Universul victimelor jalnice şi al anarhiei absolute

  Citiţi un fragment din această carte.



Supranumit "portdrapelul generaţiei nihiliste" şi comparat deopotrivă cu Kurt Vonnegut, Bret Easton Ellis şi Irvine Welsh, Chuck Palahniuk s-a născut în 1962. Pretinde că are o ascendenţă franco-rusească. Chuck Palaniuk este membru al comunităţii Scriitorilor Periculoşi din Portland, Oregon, şi flirtează cu nihilismul şi succesul editorial, într-un continuu asalt asupra banalităţii.

Primele sale două cărţi, trimise unor editori din New York, au fost refuzate. La fel se va întîmpla şi cu romanul Fight Club, respins iniţial pentru că a fost considerat "prea întunecat şi prea riscant". În loc să-i mai estompeze tonul, Palahniuk îl va duce la extrem: "L-am făcut mai întunecat şi mai riscant, şi chiar mai agresiv, cu toate chestiile care nu le-au plăcut. Şi l-am retrimis spunîndu-mi că, dacă n-o să-l accepte, cel puţin n-o să-l uite cît or trăi. Şi s-a dovedit că le-a plăcut la nebunie!"

Publicat în 1996 şi devenit un clasic al literaturii underground, Fight Club, romanul de debut al lui Chuck Palahniuk, este unanim considerat în momentul de faţă drept unul dintre cele mai originale şi provocatoare romane scrise în ultimul deceniu al secolului XX. În 1999, Palahniuk publică romanele Supravieţuitor şi Monştrii invizibili, urmate de Sufocare (2001) şi Cîntec de leagăn (2002).

Cel mai recent roman al său, Jurnal, apărut în 2003, a stîrnit controverse aprinse, propulsîndu-l imediat în topul bestseller-urilor. A mai publicat o carte de amintiri şi însemnări de călătorie, Fugari & refugiaţi, şi un volum de eseuri, Mai ciudat decît ficţiunea (2004). Chuck Palahniuk locuieşte în Portland, Oregon.

Fight Club este povestea unui tînăr care trăieşte într-o lume plină de eşecuri şi de minciuni. El îşi găseşte debuşeul în bătăi clandestine organizate în subsolurile barurilor după ora închiderii. Născut din mintea lui Tyler Durden, Fight Club reprezintă un mod de evadare din existenţele mărunte şi restrictive ale lui Tyler şi ale prietenilor săi. Dar în lumea lui Tyler nu există reguli, nu există limite, nu există obstacole.

Regizorul David Fincher l-a făcut celebru pe Palahniuk atunci cînd a realizat după Fight Club filmul omonim (1999) cu Brad Pitt, Edward Norton şi Helena Bonham Carter în rolurile principale, film nominalizat la premiile Academiei Americane de film în anul 2000.

În colecţia "Biblioteca Polirom" urmează să apară romanul Sufocare, în traducerea lui Mihai Chirilov.

"Poate că trebuie să distrugem totul pentru a scoate ceva mai bun din noi"

Îl iubesc şi îl urăsc pe Palahniuk, aşa cum cei care-l citesc se-mpart între cei care-l iubesc necondiţionat şi cei care-l urăsc. Îl iubesc pentru că m-a scos din minţi o dată ce l-am descoperit, nu cu romanul care l-a extras din underground, Fight Club, ci cu cel imediat urmator, Choke (al patrulea) - pentru care am militat pe lînga editura Polirom să-i achiziţioneze drepturile şi să-l traducă de urgenţă.

Am continuat apoi cu ultimele două romane, Lullaby şi Diary. Îl urăsc pentru că, în cele din urmă, traducerea lui Choke a picat pe capul meu, iar exuberanţa popularizării lui tardive a fost înlocuită treptat, dar nu definitiv, de coşmarul echivalării stilului său adictiv şi staccato şi al documentării intensive. Atunci cînd nu scrie în sentinţe care aproape că ard hîrtia ("Poate că autoperfecţionarea nu e răspunsul. Poate că autodistrugerea e răspunsul" - în Fight Club; "Dacă te afli vreodată în holul unui hotel de lux şi auzi cîntîndu-se Valsul Dunării Albastre, ieşi dracului afară. Nu mai sta pe gînduri. Valsul înseamnă că trebuie evacuată clădirea" - în Choke), Palahniuk colecţionează întîmplări, personaje, citeşte tone de non-ficţiune, ia notiţe (oriunde s-ar afla) şi dă de băut fiecărui proiecţionist sau medic ce i-ar putea vinde nişte ponturi, coduri, scene, denumiri tehnice. Dincolo de stilul contagios şi de construcţia deşteaptă a fiecărui story, care nu te lasă să vezi baza decît după ce te-a plimbat (şi lăsat perplex) pe la etajele superioare, Palahniuk rulează acelaşi univers întunecat - unul al dezabuzării, al lipsei de speranţă, al extremelor, al anarhiei absolute, al victimelor jalnice - pe care-l descompune pînă la ultimele consecinţe. Vorba antieroului din Fight Club: "poate trebuie să distrugem totul pentru a scoate ceva mai bun din noi înşine".

