Jurnalul pandemiei (II)

Citiți o însemnare de traducător pe marginea acestei cărți aici.

 
Citiți prima parte a acestui fragment aici.

28 martie 2020
"Salvarea se agață de crăpătura subțire"

"Salvarea se agață de crăpătura subțire din șirul neîntrerupt al catastrofelor", a scris Walter Benjamin.
Trebuie să salvăm în scurtele răstimpuri, în pauze.
Când diavolul e neatent o secundă, iată o crăpătură.
Și atunci intră salvarea.
Spania.
26 martie, "en la planta número 4, en la habitación 429 del Hospital del Mar".
Un clip video.
La Hospital del Mar, o infirmieră își ia telefonul și-l apelează pe fiul unui bolnav.
Etajul 4, salonul 429.
Face un apel video, ia mobilul, îl îndreaptă spre chipul bolnavului.
"Respiră bine, da, fără aparat", spune ea către fiul celui internat.
Și repetă, zâmbind: "Nu vedeți? Nu vedeți?"
Vrea să-i arate că tatăl lui nu e atât de bolnav, că starea i s-a îmbunătățit.
Repetă: respiră fără aparat, mai are doar o mască!
Vorbește de parcă ar anunța un tată că tocmai i s-a născut un fiu.
Dar nu.
Anunță un fiu că tatăl e încă viu.
Bolnavul ridică mâna înspre imaginea fiului.
Infirmiera apropie telefonul.
Mâna ajunge la câțiva centimetri de ecran.
A atinge chipul fiului pe ecran e același lucru, zilele acestea, cu a atinge chipul fiului.
Aproape s-atingi ecranul înseamnă aproape s-atingi trupul.
Bună! Eu sunt Susana, spune infirmiera fericită către fiul care e de cealaltă parte a ecranului.
Trebuie să infiltrăm bucuria în crăpături.
Ca și cum bucuria ar fi un material medical.
Aproape un material de salvare.
Unii infirmieri folosesc acest material.
Ce bine, José, spune infirmiera, l-ai văzut pe băiatul tău.
Cel care filmează totul e un coleg de salon al bolnavului José.
Cel care filma, celălalt bolnav, încheie înregistrarea spunând, pe un ton obosit:
"Multă fericire tuturor".
Cineva care e bolnav vorbește despre fericirea altora.
Cineva care e bolnav este în stare să schimbe subiectul.
Nu eu sunt subiectul, spune - dintr-un pat de spital - cel care le urează celorlalți fericire.
Există crăpături evidente și chiar frumoase în șirul neîntrerupt de catastrofe.
Benjamin vorbește de o cercetare necesară. Să înțelegem dacă extremele salvării au sau nu două nume: prea devreme și prea târziu.
Scriu.
Salvarea este ceea ce se află la mijloc între prea devreme și prea târziu.
Salvarea există doar ca efect al unei țintiri fără greș a timpului.
Să nimerești timpul ca pe o țintă mobilă care are două limite exterioare: prea devreme / prea târziu.
S-a văzut deja că epidemia nu e o crăpătură, nu e ceva ce poate fi reparat cu ușurință.
Bucuria nu e de-ajuns, dar e necesară.
O bucurie care să salveze, care să fie un aparat care să-l facă să respire pe cel care nu mai poate respira.
Un aparat nu poate să-ți aducă bucurie.
Sau poate că da, dar nu direct.
Un aparat a cărui funcție să fie instalarea în crăpătura bolii a unei bucurii mari sau măcar una cât de mică.
Să comanzi aparate care nu există unor fabrici care încă nu există.
Citesc La Repubblica și mă cutremur.
Spun fraza cu voce tare.
Să repeți cu voce tare o frază până ce ea se dizolvă în aer, ca și cum n-ar fi existat.
Să repeți de o sută de ori o frază, până dispare.
Ca și cum utilizarea repetată ar fi o formă de distrugere a frazelor și a lucrurilor.
La Repubblica spune că în Lombardia nu mai există bunici.
Asta e fraza.
Trebuie repetată până dispare în aer.
Ascunsă sub pământ sau repetată până dispare în aer.
La Repubblica spune că în Lombardia nu mai există bunici.

