Viaţa şi opiniile lui Radu Pavel Gheo în Europa şi America

Citiţi un fragment din carte.

Radu Pavel Gheo (n. 03.10.1969, Oraviţa, jud. Caraş-Severin) este redactor al Editurii Polirom. Absolvent al Facultăţii de Litere, Universitatea de Vest Timişoara (1994). A fost redactor-colaborator la Radio Iaşi şi la revistele Timpul (Iaşi), Ficţiuni (Satu Mare), Helion (Timişoara). A publicat proză scurtă, eseuri, comentarii critice şi traduceri în Timpul, Dilema, Orizont, ArtPanorama, România literară, Observator cultural, Amphion, Jurnalul S.F., CPSF Anticipaţia, Korunk, Wienzeile (Viena) etc. Volume publicate: Valea Cerului Senin (proză fantastică şi S.F.), Athena, Bucureşti, 1997; Despre science fiction (teorie şi critică literară), Omnibooks, Satu Mare. A lucrat la elaborarea primului Dicţionar SF românesc (Editura Nemira, 2000). Din 2003 este membru al Uniunii Scriitorilor din România. A pendulat şapte ani între Iaşi şi Timişoara şi, după un an petrecut în Statele Unite ale Americii, s-a reîntors în Timişoara. În prezent, are în pregătire la Editura Polirom volumul de eseuri Românii e deştepţi şi romanul Fairia - o lume îndepărtată.

Viaţa şi opiniile lui Radu Pavel Gheo în Europa şi America

1. Cum poţi să scrii o prefaţă "obiectivă"?

În general, se crede că o prefaţă este un text "obiectiv" care dă seama asupra textului care succedă în carte. Or, sincer vorbind, o prefaţă, orice prefaţă, nu are cum să fie obiectivă, pentru simplul motiv că, atunci cînd un autor acceptă să prefaţeze textul altuia, este deja "vinovat" de un parti pris, de o angajare subiectivă în raport cu textul prefaţat. Dacă aşa stau lucrurile în general, trebuie să mărturisesc că, în situaţia mea de aici şi acum, motivele absenţei "obiectivităţii" sînt chiar mai multe decît se întîmplă de obicei. Însă această absenţă a obiectivităţii s-ar putea să fie sinonimă cu obiectivitatea însăşi, dacă ne amintim că Eugen Ionescu dăduse, într-un jurnal de maturitate, o definiţie destul de paradoxală, după criteriile judecăţii comune, a obiectivităţii: "A fi obiectiv înseamnă a fi intens subiectiv, înseamnă să nu minţi şi, mai ales, să nu te minţi". Prin urmare, cu acest concept al obiectivităţii am de gînd să operez - şi nu doar în această prefaţă, de altfel! - şi de aceea voi recunoaşte de la bun început că, în tot ceea ce voi scrie aici, n-am de gînd nici să mint, nici să mă mint.

Voi recunoaşte deci că, în mai 2001, cînd Radu Pavel Gheo, ca beneficiar al "loteriei vizelor", a zburat, împreună cu Alina, soţia sa, spre America tuturor posibilităţilor, dincolo de eventuala lor bucurie, dincolo de succesul pe care l-am dorit sincer amîndurora din tot sufletul, m-am simţit oarecum părăsit, poate chiar trădat. De ce? Mai ales pentru motivul că Radu Pavel Gheo, vreme de aproape doi ani, se dovedise unul dintre cei mai activi redactori ai revistei Timpul, pe care o relansasem, fără prea mulţi bani, dar cu sprijinul cîtorva tineri autori din generaţia lui. Bănăţean de origine, deci serios şi plin de elan, lucrînd în acelaşi timp la un post de radio, un ziar, predînd şi engleza în cîteva locuri, tînărul meu prieten era şi în opinia mea de neînlocuit în echipa redacţională. A şi înţeles acest lucru, poate chiar mai bine decît mine, altfel nu mi-ar fi trimis, cu o regularitate de american, o bună parte din textele acestei cărţi, pe care le-am publicat cu aceeaşi regularitate în Timpul, la rubrica excelent intitulată de el însuşi "Ochiul străinului". Pentru că forţa sa de creaţie depăşea puterile editoriale ale unui lunar cultural, alte texte ale volumului au apărut în Dilema, Obiectiv ori Monitorul. Cîteva texte, scrise după reîntoarcerea din experienţa americană, au apărut în aceleaşi publicaţii, altele sînt inedite.

Însă motivele pentru care nu pot fi obiectiv la modul robotic, ci doar la cel eugenionescian sînt mai multe decît cele deja descrise. În timp ce scriu această prefaţă, la volumul unui autor care, după ce a trăit experienţa Americii vreme de un an, s-a reîntors în bravul nostru "spaţiu mioritic", exact în acest timp, sînt şi tatăl unei fiice care se pregăteşte să trăiască ea însăşi aceeaşi experienţă. Mărturisesc că n-am încercat nici s-o încurajez, nici s-o descurajez în această privinţă, pentru simplul motiv că eu cred că este dreptul ei - şi numai al ei! -, cum a fost şi al lui Radu Pavel Gheo, să opteze. Singurul lucru pe care îl pot face - şi l-am făcut de altfel! - a fost să-i recomand lectura manuscrisului acestei cărţi. Nu pentru a se răzgîndi, nu pentru a-şi întări decizia plecării, ci pentru a merge acolo mai pregătită - fie pentru a se reîntoarce, fie pentru a rămîne, fie pentru a face naveta între cele două spaţii culturale. Eu nu pot decide în numele altcuiva, pot doar să ajut pe cineva să opteze în cunoştinţă de cauză. Radu Pavel Gheo ştie că nu am încercat să-l influenţez în vreun fel, fiica mea ştie acelaşi lucru, dar măcar celei din urmă am putut să-i pun la dispoziţie manuscrisul experienţei celui dintîi.

2. Pro sau contra? Nici, nici. Etnologul pe teren

Din cele scrise pînă acum s-ar putea înţelege că Radu Pavel Gheo s-a reîntors din America tuturor posibilităţilor ca un dezamăgit, ca un învins, ca un resentimentar, ca un - horribile dictu! - "antiamerican". Nimic mai eronat decît o asemenea interpretare a experienţei sale şi a Alinei. Toate textele din această carte, o bună parte publicate înainte de reîntoarcerea în presa din ţară, după cum am scris-o deja, mărturisesc un formidabil efort de înţelegere a societăţii şi culturii americane. În toate aceste texte, Radu Pavel Gheo nu se comportă nici ca un fanatic al acelei lumi, nici ca un detractor al acesteia, preluînd rolul mult mai potrivit de antropolog, chiar de etnolog care "a scăpat" pe teren, dar probabil unul din cele mai interesante, mai fabuloase, mai fascinante "terenuri".

El încearcă să înţeleagă ce anume este America, modul cum funcţionează societatea şi cultura americane, cum pot sta la un loc atîtea lumi imigrante diverse, ce oferă, prin urmare, coeziune, stabilitate şi durată unei societăţi atît de amestecate cultural, antropologic, etnic şi religios. El nu judecă America, ci mai degrabă încearcă s-o înţeleagă, să sesizeze cum funcţionează finele mecanisme ale unei socio-culturi atît de complicate şi diverse, să pună un diagnostic mai degrabă comprehensiv decît axiologic. Sigur, sînt lucruri care îi plac în America, cum sînt şi lucruri care nu-i plac ori chiar le detestă, dar, spre marele său merit, nu încearcă să ne conducă într-o direcţie ori alta, nu încearcă să ne impună o imagine prefabricată ori fabricată de el însuşi, ci, încercînd să înţeleagă, ne ajută şi pe noi, cititorii fără experienţă americană ori cu o experienţă cu totul superficială, cum este chiar cazul meu, să înţelegem.

În ce mă priveşte, nu am decît o experienţă directă de două săptămîni, şi încă într-un singur stat, bogat, din Nord, mă refer la Minnesota. Pe deasupra, am citit cam tot ce am găsit despre America, care, recunosc, mă fascinează - de la cartea lui Tocqueville de acum vreo două sute de ani la Sfidarea americană de Jean Jacques Servan Schreiber şi America ogarului cenuşiu a lui Romulus Rusan, fără a mai lua în calcul lectura ziarelor americane, urmărirea posturilor de televiziune CNN şi Fox News ori navigarea prin site-urile internet americane. Ei, bine, cu toată această experienţă directă ori mediată, prima dată cînd am avut senzaţia că înţeleg ceva, ceva dincolo de suprafaţă vreau să spun, despre America a fost în momentul în care citeam "reportajele" trimise de Radu Pavel Gheo de dincolo de Ocean şi, mai ales, în momentul în care le-am citit grupate, compact, în această carte. De aceea o şi recomand oricui vrea să încerce această experienţă, indiferent dacă episodic ori definitiv.