În această carte-dinamită, nihilismul lui Palahniuk face ravagii, iar dispreţul faţă de lume şi de brand-urile care-ţi fals-definesc viaţa, făcîndu-te să te simţi şi mai imperfect decît eşti deja, nu mai lasă loc decît fascinaţiei pentru moarte (singura soluţie), automutilare (alternativa la moarte) şi violenţa (singura în stare să testosteronizeze ego-ul infirm al masculilor). Literatura lui Palahniuk denunţă, chit că nu pentru prima oară, dar cu siguranţă de-o manieră originală, ipocrizia unei societăţi care ne promite marea cu sarea, dar nu ne livrează decît sarea. Şi aceea în ochi. Fight Club este apocalipsa care nu exclude orgasmul, iar ceea ce e demn de toată lauda e felul în care Palahniuk a ştiut să se extragă - cu romanul imediat urmator, Choke - acestui carnaj autodistructiv şi să construiască, optimist, ceva - chit ca "ar putea fi orice", aşa cum zice eroul din Choke - din ruinele unei lumi care şi-a pierdut de mult ID-ul.

(Mihai Chirilov)

Văd că tot ce publici este ecranizat. Mai lucrezi la alte proiecte de film?
La toate... Toate cu excepţia Cîntecului de leagăn devin filme.

Şi sînt doar opţiuni sau se află deja în preproducţie?
Ambele. La Sufocare filmările încep în septembrie, Jurnal ar trebui sa înceapă să fie filmat imediat în 2005 şi Monştrii invizibili anul acesta. După 11 septembrie 2001, 20th Century Fox a renunţat la Supravieţuitor pentru că era despre un "pirat al aerului", dar acum se află din nou printre opţiuni.

Ce mi se pare interesant este modul în care scrii o carte şi, deodată, apare Fight Club, un film scris de - nu îmi amintesc scenaristul...
Ah, Jim Wahl.

Aşa, şi regizat de către David Fincher. Şi scrie undeva acolo jos "bazat pe romanul omonim al lui Chuck Palahniuk". Pentru că, o dată ce ai semnat şi ai acceptat banii, asta este, pot face ce doresc cu romanul, nu?
Oh, da. Dar cred că din ce în ce mai mult are loc un fel de curtare amabilă, pentru că nimeni nu doreşte ca "scriitorul" să critice "filmul". Cred că sînt un pic mai sensibili faţă de scriitor, faţă de autorul iniţial. Dar eu nu am nici o problemă cu modul în care a fost realizat Fight Club. Îl consider o adevărată binecuvîntare.

Trebuie să te întreb ceva... ultimele trei cifre ale numărului tău de telefon sînt 666? Glumeşti? Este cumva o întîmplare?
Aşa mi-a fost dat. Şi de fiecare dată cînd am comandat mîncare sau ceva toţi mă întrebau speriaţi: "Ăsta este numărul tău de telefon?" Să fim serioşi. Este doar un număr de telefon.

Ai dreptate... Şi la ce lucrezi acum?
Tocmai am terminat o carte de vreo 400 de pagini, un roman monstru pentru anul viitor. Se va numi Haunted. Sînt proze scurte legate între ele. Playboy a cumpărat deja părţi mari din el, deci va fi publicat în foileton acolo. Va apărea probabil în iunie 2005, aşadar mai am timp să mă mai uit peste manuscris.

(Interviu acordat lui Dan Webster, The Spokesman-Review.com, 2004)




"Caustic, atroce, violent şi neliniştitor, Fight Club nu vă va lăsa nici o clipă în pace." (Publishers Weekly)

"Un roman întunecat şi impresionant al unuia dintre cei mai importanţi scriitori ai noului mileniu." (Robert Stone)

"Această strălucită mostră de nihilism are ceva în plus faţă de atîtea alte romane care se autodenumesc periculoase: Fight Club este periculos prin faptul că nu-l mai poţi lăsa din mînă!" (Kirkus Reviews)

"Fiecare generaţie îşi înspăimîntă şi îşi descurajează părinţii, iar romanul lui Chuck Palahniuk este fără îndoială cel mai consistent atac al aşa-numitei X Generation." (Booklist)