Jocul cu posibilul

Citiţi un fragment din această carte.





Castelul destinelor încrucişate este, cred, o probă de virtuozitate a unui scriitor ce atinge în mai toată opera sa nivelul capodoperei. Fiind o probă de virtuozitate, Castelul... conţine o bună doză de ambiţie şi multă, multă inteligenţă creativă. Preluând motive ale unei literaturi pe care n-o mai citeşte nimeni cu adevărat, deşi este obiect de studiu în orice Universitate care se respectă, este vorba de motivele literaturii medievale târzii şi ale Renaşterii, Italo Calvino compune o saga a arhetipurilor şi a perenităţii lor, plină de culoare, miez şi parfumuri discrete.

Formula epică este extrem de originală şi, mai cu seamă, în spiritul modernităţii de ultimă oră, aceea care exploatează şi deplânge în acelaşi timp lipsa noului, a noutăţii absolute, combinând cele vechi şi ştiute în cele mai surprinzătoare alcătuiri. Italo Calvino pleacă de la imaginile cărţilor de tarot, considerându-le arhetipuri ale personajelor şi situaţiilor vieţii dintotdeauna, deci şi ale literaturii, şi brodează naraţiuni pe cât de simple pe atât de subtile, naraţiuni ce sunt dependente de întâmplător. Lipsa de continuitate este suplinită de schimbarea perspectivei la fiecare gest al "jucătorului", care este simultan narator, erou şi creator. Cum ordinea cărţilor de joc este întotdeauna întâmplătoare, şi viaţa este guvernată de ceea ce nu are regulă - întâmplarea. Cititul în cărţi de joc este la fel de edificator pe cât este o analiză futurologică bazată pe date statistice, pare să ne spună Calvino. La fel de adevărat ca şi contrariul. Poţi demonstra orice cu statistica, chiar şi legătura directă dintre cuiburile de barză dintr-un sat şi numărul copiilor de acolo. Legea numerelor mari şi legea entropiei fac, pe dimensiuni mari, ca logica simplă a cauzei şi efectului să decadă din drepturile sale, aproape absolute. Relativizarea raporturilor de dependenţă unilaterală între cauză şi efect nu are loc, fireşte, la dimensiunile întâmplării propriu-zise, ci la nivelul întrebării "de ce ?". De ce se întâmplă ceva şi nu altceva ? Calvino, introducându-ne în universul dezordonat, de fapt în haos, nelinişteşte cu un zâmbet blajin - se poate întâmpla şi altceva în loc de ceva! Poveştile sunt riguroase în dimensiunea lor propriu-zisă, firul ce le leagă se împarte şi se desparte către cele mai surprinzătoare zări. Un joc nesfârşit care este însuşi "jocul vieţii". Motive literare, clişee, personaje stabilizate în sute, poate mii de ani de cultură universală, toate sunt module, ca într-un luxuriant puzzle în care emoţiile, sentimentele, întâmplările răzbat către noi printr-un filtru al oboselii istorice în care este învelită sensibilitatea cititorului de azi.

Folosind două rânduri de cărţi de tarot, unele nobiliare şi altele vulgare, Calvino face şi trecerea de la lumea pe care o presupunem a fi plină de simboluri şi valori, lumea "de altă dată", cu cât mai îndepărtată cu atât mai mirifică, la lumea "cea de toate zilele", care, văzută mai îndeaproape, este mai bizară şi mai înspăimântătoare.
Probleme, bineînţeles nerezolvabile, ale lumii de azi sunt prezentate şi înţelese cu aceleaşi cărţi de joc, cu aceleaşi imagini-simbol, cu care alte legende şi alte obsesii fuseseră puse în mişcare în "sala de joc" a Castelului. De astă dată totul decade şi inventarea lumii se petrece într-un han de ţară, o cârciumă, o tavernă. Dar nimic din ceea ce se istoriseşte nu este mai prejos decât cele izvorâte din tarotul nobiliar, pentru că toată lumea este alcătuită din aceleaşi module, aceleaşi arhetipuri. Combinaţia lor este diferită.

Virtuozitatea lui Italo Calvino este desăvârşită, poveştile sunt vii, trimiterile culturale pline de miez. Dacă ţinem seama de faptul că textul a fost realizat în anii \'70, va trebui să admitem că valoarea cărţii creşte exponenţial, ea prefigurând o pletoră de opere ce măcar în România se bucură de atributul modernităţii, al noutăţii integrale, opere "textualiste" ori postmoderniste.

Ar fi încă un argument pentru înţelegerea ideii de centru, al acelui primum movens care a pus în mişcare naraţiunea lui Calvino - "nimic nou sub soare".

Textul care precede povestirile explică destul de clar metoda şi mijloacele de care a dispus autorul. Orice adăugire ar fi de prisos şi nici în spiritul sau folosul cărţii, mai ales că aparţine lui Italo Calvino.

Încheiem cu o precizare: traducerea unor termeni specifici tarotului s-a făcut pornind de la tradiţia jocului de cărţi românesc. Astfel, ceva ce desemna "arginţii" s-a echivalat cu "toba", iar pachetul de cărţi cu "perechea de cărţi". Restul termenilor şi-au găsit pe deplin, credem, echivalenţa în terminologia autohtonă.