Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fragmente şi cronici ale cărţilor pe hîrtie  Sageata  Fragmentarium

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

RealK


Dragoş Bucurenci

22.09.2004
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Dragoş Bucurenci
RealK
Editura Polirom, 2004


Colecţia Ego.Proza



  Citiţi o cronică a acestei cărţi şi aruncaţi o privire peste cele 8 ipostaze foto propuse de Alex Leo Şerban pentru coperta acestei cărţi.

*****

Încă


Lumea la cîteva zecimi de mililitru distanţă

Gata! S-a copt. Filtru, seringă, curea, vată, unde dracu' am pus spirtul?, gata, l-am găsit, apasă Play şi împinge...
În prima zi RasTA a făcut cerul şi apele şi a crescut cînepă. A fumat cînepă, a privit cerul, a băut apă şi a văzut că apa e bună. Şi duhul Lui se purta deasupra apelor. Şi a fost zi şi a băut apă şi a fost noapte.
A doua zi RasTA a făcut muzica, a fumat cînepă şi a dansat. A luat apă în căuşul palmei şi a băut şi a văzut că apa e bună. A tras fum în gură, a luat iar apă în căuşul palmei, a suflat fumul în apă şi a văzut bule. A pus gura la celălalt capăt al căuşului şi a tras. Şi a fost zi şi a fost noapte.
A treia zi RasTA Şi-a adus aminte. Şi-a adus aminte de apă şi de căuş şi de cînepă şi a văzut că fusese mai bine. Şi RasTA a binecuvîntat apa. Şi în apă au început să crească peştii şi algele. RasTA a fumat şi a privit peştii. Şi a fost zi şi a fost noapte şi RasTA a făcut visul şi a visat peştii.
A patra zi RasTA Şi-a băgat în venă. Nu, asta a fost a şaptea zi. A patra zi RasTA a fiert o parte din apă ca să o înlăture şi a găsit pămînt. Şi pămîntul L-a ţinut strîns şi nu I-a mai dat drumul. Şi RasTA s-a aplecat spre pămînt ca să-Şi desprindă picioarele şi a găsit ciupercile. Şi RasTA a mîncat ciuperci şi a băut apă şi a visat peşti şi a fost zi şi a fost noapte şi duhul Lui nu mai putea bîntui deasupra apelor.
A cincea zi RasTA a făcut sinteza. Şi a fost zi şi a fost noapte şi noaptea RasTA a făcut ace.
A şasea zi RasTA a fost cuminte şi nu a mai încercat să se desprindă de pămînt. A fumat cînepă, a dansat şi a privit peştii. Şi pămîntul a văzut că e bine. Şi a fost zi şi a fost noapte.
A şaptea zi RasTA a luat în ac şi Şi-a suflat în venă. A pierdut şirul zilelor şi a început să viseze oameni.

14 octombrie 2003, 08.00 p.m.



Pe sec


Înaintea ultimei doze e bine să te pregăteşti ca schimnicii pentru post. Supravieţuirea e posibilă (şi, de cele mai multe ori, inevitabilă) dacă ai în minte că drogul te abandonează pe o culme care coboară încetişor. La început nici nu vezi valea, ţi se pare că platoul montan nu se mai termină. Căţărătorul de ieri, abandonat fără cele necesare la o altitudine neprietenoasă, începe să gîfîie din lipsă de oxigen. După gîfîială urmează un tremur neliniştit: trebuie să mai fie o urmă în fiolă sau un rest aruncat pe undeva...

Dacă ţii post din lipsă de bani, începi percheziţia garderobei. Fiecare monedă contează. La final, te resemnezi la gîndul că măcar ţi-ai făcut rost de bani de-o bere. Dacă postul a fost impus din raţiuni superioare, cum ar fi un dezechilibru al balanţei cerere-ofertă sau o nouă prigoană împotriva traficanţilor de muzică, tremurul se transformă în mişcare browniană pe străzile oraşului. Funcţia Search listează toţi prietenii şi cunoştinţele care ar putea oferi informaţii despre un nou traseu. Sînt momente în care ajungi să legi conversaţie cu cei mai dubioşi necunoscuţi şi în care încerci sentimente de duioasă amintire faţă de foşti colegi de liceu sau de facultate, taxaţi ieri de oligofreni sau distruşi. Mai ales distruşi. Parcă ai auzit pe cineva de curînd: „te-ai mai văzut cu distrusul de X?“. Bun prilej de a-i căuta febril numărul de telefon, de a-i da o întîlnire şi de a-i suporta conversaţia grosolană, care se încheie invariabil cu „Asta e, frate, e foame mare; fii antenă: dacă dai de-o sursă, zi-mi şi mie, ne combinăm şi facem o afacere...“.

Cel mai sensibil aspect al traversării platoului este căderea în derizoriu a prudenţei. Ieri fereală, palmare, cuvinte-cheie, străzi lăturalnice, telefoane publice. Azi totul pe faţă: ajungi să-ţi întrebi şi şefii de la serviciu dacă nu ştiu o sursă de ceva. „De ce?“ „Ei, de ce, de substanţe, de ce altceva?“

La un moment dat, începi să vezi valea. Dar nu ca pe o salvare, ci ca pe o fatalitate. Vrei, nu vrei, o să supravieţuieşti. Aşa că încerci să îndulceşti momentul. Poate că alcoolismul nu e o chestie aşa de nasoală. Şi, în definitiv, ai prieteni care ţin la tine, nu?

Singur într-o crîşmă cîndva frecventată asiduu. Nici nu mai dai telefoane să aduni lumea - imposibil să nu găseşti acolo pe cineva. Bei o bere, bei două. Ceri votcă. Mîna a decojit febrilă etichetele de pe sticlele de bere. Mai ceri o bere, să fie acolo, numai să ai ce să decojeşti. În sfîrşit, apare cineva. Salută scurt, aşa cum ai făcut şi tu la ultima conversaţie în care a încercat să-ţi explice cît e de înspăimîntat de cărările pe care a apucat. Nu merită să te ţii după el şi să insişti să reluaţi o conversaţie întreruptă cîndva brutal, deşi cu zîmbetul pe buze. Mai apare cineva, nici măcar nu salută. Privirea care a scanat încăperea trece şi peste tine, voit impenetrabilă. Nu mai citeşti nici măcar milă. „Ce dracu', asta-i obrăznicie. Mă uit la ea şi nici măcar nu se sinchiseşte să dea bună ziua.“ Dar nu te uiţi la ea, ai uitat să focalizezi privirea - de fapt, priveai în gol, din obişnuinţă, adică prin ea. În sfîrşit, te vede: „Ce-i cu tine? Eşti cam abătut...“. „Deloc, aveam chef să beau o bere singur şi, uite, toată lumea mă întreabă de ce mi s-au înecat corăbiile.“ „A, OK, hai că te las. Sîntem în capătul celălalt. Vezi că e şi Vlad.“ Poftim, du-te după ei. Aşază-te la masă, cine ştie - poate te îmbeţi şi la urmă ajungi să te iei la braţ cu ei, să cînţi şi să dansezi. Eşti în stare?

Încă o votcă. Încă o etichetă de bere. Fruntea începe să te doară - îţi dai seama că stai încruntat încă de cînd ai venit. De ce stai încruntat? Evident, pentru că ai de ce. Viaţa nu e aşa de roză. Motive de depresie sînt oricînd la îndemînă. Încă o votcă. Doamne, ce viaţă de căcat pot să am...

Sigur, alcoolismul nu-i o chestie aşa de nasoală. Şi, în definitiv, ai prieteni care ţin la tine. Nu?

După un timp, panta devine mai lină. Aproape că vezi cabana. În cabană - prietenii tăi. Se aud dinăuntru: sînt beţi, se iau în braţe, cîntă şi dansează. Mmm, o perspectivă îmbietoare... Primeşti un telefon: „Ai chef de-un trip 2night?“. „Sure, why not?“ Oricum, amicii o să fie la cabană şi peste o săptămînă, două. Ăştia nu se trezesc niciodată din viaţă. Mai dă-i dracului de vieţaşi.

16 octombrie 2003, 06.54 a.m.


