Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Călătorii  Sageata  Jurnal de călătorie

Corfu, între Dumnezeu şi Dionysos


Dana G. Ionescu

07.11.2011
Adevărul literar şi artistic, septembrie 2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică

În insula din nordul Mării Ionice, sfinţii creştini şi spiritul ortodox coabitează pitoresc cu miturile Greciei păgâne. Prima dată am ajuns în Corfu datorită lui Lawrence Durrell, unul dintre prozatorii mei britanici preferaţi.
 

Am ajuns cu gândul, citind Prospero's Cell, o carte minunată. De n-ar fi fost ea, acest petic de uscat dintre Grecia continentală şi Italia ar fi rămas doar o insulă printre altele. Numai că am plonjat, acum vreo 10 ani, graţie fabulosului "ghid" literar al lui Durrell, în "locul în care începe cu adevărat albastrul, între Calabria şi Corfu".

Dar asta e literatură. Percepţia mea livrescă, mediată de spiritul britanicului sedus şi neabandonat de spiritul mediteranean, s-a estompat mult când am ajuns a doua oară în Corfu. Şi atunci, frumuseţea păgână zărită prin ochii lui Durrell a pălit în faţa frumuseţii creştine descoperite la faţa locului, în insula măslinilor, a golfurilor, a peşterilor albastre, a icoanelor făcătoare de minuni şi a legendelor cu păgâni şi sfinţi creştini. S-a întâmplat  la început de toamnă, a doua oară când am ajuns, după un drum de aproape o zi cu maşina, în Paleokastritsa.

E vorba de un sătuc pe care mulţi îl numesc "staţiune", deşi nu pricep de ce, pentru că n-are nimic comercial, cu excepţia kitsch-urilor internaţionalizate care tronează în buticurile din apropierea golfurilor în care se face plajă.
 


Opincile Sfântului Spiridon şi corabia împietrită

La 20 de kilometri de pitorescul Kerkyria, cum îi spun grecii oraşului Corfu, stă Paleokastritsa. Marea transparentă în care s-a născut cu adevărat albastrul, cum scria Durrell, dealurile şi povârnişurile, pline de cactuşi înfloriţi, doldora de fructe, de arbori de kumquat (o specie de portocal care creşte, zice-se, numai aici şi în Sicilia) şi leandri sunt paradisul pe Pământ. Plajele sunt în golfuri micuţe şi liniştite, iar în cel mai "aglomerat" am văzut, cred, în jur de 50 de suflete, multe dintre ele citind. Tavernele sunt numai câteva, nepretenţioase, simple, colorate, unele stridente, iar mâţele sunt peste tot, chiar şi în Mănăstirea Sfintei Fecioare, la care se ajunge pe un drum care se încolăceşte pe munte.

În grădina mănăstirii, din care Marea Ionică se vede ireal, am auzit italieni exclamând "una meraviglia", ceea ce spune mult, căci dacă nici italienii nu ştiu ce sunt miracolele... Cea mai frumoasă legendă creştină din partea locului spune că, în Evul Mediu, piraţii mauri au intrat cu corabia în golf să jefuiască mănăstirea, iar abatele a dat fuga să facă o rugăciune Panaghiei (Fecioara Maria). Când a ieşit, piraţii şi corabia erau împietriţi, adică prefăcuţi în stânca ce se vede din curtea mănăstirii în mare...

Însă legenda care m-a cucerit pe vecie este una despre Sfântul Spiridon, ocrotitorul întregii insule, ale cărui moaşte sunt adăpostite într-o raclă de argint din celebra biserică ce-i poartă numele din veneţianul orăşel Corfu. Se spune că, an de an, oamenii bisericii deschid racla, mai ales toamna, şi găsesc opincile sfântului tocite, aşa că-i pun altele noi. Sfântul este, se pare, foarte ocupat, are multe minuni de făcut...

Labirintul paşnic

De altfel, biserica şi Vechea Fortăreaţă sunt cele mai vizitate locuri din orăşelul colorat al acestei insule intens vulgarizate pentru promovarea turistică, spiritul "trăirismului" de azi, departe şi de Dionysos cel păgân, şi de Dumnezeul ortodox. Am urcat în fortăreaţa din care veneţienii urmăreau corăbiile duşmane de două ori, cu o mulţime de englezi în extaz. Am ajuns la crucea din vârf, de unde marea şi oraşul par nişte machete când uriaşe, când liliputane, în funcţie de unghiul din care priveşti. Am stat şi la o cafea grecească (adică la ibric), şi la un espresso (de basm, cât un degetar) pe terasă.

Altfel, am simţit că oraşul este opera veneţienilor care l-au stăpânit. Labirint cu aer paşnic, nu ca legendarul labirint al lui Minos din Creta, Kerkyria colcăie de turişti din cele patru zări la orice oră din zi. Ca un bazar ce este, îşi etalează rufele pe frânghiile întinse între ferestrele cu obloane, despărţite de câte o străduţă care îţi dă sentimentul că e bine să fii silfidă sau silfid. În oraş, bate vântul hedonismului dionisiac şi se simte bucuria de a trăi în spiritul Dumnezeului ortodox. De la Sfântul Spiridon la Casanova, care a iubit orăşelul, se poate merge cu vaporul, din Corfu în Veneţia, într-o călătorie de aproape o zi. Deci sfântul şi seducătorul nu sunt atât de departe unul de celălalt?


În Corfu, cu Dana G. Ionescu

Dana G. Ionescu este redactor la Departamentul Cultură al ziarului Adevărul şi, în timpul liber, traducător, calitate în care cel mai mult se mândreşte cu Istoria lui Dumnezeu, de Karen Armstrong. Are în lucru un doctorat în filologie, călătoreşte din când în când în lumea reală şi tot timpul în închipuire şi se hotărăşte greu ce carte să citească a doua zi, ce muzică să asculte şi pe ce drum s-o apuce, "cu gândul şi cu fapta".

Nu rataţi!

Mănăstirea Sfintei Fecioare din Paleokastritsa, căţărată în Paleokastritsa, suspendată deasupra Mării Ionice. Raiul pe pământ, lăcaşul de deasupra lumii terestre şi priveliştea la un albastru infinit, vorba cântecului, te lasă fără grai. Cât despre apus, scriitorul care să-l poată descrie nu s-a născut încă.

Golfurile aproape pustii din Lakones, un sătuc de-a dreptul ireal, la care se ajunge pe jos, urcând 4 kilometri pe munte, sau cu barca, pe mare, din Paleokastritsa. Pe drum, livezi nesfârşite de măslini şi cactuşi cu fructe coapte, comestibile, din cele care se vând în pieţe.

Zarva sau liniştea, în funcţie de momentul zilei sau al nopţii, din Cambielo, cel mai vechi cartier din oraşul Corfu. Dacă ar avea şi canale, aţi crede că aţi ajuns la Veneţia. Dacă v-aţi lua după arhitectura caselor şi a străduţelor, după culorile tari şi patina timpului, după rufele puse la uscat, aţi fi tentaţi să aşteptaţi o gondolă.

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer