Book Club - Salata de cărţi (partea a II-a)

Turnul de abanos - John Fowles (ed. Polirom, 2003)

Primul rînd: "David ajunse la Coetminais în cursul după-amiezei."

John Fowles este un soi de Stephen King pentru persoane subţiri. Cu Misery însă, King îi dă clasă Colecţionarului lui Fowles, dar trebuie să recunosc că, odată ce-am citit nuvela mediană din această colecţie de cinci bucăţi, Sărmanul Koko, am început să-l suspectez pe King că i-ar fi furat lui Fowles ideea scriitorului care-şi vede manuscrisul noului său roman incendiat. Sau poate că amîndoi au furat-o de la cineva al cărui nume îmi scapă.

Ultimul cuvînt: e drept că la King totul e mai pervers, dar nici Fowles nu e mai breaz. Dovadă ciudatul foursome "pictural" din povestea care dă titlul volumului.

***

Ţara care nu există - Tatiana Covor (ed. Albatros, 2003)

Primul rînd: "Un voiaj de una singură în necunoscut?"

Pentru Tatiana Covor, jurnalul unei călătorii în exotica Thailanda (ţara care nu există din titlu) e ca o săritură fără plasă. Un prilej de a-şi deşerta poşeta cu amintiri. De-a se uita la un Buddha aurit ca-ntr-o oglindă. De-a experimenta "tortura" unui masaj tradiţional. Nu în ultimul rînd, de-a verifica dacă poşeta unei femeie "este" femeia.

Ultimul cuvînt: Octavian Paler - care-o recomandă pe coperta patru - ar folosi un termen mai preţios: călătorie interioară. Numai că o astfel de descriere ar distona cu tonul şi cuceritoarele ingenuităţi al scriitoarei.

***

Nume de toreador - Luis Sepulveda (ed. Polirom, 2003)

Primul rînd: "Şoferului maşinii Luceafărul Pampei îi străluciră..."

Un chilian emigrat în Germania se-ntoarce acasă pe urmele unei comori căreia i s-a pierdut urma din timpul celui de-al doilea război mondial. E o misiune contracronometru şi un captivant pretext pentru a bifa cîteva pete negre din istorie: nazismul, Războiul Rece şi dictatura lui Pinochet.

Ultimul cuvînt: e, totodată, povestea emoţionantă a unei misiuni cu mult mai importante care trebuie dusă la bun sfîrşit, aceea de a-o revedea pe iubita de care viaţa te-a înstrăinat. Cu cuvintele eroului: "Lasă-mă să termin de băut ultima cafea din toţi anii ăştia de despărţire."

***

Cine l-a ucis pe Palomino Molero? - Mario Vargas Llosa (ed. Humanitas, 2003)

Primul rînd: "- Grijania şi anafura mă-sii! - bolborosi..."

Cu aceeaşi înjurătură se şi termină acest roman duhnind a argou, scris în 1983, numai că diferă contextul: răbufnirea iniţială se datorează viziunii descărnate a unui cadavru tras în ţeapă, iar cea finală - veştii că elucidarea misterului îi costă pe anchetatori detaşarea într-o văgăună de sat.

Ultimul cuvînt: mai pasionantă însă decît intriga poliţistă e savuroasa tehnică de rezistenţă a unei done corpolente la asalturile repetate ale unui locotenent în călduri. "Hai, tîrnoseşte-mă cu măciulia de şase, şapte ori, să m-ajungă la lingurică. Crezi c-ai putea?"

***

Analiză mortală - Jean-Pierre Gattegno (ed. Trei, 2003)

Primul rînd: "- Continuaţi."

Este îndemnul - cît se poate de neutru - dat de psihanalistul Michel Durand unei nimfomane care tocmai şi-a întrerupt povestirea. Sîntem într-un cabinet fiţos unde se perindă tot soiul de clienţi-problemă (Gattegno îi numeşte "psihainomani"), inclusiv un bărbat care pretinde că şi-a omorît nevasta. În loc să-l lase baltă, Durand comite greşeala de a se ambiţiona să afle dacă respectivul e un mitoman notoriu sau un criminal.

