Cuvînt înainte la o carte de psihologie

  Citiţi un fragment din această carte.



"Vindecare" este un cuvînt foarte tare. Oare nu este o dovadă de aroganţă din partea unui medic să folosească un asemenea cuvînt în titlul unei cărţi despre stres, anxietate şi depresie? M-am gîndit mult timp la această problemă.

Pentru mine, "vindecare" înseamnă că pacienţii nu mai suferă de simptomele de care s-au plîns cînd au venit la prima consultaţie şi că aceste simptome nu apar din nou după ce tratamentul s-a încheiat - ca atunci cînd tratăm o infecţie cu antibiotice. Asta am observat şi cînd am început să practic metodele descrise în carte, lucru confirmat de o serie de studii de cercetare. În cele din urmă, am decis că pot să folosesc cuvîntul "vindecare" în titlul cărţii. Dacă nu l-aş fi folosit, ar fi fost o lipsă de sinceritate din partea mea.

Ideile prezentate în această carte sînt inspirate, într-o bună măsură, de lucrările lui Antonio Damasio, Daniel Goleman, Tom Lewis, Dean Ornish, Boris Cyrulnik, Judith Hermann, Bessel van der Kolk, Joseph LeDoux, Mihaly Csikszentmihalyi, Scott Shannon şi ale multor alţi medici şi cercetători. De-a lungul anilor, noi am luat parte la aceleaşi conferinţe, am frecventat aceiaşi colegi şi am citit aceeaşi literatură ştiinţifică. Prin urmare, e firesc ca între cărţile lor şi a mea să existe o oarecare suprapunere, în ele regăsindu-se multe referinţe comune şi idei similare. Venind în urmă însă am putut profita de maniera lor de expunere a ideilor ştiinţifice în termeni simpli, uşor de înţeles. Le aduc aici mulţumiri pentru tot ceea ce este valoros în această carte. În privinţa ideilor pe care ei s-ar putea să nu le accepte, îmi asum, desigur, întreaga responsabilitate.

Toate cazurile clinice expuse în paginile care urmează provin din propria mea experienţă (în afara unor cazuri descrise de cîţiva confraţi psihiatri în literatura medicală şi indicate ca atare). Din raţiuni evidente, atît numele, cît şi toate informaţiile care ar putea duce la identificarea persoanelor au fost modificate. De cîteva ori, din motive literare sau care ţin de claritatea expunerii, am preferat să unesc în aceeaşi relatare trăsături clinice ale unor pacienţi diferiţi.

(David Servan-Schreiber)


Am auzit prima oară de David în Canada, la Universitatea din Waterloo - unde mi-am făcut studiile în psihologie. La unul din cursurile de psihologie cognitivă am prezentat o lucrare despre felul cum frica ne condiţionează emoţiile; în Manualul de Tendinţe în Ştiinţele Cognitive pe care îl studiasem era şi numele lui David Servan-Schreiber...

Nu-mi imaginam pe atunci că peste numai 7 ani o să fiu editorul lui David. Nici el nu se gîndea că va scrie o carte de succes internaţional.

Să fi fost oare destinul lui David decis de bunica lui? O femeie puternică şi foarte frumoasă, care şi-a dorit ca primul ei fiu să devină chirurg. Jean-Jacques Servan-Schreiber, tatăl lui David, n-a ales însă medicina, ci jurnalismul; şi, mai tîrziu, politica. JJSS a fost cel care a lansat în Franţa săptămînalul L'Express; tot el e autorul celebrului best seller geopolitic, Le Défi Américain.

Ambiţioasa doamnă a încercat să-şi convingă şi cel de-al doilea fiu, Jean-Louis Servan-Schreiber, să urmeze o carieră în medicină - dar a eşuat şi-n cazul acestuia. JLSS a ales tot jurnalismul. Revista de economie pe care a creat-o, L'Expansion, a cucerit întreaga lume. Abia cu David (primul nepot) visul de-a avea un medic în familie i s-a împlinit.

David a studiat medicina la Paris, apoi şi-a luat Doctoratul în Ştiinţe Cognitive în Canada. S-a specializat în psihiatrie, devenind în scurt timp profesor la Clinica de psihiatrie a Universităţii din Pittsburgh. Deşi foarte tînăr, el este şi directorul Centrului de medicină complementară a Universităţii din Pittsburgh. Şi acestea sînt doar cîteva dintre funcţiile pe care le deţine.

Însă, cu tot acest impresionant arsenal de materie cenuşie, David rămîne un om de o modestie emoţionantă.

L-am regăsit acum cîţiva ani, în paginile revistei Psychologies Magazine, condusă de unchiul său, Jean-Louis Servan-Schreiber. M-am bucurat să-i citesc articolele. Iar cînd i-a apărut cartea Guérir le stress, l'anxiété et la dépression sans médicaments ni psychanalyse, am fost plăcut impresionată că un psihiatru, specializat în ştiinţele cognitive, abordează metode naturale de vindecare.

Oare darul pentru scris al lui David Servan-Schreiber să fie genetic? El susţine că nu (deşi latura sa jurnalistică s-a dovedit foarte puternică). Cînd l-am cunoscut, mi-a povestit că nu talentul literar l-a determinat să se apuce de această carte, ci convingerea că azi există o necesitate extraordinară: de a "vindeca" într-o altă manieră decît cea academică, deprinsă în şcolile de medicină clasică.

Dorinţa de a ne simţi "mai bine" este interesul principal al fiecăruia dintre noi. Sînt de acord cu David cînd afirmă că această aspiraţie este individuală, şi nicidecum una care aparţine unui destin colectiv. Şi nu e vorba aici de egoism...

Sîntem în măsură să cîntărim şi să decidem avantajele destinului personal. Ne interesează evoluţia noastră - şi acesta e unul dintre meritele cărţii Vindecă...: ne învaţă că evoluţia e un demers individual. David însuşi s-a autoprovocat, şi-a "răsturnat" parcursul profesional (convenţional pînă la un moment dat) - cu această carte cu totul neconvenţională. Vindecă expune metode naturale, validate ştiinţific, care, de-a lungul anilor de studii şi cercetări i-au atras atenţia.

Părea greu de crezut că un psihiatru poate scrie despre mecanismele de autovindecare din corpul şi creierul nostru. Ei bine, lucrarea de faţă "rezonează" cu acel ecou omniprezent în noi toţi - dorinţa de a trăi mai bine.

Vindecă ne îndeamnă să folosim capacităţile naturale pentru a ne regăsi echilibrul; e, într-un fel, temelia a ceea ce se poate numi "noua medicină a emoţiilor". Am început să înţelegem că industria serveşte - dar şi distruge; agricultura hrăneşte - dar şi otrăveşte; ne dorim din ce în ce mai mult o medicină care să ne vindece... blînd. David nu propune să renunţăm la medicina clasică, ci să-i integrăm metodele naturale de care dispunem cu toţii. Stresul, anxietatea şi depresia pot fi tratate prin terapii "noi", dar vechi de cînd lumea (simularea luminii diurne, acupunctura, acizii graşi omega-3), şi, cum spuneam, validate de studii ştiinţifice riguroase. Ele oferă fiecăruia, fără excepţie, instrumentele pentru a-şi recăpăta controlul asupra propriei vieţi.

Sînt convinsă că această carte a fost catalizatorul principal care m-a determinat să-mi creez propria editură. Încă un motiv pentru a-i prezenta autorului admiraţia şi mulţumirile cuvenite.

(Elena Francisc)