şi mi-a chiar spus că nu doreşte să mă ţin strict de versurile sale, care erau ludice, ci să le reinterpretez în limba română. Acelaşi lucru mi l-a spus şi Oskar Pastior atunci când i-am tradus cele 33 de poeme cu Petrarca. "Nu te ţine deloc de sensul cuvintelor, creează", asta mi-a fost spus şi asta am şi făcut. Mi-am permis în cazul amândurora multe libertăţi şi ei au fost mulţumiţi de rezultat.
 

T.D.: Care scriitori români ar merita, după părerea dvs., Premiul Nobel?

N.I.: Am declarat-o de multe ori, există numai doi care, după părerea mea, merită acest premiu: Mircea Cărtărescu, dintre bărbaţi şi prozatori. Iar dintre poeţi şi femei: Angela Marinescu. Ea este cea mai mare poetă pe care o avem. Eu o compar cu minunata Sylvia Plath. Angelei i se face o mare nedreptate, nefiind îndeajuns promovată. Din păcate, se promovează mulţi scriitori mediocri. Nu toţi, sunt bineînţeles şi mulţi foarte buni. Dar pe lângă ei sunt şi mulţi care sunt susţinuţi şi care fac literaturii române mai degrabă un deserviciu. Pe Herta am admirat-o foarte mult de la prima carte. Ea este şi rămâne o scriitoare foarte mare. M-a iritat puţin că în România toată lumea a explodat spunând că Premiul Nobel l-a primit România. Este un neadevăr. Herta este o scriitoare de limbă germană, iar ea a fost propusă de Germania pentru acest premiu pe care îl merită cu prisosinţă.

Opinii despre durere
 

Nora Iuga, în vârstă de 79 de ani, este poetă, prozatoare şi traducătoare, membră a Uniunii Scriitorilor din România.


Volume de poezie:

Vina nu e a mea (1968)
Captivitatea cercului (1970)
Scrisori neexpediate (1978)
Opinii despre durere (1980, Premiul Uniunii Scriitorilor din România)
Inima ca un pumn de boxeur (1982),
Piaţa cerului (1986),
Cântece (1989)
 

Volume de proză:

Săpunul lui Leopold Bloom (1993, Premiul Uniunii Scriitorilor din România)
Sexagenara şi tînărul (2000; Premiul Uniunii Scriitorilor din România)
Fasanenstraße 23 / O vară la Berlin (2001)
Lebăda cu două intrări (2004)
Hai să furăm pepeni (2009)

A scris poemul-roman Fetiţa cu o mie de riduri (Premiul Revistei Cuvântul, 2005).

În decembrie 2010 va lansa Berlinul meu e un monolog, partea a doua a jurnalului berlinez, editată de Cartea Românească.


Cărţi traduse în germană:

2003: Der Autobus mit den Bucklingen / Autobuzul cu cocoşaţi, Edition Solitude-Stuttgart, Klett-Cotta. Traducere în germană de Ernest Wichner.
  2007: Gefährliche Launen / Capricii periculoase, Klett-Cotta. Traducere în germană de Ernest Wichner. Postfaţă de Mircea Cărtărescu.
2010: Sechizigjährige und der junge Mann / Sexagenara şi tânărul, Editura Matthes&Seitz.

  În 2007, scriitoarea a primit Premiul Friedrich-Gundolf, oferit de Deutsche Akademie für Sprache und Dichtung, o recompensă care se acordă tuturor celor care contribuie la răspândirea culturii germane în lume.
 

  A tradus cărţi semnate de August Strindberg, E.T.A. Hoffmann, Friedrich Nietzsche, Knut Hamsun, Barbara Bronnen, Elfriede Jelinek, Herta Müller, Ernst Jünger, Oskar Pastior, Günter Grass, Aglaja Veteranyi. După ce i-a tradus Hertei Müller prima carte în româneşte în 1982, Niederungen / Ţinuturile joase (scrisă în germană şi cenzurată în România, a cărei versiune integrală a apărut în RFG în 1984), Nora Iuga a tradus ulterior încă patru titluri ale scriitoarei: Drückender Tango / Tangou apăsător (1986), Încă de pe atunci vulpea era vânătorul (1995), În coc locuieşte o damă (2005), Animalul inimii (2006).

Stilul Norei Iuga, comparat cu cel al lui James Joyce, este "inteligent, asociativ, erotic", apreciază criticul german Rolf-Bernhard Essig.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer