Filiera poetică - Gellu Naum: Poemas

Citiţi un fragment din această carte.




În ultimii ani, mi s-au cerut, în diverse împrejurări, propuneri de cărţi româneşti pentru traducerea în străinătate. Fie că era vorba de editori, traducători, manageri culturali, agenţi literari sau chiar scriitori din alte ţări, cererea conţinea, aproape fără greş, menţiunea "fără poezie". Motivele erau aceleaşi: intraductibilitatea poeziei, dificultatea impunerii unui poet dintr-o "limbă mică", specificul editurii sau al colecţiei în care eventuala carte românească s-ar fi strecurat. Excepţiile mă lasă întotdeaună visătoare: un număr întreg din revista poloneză Literatura na swecie dedicat poeziei române contemporane, antologia de poezie românească tradusă în suedeză de Dan Shafran, cîteva proiecte actuale şi discrete, în curs. Mi-am imaginat întotdeauna că, alături de căile "fireşti" ale trecerii unui scriitor dintr-o cultură într-alta, există un fel de filieră poetică, prin care nu trec doar poeţii poeziei, ci un gen special de scriitori rari care fac gol în jur sau care, dimpotrivă, adună şcoli de discipoli: Celan, Pessoa, Canetti, Boris Vian, Nabokov, Peter Esterházy sau Gellu Naum.

Hispanistul Victor Ivanovici le-a propus editorilor de la "Espiral Maior", Antonio Domínguez-Rey şi Miguel Anxo Fernán-Vello, antologia bilingvă care tocmai a apărut în Spania din poezia lui Gellu Naum, prezentată pentru prima dată acum doi ani, la Atelierul de traduceri din Rianxo, lîngă Santiago de Compostela. Ea urmează să fie lansată în aprilie 2004 şi în România, în cadrul Zilelor Cervantes organizate de Institutul Cervantes din Bucureşti. Se ştie, Victor Ivanovici a tradus Kavafis în româneşte, Ion Barbu în spaniolă şi Nichita Stănescu sau Gellu Naum (Zenobia) în greceşte. Nici nu se putea o alegere mai bună pentru transpunerea în spaniolă a unei selecţii semnificative din poezia lui Gellu Naum, deşi riscul care pîndeşte selecţia aceasta foarte personală, la baza căreia stau exclusiv preferinţele antologatorului, e evident: oricînd selecţiei de aici, întemeiate pe un "nucleu dur al preferinţelor naumiene" ale antologatorului, i se poate opune un alt "nucleu dur".

Cîţiva dintre poeţii din jurul Pohetului şi-au şi conturat, în diverse feluri, acest "nucleu dur", în antologii dedicate memoriei maestrului, în volume proprii de poeme sau eseuri. În plus, într-o ţară precum Spania - unde coexistă, fără prea mari convulsii, poezia expresionistă cu cea neo-simbolistă, poezia postmodernă cu cea suprarealistă, unde ultraismul nu e uitat deloc, iar despre baroc se vorbeşte ca şi cum s-ar fi încheiat ieri, unde se scrie enorm de multă poezie, iar în reviste precum Blanco y Negro se publică săptămînal un "Top Ten" de poezie - Gellu Naum ar fi trebuit "introdus" cu mare grijă. Cele 40 de poeme, alese de Victor Ivanovici din trei antologii destul de îndepărtate în timp una de cealaltă, sînt minunat traduse, expresiv şi empatic. Ele sînt însă extrem de diferite între ele şi aparţin unor vîrste poetice distincte. Intervalul de la unele la altele ar fi trebuit umplut de o mult mai aplicată prefaţă, care să urmărească întregul traseu poetic şi vital al lui Gellu Naum în "situaţia lumei". Există sensuri proprii care aveau nevoie de plasă pentru a nu cădea, dat fiind metaforismul dezlănţuit al poeziei spaniole actuale, şi a trece astfel nebăgate de seamă. Gellu Naum este un mare poet pe cît de ermetic, pe atît de direct. Poezia lui activează acea imaginaţie care separă - ca o lamă - cititorul, măcar pentru o vreme, de ideile primite de-a gata. Să sperăm că acest lucru se va întîmpla, în mod miraculos, şi în Spania.

(articol preluat din Dilema Veche)