8 aprilie 2020
Toate femeile mexicane sunt îndrăgostite

Toate femeile mexicane sunt îndrăgostite de subsecretarul pentru sănătate, Hugo López-Gatell.
O prietenă din Ciudad de México îmi confirmă.
Vorbește în fiecare zi la ora 19.00.
Toate femeile, de toate vârstele, sunt îndrăgostite.
Căsătorite, necăsătorite, văduve.
E fermecător și inteligent, spun ele.
E un set complet, adaugă. Le are pe toate.
Sunt fotografii cu el peste tot prin Mexic și pe internet, în posturi și costume diferite.
Și inscripționate:
"Eu te apăr"
"Îți spun, stai în casă"
"Îți mai explic o dată, cu mare plăcere"
Și una, cu o figură încruntată ("pero muy lindo"), cu inscripția: "Te-am văzut c-ai ieșit afară!", ca și cum Hugo López-Gatell ar mustra un cetățean pentru că nu a stat în casă.
Sunt și mulți bărbați îndrăgostiți de el, îmi spune prietena mea din Mexic.
"Que guapopisimo es nuestro doctor^[i]".
"Yo desde que comenzó esto del COVID-19 me enamore de el y desde entonces obedezco a Hugo López-Gatell.^[ii]"
Între timp, orașul chinez Wuhan s-a redeschis vinerea aceasta.
Locuitorii pot ieși afară, "atâta vreme cât dovedesc că sunt sănătoși".
The New York Times spune că "primele trenuri au pornit în dimineața aceasta".
Cântărețul Gilberto Gil și nepoata lui, Flor Gil, cântă de acasă, așezați pe canapea, Volare.
Chitara lui Gilberto Gil tace și amândoi spun la final: Noi siamo Italia.
Flor Gil are 11 ani, părul albastru.
Gilberto Gil are 77 de ani și o finețe. Cântă mai încet, ca să i se audă vocea nepoatei.
"Donato Sabia, fost campion european la 800 de metri în sală (1984), a decedat joi la vârsta de 56 de ani, victimă a noului coronavirus."
"S-a născut Giulia, fiica «pacientului numărul unu» din Italia."
Egiptul este prima țară arabă care suspendă activitățile publice de Ramadan.
Iar Israel impune prin decret izolare și interdicție de a părăsi domiciliul în ziua Paștelui evreiesc.
"Pentru a evita ca familiile să se întâlnească la cina tradițională de Pesah în seara de joi, guvernul a decretat de asemenea o interdicție de circulație."
Orientarea spațială e clară:
"Nimeni nu are voie să se afle la o distanță mai mare de 100 de metri depărtare de domiciliu."
Mă imaginez măsurând o sută de metri cu pași egali pornind de acasă, așa cum se făcea pe vremuri la fotbal pentru a demarca porțile cu pietre.
Ascult Cazuza: "a tua piscina está cheia de ratos", piscina ta e plină de șobolani.
A murit în 1990 de SIDA.
Un anunț în presă: "Bernie Sanders renunță la cursa democrată pentru Casa Albă".
Și "fondatorul Twitter donează aproape o treime din avere pentru a sprijini revenirea economică".
Dau târcoale unei idei, ca și cum o idee ar ocupa spațiu.
Catedrala enormă Saint John the Divine din Manhattan va fi transformată în spital de campanie.
Spitalele din New York sunt aproape pline.
Bisericile încep să se pregătească.
Clifton Daniel, diaconul, a explicat pentru The New York Times: de-a lungul secolelor, catedrala a fost folosită astfel în repetate rânduri.
Și apoi a spus: pentru catedrală nu e ceva nou, doar pentru noi este.
Catedrala și oamenii.
Catedrala e mai experimentată decât această generație. Ca să vezi.
Ce e nou pentru oameni nu e nou pentru piatră.
Boris Johnson se află în stare stabilă și "răspunde la tratament".
Observ acum, fereastra care dă în fața casei e înțepenită; ferestrele care dau spre spate funcționează.
Trebuie să fac fereastra din față să se deschidă bine, mă gândesc.
"Africa depășește 500 de morți și înregistrează peste 10.500 de infecții".
Și Argentina prelungește carantina până la finalul lunii aprilie.
Carantinele vin una după alta.
Eto'o, un fost fotbalist camerunez, vorbește despre posibilitatea de a testa vaccinuri în Africa.
Nu suntem cobai, nesimțiților - spune.
În fiecare zi la ora 19.00, îmi mai spune prietena mea din Mexic, femeile se așază la televizor.
Stăm triste și încordate, ascultând.
Dar din când în când se mai aude un: că frumos mai e! Frumosule.
De la bunica mea, de la sora mea sau de la mine.
Stăm toate laolaltă, numai noi, femeile.
Câteodată mai spunem, sărmanul!
N-am vrea ca el, Hugo López-Gatell, să se afle într-așa o situație.
Multă responsabilitate, zice ea.
Primesc un mesaj cu o imagine.
Biserica unei secte braziliene e închisă și pe ușă are o hârtie, pe care scrie cu roșu: "comunicat despre coronavirus".
Și dedesubt: "vă informăm că întâlnirile pentru vindecarea bolilor sunt anulate din cauza bolii mai sus menționate".
O lecție de limbaj.
În Mexic circulă niște abțibilduri cu raze roșii de super-erou care ies din ochii lui Hugo López-Gatell, sub care scrie "raza sanitară".
Nu ne spune niște informații și atât, spune prietena mea.
Ne uităm la ora 19.00 la Hugo López-Gatell, spune ea, și ne vindecăm.
Sunteți cu toții niște rahați, spune fotbalistul Eto'o.
Africa nu e curtea voastră de joacă, spune fotbalistul Eto'o.
Și o melodie:


Citiți o însemnare de traducător pe marginea acestei cărți aici.