Ultimul rînd: o comedie neagră şi acidă (şi adaptată pentru ecran cu Daniel Auteuil) despre avatarurile şi capcanele psihanalizei, cu un final-surpriză nu foarte flatant pentru cei care o practică.

***

O păpuşă rusească - Adolfo Bioy Casares (ed. Humanitas, 2003)

Primul rînd: "Durerile de coloană m-au ţinut aproape un an..."

Scrise la 50 de ani de la Invenţia lui Morel, aceste nouă povestioare sînt tot atîtea fantezii suprarealiste; şi cum Casares e argentinian, flirtul cu realismul magic şi satira politică e la el acasă. Personajele - un vînător de avere, un notar transformat în peşte sau un actor împuşcat pe scenă - sînt aidoma păpuşelelor ruseşti; niciodată nu ştii ce - şi cît - se ascunde în spatele aparenţelor.

Ultimul rînd: În Margarita sau Puterea farmacopeei, nu e nevoie decît de trei pagini pentru ca o fetiţă inocentă să-şi mănînce părinţii la micul dejun.

***

La drum cu mătuşă-mea - Graham Greene (ed. Polirom, 2003)

Primul rînd: "Pe mătuşa Augusta am întîlnit-o din nou, după..."

Prologul acestui spumos travelog se scrie la incinerarea mamei unui fost director de bancă, un individ şters şi cam pămpălău (dar obsedat de cultivarea gherghinelor!), pe care reîntîlnirea cu singura lui rudă în viaţă îl scoate din amorţeală şi-l antrenează într-o serie de aventuri care mai de care mai delirante.

Ultimul rînd: e unul dintre cele mai spumoase şi mai amuzante romane ale lui Greene, dar oricît de mult am crede că Maggie Smith e perfectă în rolul mătuşii zurbagii, filmul lui George Cukor din anii ‘70 a fost un eşec.

***

Raftul cu ultimele suflări - Aglaja Veteranyi (ed. Polirom, 2003)

Primul rînd: "Grîul trebuie spălat în nouă ape, spuse Costel."

Această a doua şi ultima carte a recent răposatei Aglaja Veteranyi s-ar putea intitula şi "Pe ultimul drum cu mătuşa-mea". E un priveghi literar lung de vreo sută şi ceva de pagini, ticsit de colive, sicrie şi flori pe morminte şi guvernat de un motto straniu: Sîntem mult mai multă vreme morţi decît vii, de aceea ca morţi, avem nevoie de mult mai mult noroc.

Ultimul cuvînt: Un "travelog" sumbru şi premonitoriu, văduvit de culorile ţipătoare ale circului din De ce fierbe copilul în mămăligă, dar nu lipsit de umor negru. Şi el, pe cale de a fi pus în scenă de Radu Afrim la Odeon.

***

Portocala mecanică - Anthony Burgess (ed. Humanitas, 2003)

Primul rînd: "Ei, şi care va să fie mişcarea?"

Mişcarea va să fie că a fost nevoie de doi traducători versaţi pentru a o scoate la liman cu imposibilul argou ruso-englez al acestei poveşti brutale despre nişte celaveci care se distrează caftindu-i pe londonezi. Unul dintre găşkari e prins şi supus cu cruzime unei cure menite să-l lecuiască de puseurile violente.

Ultimul cuvînt: Scris de Burgess sub influenţa alcoolului şi a unui diagnostic fals de cancer care nu-i mai dădea decît un an de trăit, acest roman-cult a beneficiat de o ecranizare şoc (semnată de Kubrick) care a pus Anglia pe jar şi a fost imediat retrasă de pe ecrane.

***

Mărturisirile escrocului Felix Krull - Thomas Mann (ed. Rao, 2003)

Primul rînd: "Pe cînd iau condeiul, ca, în deplină tihnă şi singurătate - sănătos..."

Dacă n-ai capitulat în faţa lui Doctor Faustus, Muntele vrăjit sau Casa Budenbrook, confesiunile acestui şarlatan delicios de amoral, scrise de Mann în două tranşe (o dată la început de carieră, o dată la sfîrşit) şi rămase neterminate, ţi se vor părea cireaşa de pe tort. Dacă însă ai fost intimidată de dimensiunile pantagruelice ale triadei amintite, află că Mărturisirile... sînt cea mai lejeră operă a autorului.

Ultimul cuvînt: iar dacă nici asta nu te convinge, fă-o măcar din solidaritate naţională: modelul lui Felix a fost escrocul român George Manolescu.

***

Ispăşire - Ian McEwan (ed. Polirom, 2003)

Primul rînd: "Piesa - pentru care Briony concepuse afişele..."

...ajunge să fie jucată abia la finalul (dublu şi sfîşietor) al acestei cărţi luxuriante şi ingenioase, care începe într-o zi tihnită din anii ‘30, traversează visceral, episodic şi razant Războiul şi ajunge pînă-n zilele noastre, în încercarea de a repara o greşeală cumplită din trecut.

Ultimul cuvînt: McEwan îşi încheie povestea rotund, strîngînd într-o frază aflată pe ultima pagina întreaga forţă şi magie a romanului: "Cum poate romanciera să dobîndească mîntuirea cînd, cu puterea ei absolută de a decide finalurile, ea este şi Dumnezeu?"

***

Mantisa - John Fowles (ed. Polirom, 2003)

Primul rînd: "Era conştient de pîcla luminoasă şi..."

Mintea unui scriitor arată ca o cameră de spital cenuşie (creierul, bunăoară), în care acesta se răfuieşte şi pactizează cu muza, iar rezultatul este taman sofisticatul roman pe care-l citim. Fowles îşi înghesuie în această "sală de aşteptare" toate obsesiile, de la duelul dintre raţiune şi intuiţie, autor şi personaje, bărbat şi femeie, pînă la felul în care impotenţa creatoare rimează cu cea sexuală.

Ultimul cuvînt: Dacă Magicianul avea ceva din savoarea erotică şi greutatea unui vin vechi, Mantisa e ca o cupă de şampanie. Frivolă, dar la fel de erudită şi de erotică.

***

La revedere, pe mîine (ed. Humanitas, 2003)

Primul rînd: "Puţul din cariera de pietriş era la vreun kilometru..."

O crimă pune capăt prieteniei dintre doi băieţi. Unul dintre ei este naratorul (iar povestea are ceva autobiografic), iar celălalt - fiul criminalului. Scris de Maxwell la vîrsta senectuţii, acest tragic roman nu se lasă uşor penetrat decît la o lectură ulterioară. Poate şi pentru că naraţiunea sare de la persoana I la a treia, deconcertînd cititorul şi servindu-i chiar, la un moment dat, punctul de vedere al unui cîine oropsit.

Ultimul cuvînt: a se citi după Ispăşire, pentru că tot despre o redempţiune tardivă e vorba şi aici.

***

Cuvinte care eliberează - Marie Cardinal (ed. Trei, 2003)

Primul rînd: "Străduţa înfundată era prost pietruită, plină de hîrtoape şi de..."

E străduţa pe care o parcurge timp de şapte ani însăşi scriitoarea, fostă profesoară de filosofie, astăzi jurnalistă la Elle, în drum spre psihanalist. Terapia e lungă şi dureroasă, nebunia pîndeşte după colţ, iar francheţea autoarei care-şi dezgroapă trecutul pe divan, insistînd asupra "porcăriei" unei mame care n-a iubit-o, e devastatoare.

Ultimul cuvînt: happy-end-ul face din Cuvintele care eliberează cel mai eficace promo pentru această meserie (psihanaliza) aprig concurată de chimicalele antidepresive din farmacii.

***

Istorie trăită - Hillary Rodham Clinton (ed. Rao, 2003)

Primul rînd: "Nu m-am născut nici Prima Doamnă şi nici senator."

Nici eu nu m-am născut cronicar de carte, dar, ca şi Hillary, m-am adaptat din mers. N-am ajuns la Casa Albă (deşi mi-ar fi plăcut; Clintonii au reintrodus în meniul casei broccoli-ul meu drag, după ce Bush sr îl ejectase) şi am rămas în Bucureştiul despre care Hillary are numai cuvinte de laudă. Cu tot cu cîinii lui vagabonzi.

Ultimul cuvînt: pasionantă şi nu-ndeajuns de lungă (deşi are 700 de pagini), autobiografia face o escală şi prin episodul Monica, numindu-l "cel mai dureros şi mai şocant moment al vieţii mele."

***

Trandafirii englezeşti - Madonna (ed. Rao, 2003)

Primul rînd: "Ai auzit vreodată..."

Dacă n-ar fi fost scrisă de Madonna, cu siguranţă n-am fi auzit nimic despre această cărticică de poveşti ilustrată (prima dintr-o serie de cinci) care te-nvaţă să nu judeci după aparenţe. Aşa însă, curiozitatea e mare. Cît despre satisfacţie, poate că ar trebui întrebaţi copiii de 5 ani cărora cartea le e adresată. Nouă ne miroase a justificare de tipul "Nu mă urîţi pentru că sînt frumoasă (şi celebră)". La fel de ipocrită, dar altfel formatată, ca cea din American Life, în care "visul american nu e ceea ce pare a fi".

Ultimul cuvînt: Mama Don’t Preach!

***

Carrie - Stephen King (ed. Nemira, 2003)

Primul rînd: "Tabletă informativă din săptămînalul Enterprise, 19 august..."

Carrie White nu ştie totul despre sex. La dracu', nu ştie nici măcar chestiile elementare, gen cum e să ai prima menstruaţie. Nu ştie nici de unde i se trag toate acele puteri telekinezice care au făcut-o să abată o ploaie de pietre asupra casei în care locuia cu habotnica de mă-sa. Stephen King ştie însă cîte ceva despre inadaptaţi, sexualitate şi despre cît de horror poate fi intrarea în adolescenţă. Iar acum 30 de ani debuta cu această capodoperă-colaj brută şi sîngeros de realistă, în care eroina primeşte două găleţi cu sînge în cap taman cînd credea că a fost, în fine, acceptată şi dezlănţuie apocalipsa.

Ultimul cuvînt: E, dacă vreţi, prima menstruaţie literară a lui King şi totodată momentul de la care începînd fanii au aşteptat ca autorului să-i vină cît mai repede ciclul.

***

Cimitirul de animale - Stephen King (ed. Nemira, 2003)

Primul rînd: "Louis Creed, care şi-a pierdut tatăl la vîrsta de trei ani şi care..."

Ne aflăm pe teritoriul predilect al lui King. Pirotehnie, morţi vii, motani posedaţi, efecte speciale, blesteme străvechi, coşmare prelungite-n realitate etc... Nici n-apucăm să respirăm aerul idilic al noii existenţe rurale a soţilor Creed şi a celor doi copii ai lor (başca motanul), că deja începe să bată o boare de ameninţare. Cu locul din titlu aflat la o aruncătură de băţ de casa lor nici nu e de mirare.

Ultimul cuvînt: Nu ştiu cît ar trebui să mai spun pentru a nu vă strica plăcerea... mă rog, dacă se poate numi aşa tragedia unui tată care se ia cu moartea la trîntă şi face ceea ce orice persoană devastată de durere ar face în locul lui. Ştiu însă că dacă Spielberg s-ar încumeta să ecranizeze acest roman, ar ieşi un film al naibii de bun. Şi de înfricoşător, se-nţelege.



Citiţi alte cronici de Mihai Chirilov în Atelier LiterNet