O altă privire a Ochiului interior ?

Citiţi un fragment din această carte.



Radu Sergiu Ruba are ce să ne spună prin noul volum Graţia Dizgraţia (ed. Vinea, 2004). Este o "altă privire". Să "ascultăm" atunci, cum vede el lumea şi să ne minunăm. E limpede. "Cerul se grăbeşte să se golească de cer". Versul care este chintesenţa noului volum. Da, Da. O golire care nu se mai sfârşeşte ca esenţa celor buni. O golire într-una de suflet, ca a poetului. La lansarea cărţii (26 ianuarie, Sala Oglinzilor, Casa Uniunii Scriitorilor) s-a spus că s-a schimbat Ruba, că a devenit mai agresiv, că scrie "cu toate rănile pe faţă", că sugestia nu ar mai fi de ajuns şi că lumea nouă nu mai ştie ce să facă cu eliberarea din corsetul schemelor, teoriilor, cărţilor (topirea cărţilor lui Lenin şi aburul care nu mai mişcă pe nimeni!).

Unii au exagerat latura politică, alţii pe cea erotică, când de fapt în toate el vorbea despre cum ne iartă mereu Dumnezeu, cum ne acceptă mereu, cum intrăm şi ieşim din graţiile lui. Cerul se coboară şi în ceea ce se uşurează, poate, cel mai nevrednic dintre noi, am zice. Reflexul divin. Ce forţă poetică mai mare poate exista decât în acest vers nebănuit de sugestiv în poezia O altă privire. Privire cu alţi ochi (interiori, metafizici, dacă îi avem?) şi aşa să ne aşezăm în graţia sau dizgraţia domnului. În lacul acela de sub "idioata târgului" se reflectă cerul. Acolo e de fapt poezie şi acolo în cel mai umil şi neştiut act uman receptat de divin. Că iubite nevrednice îl vizitează pe poet cu tot felul de motive, că dialoguri între două hetaire, una blândă suavă şi alta arţăgoasă, dau culoare ca voci graţiei sau opusului ei, nu are nici o importanţă. Sau există numai pentru contrastul temei atât de abstracte. Îmi pare că întreg volumul îşi găseşte aici un centru. Că toate celelalte poezii îi dau consistenţă şi o pun în valoare. Poetul e în căutarea purgatoriului, umblă pe la clarvăzătoare, învaţă şi învaţă şi pe alţii lecţia despre durere şi plăcere, "nici o nuntă fără înjunghiere", că "florile sunt şi ale binelui", despre martorul din noi şi biserica bună de săltat într-o căruţă să tot călătoreşti ca melcul cu spiritualitatea în spate, şi despre frumoasa cea proastă care se prostituează aşa de frumos pentru culori..... Contradicţiile lumii cu capul în jos, cum e şi titlul, cum sunt răsturnate literele în oglindă, dar ..... la ce bun realitatea când avem visul?

Ochiul interior a lui R.R. vede, se izbeşte de imagini cum e aceasta în care cerul se goleşte de sine. Radu ne zgârie, ne face o rană cu această poezie, ne zguduie şi ni-l arată cu un deget pe Dumnezeu în fiinţa cea umilă, în produsul uman cel mai serafic, în omul cu meseria cea mai nelalocul ei, de "poet".

Îi rămânem datori. "Graţia" şi "Dizgraţia" îngemănate în noi ca ying şi yang pe drumul către cer din care ar trebui uneori să ne răsturnăm preaplinul.