Înainte de a trăi experienţa americană, este excelent să te instruieşti din experienţa cuiva care a trăit-o deja, nu doar cu inteligenţă şi din curiozitate pur intelectuală, absolut remarcabile de altfel, ci şi cu un autentic, deci profund, angajament afectiv. Un angajament afectiv de care, de altfel, autorul încearcă să facă abstracţie. Nu spun că reuşeşte întotdeauna, dar, în cazul unui scriitor, al unui scriitor autentic, ar fi şi păcat să reuşească mereu.

3. Învingător ori învins?

Cînd, la exact un an de la plecare, Radu Pavel Gheo s-a reîntors din America, probabil ca şi alţi prieteni ori doar cunoscuţi, m-am întrebat dacă este un învingător, deci cineva care a rezistat seducţiei Americii, ori un învins, adică o persoană care n-a făcut faţă în America, care nu s-a adaptat, care s-a reîntors tocmai din această pricină. Nu ştiu alţii cum s-au descurcat, dar eu unul n-am reuşit să dau un răspuns plauzibil - şi n-am reuşit să-l dau tocmai pentru că întrebarea a fost prost formulată. Radu Pavel Gheo, chiar dacă foarte tînăr, nu doar comparativ cu mine, ci şi în absolut ca să zic aşa, pleca în America în calitate de scriitor, de scriitor român mai precis, deci de persoană dependentă în exercitarea misiunii sale de o limbă anume. Oricît de bine ar stăpîni limba engleză - şi Radu Pavel Gheo chiar e expert în asta -, o asemenea persoană este, totuşi, dependentă de limba de origine.

Există desigur, inclusiv în America, scriitori de origine română care au trecut la engleză, dacă ar fi să mă refer doar la Petru Popescu, Andrei Codrescu ori Leonard Oprea, dar n-a fost cazul acestui drag prieten al meu, mai dependent de limba română, ca scriitor, decît toţi ceilalţi. În ce mă priveşte, aici sesizez motivul reîntoarcerii sale, fără să-l fi întrebat direct, dar încercînd să-l întrezăresc în propriile sale texte.

Pentru tînărul scriitor, America nu e nici bună, nici rea, este doar nepotrivită unei instalări definitive. Nu e nici un motiv de ruşine aici, nu e cazul să vorbim despre victorie ori înfrîngere, ci, mai degrabă, este cazul să ne bucurăm că avem un nou scriitor român - şi nu sînt mulţi de la Petru Comarnescu la Mihai Ursachi - cu o autentică şi profundă experienţă americană. O experienţă luată direct de la sursă, lucrînd în librării, magazine şi restaurante americane, stînd de vorbă cu "americani" din America Latină, Asia ori Europa de Est şi de Vest, încercînd să înţeleagă legile, instituţiile şi mentalităţile de la faţa locului, frecventînd diversele bucătării şi nenumăratele mode vestimentare ori comportamentale.

După un an de vieţuire în spaţiul transatlantic, Radu Pavel Gheo este deci un scriitor român care revine acasă, dar revine cumva şi ca un româno-american, şi asta pe vecie. Îmi vine greu să cred că un autor cu inteligenţa sa şi cu sensibilitatea sa culturală va uita vreodată această experienţă pe care nu mă feresc s-o numesc fundamentală. Eu n-am trăit dincolo de Ocean decît două săptămîni şi nu pot uita aproape nimic. Nu pot uita nici măcar senzaţia pe care am avut-o revenind în Europa că mă întorc în provincie, deşi am aterizat la Frankfurt, unul dintre cele mai importante aeroporturi europene, şi primul oraş în care am stat mai mult la întoarcere era Düsseldorf-ul, în inima industrializată a Germaniei şi Europei. Într-un fel, îl invidiez pe Radu Pavel Gheo, care a locuit în America de cîteva zeci de ori mai mult decît mine şi, în acelaşi timp, asta e ambiguitatea trăirilor!, sînt şi puţin fericit că n-am avut parte de lungimea sejurului său - şi aşa suport "bătrînul continent", care e casa mea, cu tot mai multă dificultate.

Prin urmare, remarcabila "relatare" a lui Radu Pavel Gheo nu ne îndeamnă nici să plecăm în America, nici să rămînem în Europa, la limită în România. În schimb, ea ne poate ajuta să înţelegem mai bine propriile noastre opţiuni. Nu despre propagandă, pro- ori antiamericană, este vorba aici, ci pur şi simplu despre înţelegere. Cine are urechi de auzit, acela va auzi!

(Liviu Antonesei, 5 iunie 2003, în Iaşi).