Bliss


N-ai somn. Nu se pune geană peste geană. Trebuie să te mişti. Dar nu ca pe pastile. Nu simţi tremuriciul din picioare. Simţi tremuriciul direct în creier. Îţi trece aşa o idee răzleaţă: sînt prea deştept pentru cît poate mintea mea să ducă. E ca şi cum o emisferă s-ar ocupa cu producţia de gînduri pe bandă rulantă, vărsîndu-le apoi în emisfera cealaltă, pentru procesare. Şi un tîmpit de inginer a desincronizat viteza benzilor: prea multe gînduri ajung pe banda emisferei care procesează mult prea încet. Unele se amestecă, altele cad pe de lături, mai apuci de unul, dar între timp se aglomerează alte zece,

pe unele încerci să le arunci direct la coş, dar coşul s-a umplut şi el, zicea cineva că e bine să fii cu unul cu mintea ageră şi să fie şi el pe acid, dar, dacă sînt două emisfere harnice şi două leneşe, asta nu înseamnă că dezechilibrul e dublu?, pe cuvîntul meu dacă-nţeleg ce-i aşa de haios la ţigara asta..., dacă e dublu înseamnă că mai e nevoie de doi tipi care să fie pe sec sau pe alcool, nu? - că alcoolul încetineşte mintea -, mai e nevoie de două minţi leneşe, ţigara asta se detaşează aiurea de fundal, ce haios arată, dar dacă amîndoi tipii sînt treji

înseamnă că ai patru emisfere leneşe, poţi să-i plictiseşti şi pot să plece amîndoi şi rămîi iarăşi cu dezechilibru, nu, scumpo, sigur că te ascult, nu te lua după privire, nu ştii că am ochi mincinoşi?, auzi, am găsit formula magică: doi tipi timbraţi şi un abstinent puşi între paranteze pătrate - iese pe zero, stai să-ţi explic, never mind, continuă, există o hibă în formula mea: dacă tipul treaz are chef de vorbă, atunci îi funcţionează o emisferă, aşa că mai bine îi pui pe primii trei în paranteză şi îl dai pe al patrulea factor comun just in case, uite, îl pui să ţină o ţigară între tine şi podea, e o muncă de responsabilitate, dacă mişcă un pic se duce sharf-ul şi e nevoie de concentrare ca să obţii iar o hologramă - iubito, pe cuvîntul meu că te ascult,

vorbeai despre cum e să fii natural high -, ce chestie, adevărata invenţie nu e să creezi tridimensionalitatea din imagini bidimensionale, pe timbre oricum totul se petrece într-un singur plan, chestia e să faci 3d din 2d care, de fapt, e 3d, adică să faci 3d din 3d, Doamne, iar a luat-o razna inginerul asta, uite cît a putut să verse nenorocita asta de emisferă, Alex, te rog mult, hai să ne plimbăm un pic pînă la parc, aici mă sufoc,

nu, nu e de la fum, nu vezi că nu fumează nimeni, s-au adunat nişte unele şi mă cam sîcîie, nişte idei, dragă, ce-ţi veni?, poftim, încă una bucată erecţie, aşa-mi trebuie dacă vorbesc despre tipe, e vina mea că nici nu m-am gîndit la asta dacă tîmpita de emisferă a şi băgat materia primă şi a întors-o pe dos, m-am prins cum se poate studia mişto filosofia cognitivă - biochimiştii forţează culturi de microorganisme să se înmulţească rapid, generaţie după generaţie pe oră, şi studiază mutaţiile genetice, ce-ar fi să-şi pună toată catedra de filosofie de la Oxford cîte-un timbru şi să studieze cum apar ideile unele după altele, care cu cine se combină, cine e mai curvă şi se lasă cuplată cu mai multe, ăsta e amor dei intellectualis, ce Dumnezeu o mai fi însemnînd şi asta, uite, ţi-am zis că e mai bine la aer, mai stăm un pic, chemăm un taxi, mergem acasă, cred că mai trebuie un semn aritmetic între tipii timbraţi dintre parantezele pătrate, vii la mine?, ce bine, am chef să ne futem.

Un prieten din State vrea să-mi trimită un pacheţel cu confirmare de primire. Cît de tare! Să te duci la poştă şi să zici: am de ridicat nişte timbre:)))

16 octombrie 2003, 11.36 p.m.



