05.05.2004
María Zambrano
Luminişuri
Editura Humanitas, 2004


traducere din spaniolă de Gabriela Necheş



Citiţi un fragment din această carte.


*****



María Zambrano nu şi-a vîndut sufletul Ideii, ci şi-a păstrat esenţa unică punînd trăirea Insolubilului mai presus de meditaţia asupra lui - într-un cuvînt a depăşit filozofia... Pentru ea, adevărat e doar ce precedă gîndul formulat, or îi urmează, doar verbul ce se smulge din chingile expresiei sau, cum admirabil spune ea însăşi, la palabra liberada del lenguaje.

María Zambrano face parte dintre fiinţele ce te fac să regreţi că le întîlneşti prea arar, dar la care te gîndeşti neîncetat şi pe care ai vrea să le-nţelegi sau măcar să le intuieşti. Un foc lăuntric ce se ascunde, o pasiune mascată de o resemnare ironică: totul trece, la María Zambrano, în altceva, totul presupune un altundeva, absolut totul. Poţi discuta cu ea despre orice, însă eşti sigur că mai devreme sau mai tîrziu veţi aluneca spre întrebările esenţiale, fără a urma obligatoriu meandrele raţionamentului. De aici, un stil de conversaţie nestricat de viciul obiectivităţii şi graţie căruia ea te conduce spre tine însuţi, spre căutările tale nebuloase, spre perplexităţile tale virtuale.

(Emil Cioran, Exerciţii de admiraţie)



(...) În Claros del bosque, scriitura Mariei Zambrano se adînceşte în propria-i plinătate, ne poartă nu doar către enunţarea gîndului, ci chiar spre imperceptibila mişcare a gîndirii. O tranzitivitate a gîndirii care, în acelaşi timp, îşi are fundamentul în linişte, fapt ce nu exclude, mai bine spus, reclamă reculegerea, adîncirea în sine, cugetarea (...) Actul gîndirii se află, într-un anume mod, în tranparenţa, imperceptibila mişcare a liniştii, astfel că tranzitivitatea însăşi devine referinţă pentru acel loc privilegiat în care fiinţa şi viaţa se unesc sau spre care converg şi în care ceea ce este discurs se adună, se supune mişcării,deopotrivă fiziologică şi simbolică a inspiraţiei, care leagă viaţa şi fiinţa de unitate, de inimă, de centru. Aşa se face că, a simţi şi a gîndi converg către acea formă de simţire si gîndire pe care María Zambrano o numeşte sentir iluminante, simţire iluminată, "simţire care este cunoaştere directă, nemijlocită" sau "cunoaştere pură, care ia fiinţă în chiar intimitatea fiinţei".

O tranzitivitate a gîndirii şi a simţirii care reflectă mobilitatea centrului şi care susţine liniştea şi pacea lui. "Centrul nu este imobil, ci doar liniştit." O linişte a inimii descrisă în atîtea şi atîtea tradiţii ca unic fundament al înţelepciunii. María Zambrano ne indică încă de la primele rînduri ale acestei cărţi o ştiinţă a inimii care, prin însăşi natura ei, se substanţializează mai mult ca eros decît ca episteme.

(José Angel Valente: Despre cunoaşterea pasivă sau ştiinţa liniştii, fragment din La experiencia abisal)

*****


Sâmbătă, 8 mai, orele 12:00, la librăria Humanitas Kretzulescu (Calea Victoriei nr. 45) va avea loc lansarea cărţii

Luminişuri de María Zambrano,
tradusă în româneşte de Gabriela Necheş


Participă: Jesús Moreno Sanz, scriitor şi profesor de filosofie - Universitatea Naţională de Educaţie la Distanţă (Madrid), Gabriela Necheş, hispanistă, conferenţiar dr. la Universitatea Creştină "Dimitrie Cantemir", traducătoarea cărţii, Vlad Russo, editor - Editura Humanitas şi Ioana Zlotescu, Directoarea Institutului Cervantes. (Traducere simultană: conf. dr. Ileana Scipione)



Jesús Moreno Sanz este poet, filosof, critic literar, profesor de filosofie şi idei politice la Universidad Nacional de Educación a Distancia.

A editat, elaborat studii introductive şi a adnotat cea mai mare parte a operei María Zambrano, iar despre filosoafa spaniolă a scris mai multe eseuri dintre care amintim: "La razón de la sombra" (1993), " Encuentro sin fin" (1996), " Angel del limite con fin intermedio" (1999), "Imán irradiante, el eje invulnerable" (2000).

A mai publicat şi studii despre Zurbarán, Espinosa y despre criza contemporană cu atenţie specială pentru Nietzche, despre care pregăteşte în prezent un studiu intitulat " Nietzche en María Zambrano". Între cărţile sale de poezie amintim: "Rahmaniel" (1994), "Región de arena" (1995), "Imán Dioscuro" (2004.

Prin intermediul María Zambrano l-a cunoscut şi a conversat în mai multe ocazii cu Emil Cioran. Este, de asemenea, membru al Fundaţiei María Zambrano al cărei centenar se sărbatoreşte anul acesta, prilej cu care, de altfel se şi lansează volumul Luminişuri.

0 comentarii

Publicitate

Sus