Stereotrip social


Proletarii/dependenţii de hero. Tras la faţă, muşchii atrofiaţi lipiţi de oase, capilarele ţîşnind vineţii de-a lungul braţelor, verbalizare puţină şi agramată, stare febrilă, mereu flămînd. Povestiri de şofer de taxi cu tineri luaţi din vile luxoase şi duşi la case de amanet în toiul nopţii, apoi în Rahova sau în Sălăjan, la cîte-o lepră de ţigan, care le cere dublu şi-şi cumpără şi cu venitul, şi cu profitul tot bile. O dată ajunşi proletari, băiatul de cartier şi copilul de bani gata împărtăşesc aceeaşi dragoste pentru justiţia socială clamată de preşedintele unui stat bananier. Orice ţeapă este justificată în plan istoric, orice bilă merită sacrificiul individului în faţa interesului găştii. Urmează referinţe culturale la Requiem for a dream, Trainspotting etc.

Ţăranii/ketaminoşii. Un bar pe plajă. Obiectivul urmăreşte privirea unui tip gen turist francez la Mamaia care bea bere la o masă. Întoarcere de 360 de grade. Plajă, umbreluţe, valurile mării. Din dreapta apare un rocker. E îmbrăcat în blugi şi geacă de piele sub un soare năucitor (efecte de raze în stînga sus). Ajuns în prim-plan, se poticneşte şi cade retezat în genunchi. Trunchiul cedează şi el şi capul alunecă în pămînt. Moment de suspans. Rockerul icneşte. Îşi duce mîna nesigură la şliţ şi începe să desfacă cu greu. După o vreme, din şliţ porneşte un jet. Jetul spală faţa. Îndelung. Rockerul mormăie şi alunecă pe o parte. Adoarme. Cadrul se înalţă încetişor. Valuri. Pescăruşi.

Burghezii/pastilaţii. Puşti de bani gata, oameni cu venituri peste medie, expaţi - clubberi neobosiţi. Vorbesc repede. Se rup repede. Se pierd repede. Unii zic că dansează mişto.

Intelectualii/consumatorii de iarbă şi de coca. Primii sînt filtrul dintre lumea drogurilor şi lumea alcoolului, a tutunului şi a abstinenţei. Distrusul de mîine - din punctul de vedere al activistului antidrog şi din multele puncte de vedere ale beţivului onorabil - este sîcîitoarea instanţă morală mic-burgheză pentru cei care au trecut linia gazonului verde. Imaginea consumatorului regulat de material: un tip incert, care se vrea trendy şi reuşeşte să fie rareori cool, cu un joint imens, fotografiat în superangular, astfel încît unghiul conic să pară ireal de mare, îmbrăcat într-un tricou în culori pastel (cel puţin două nuanţe: verde şi portocaliu) pe care scrie cu litere de mînă, stil pop anii '70: l'enfer c'est toujours les autres. Coca: intelectualul care a dat de bani. Călătoreşte frecvent la Amsterdam şi ştie că tot ce se găseşte la noi e de căcat.

Aristocraţii/consumatorii de rarităţi: timbre, opiu, ciuperci, delicatese. Pe vremuri, ar fi fumat Kent: doar pentru că era scump sau pentru că se găsea greu. Versatil, lumea îl ştie în multe feluri. Uneori nu pare deloc afectat. Alteori e rupt, dar îşi păstrează un surîs christic - nici nu mai contează dacă vesel sau trist... ştie el ce ştie. Combină, dispreţuieşte, prepară, amenajează, snobeşte (copyright, evident), alunecă, revine, vorbeşte absent, tace cu subînţelesuri, ştie mersul şi în „farmaciile nonstop“ e tipul care îi lasă noaptea farmacistei un gust amar: „Dacă şi unul ca ăsta...“.

„Într-un cerc care se află într-o mişcare de rotaţie continuă, fiecare punct este în acelaşi timp punct de plecare şi punct de întoarcere. (...) În modul acesta deosebirea se prezintă ca o deosebire pur formală sau şi ca o deosebire pur subiectivă, care există numai pentru observatori.“ (Karl Marx, Capitalul, vol. II, Editura PMR, p. 85)

17 octombrie 2003, 12.36 a.m.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer