Lentoarea - Milan Kundera (ed. Humanitas, 2004)
Primul rînd: "Ne-a venit chef să petrecem seara şi..."
Lentoarea e primul roman scris de Kundera în franceză şi ar trebui să fie manifestul hedonist al tuturor celor care nu confundă lenea cu lipsa de ocupaţie. Pentru că asta se-ntîmplă azi: neocupaţia îl face pe om mai frustrat şi veşnic în căutarea mişcării care-i lipseşte, în vreme ce plăcerea de a lenevi poate furniza delicii orgiastice.
Ultimul cuvînt: Cît de posibilă mai este ea azi, în epoca vitezei - aceasta e miza acestui roman muşcător şi alert (!) care alternează şi finalmente "ciocneşte" două poveşti de seducţie pe care le despart 200 de ani.
Psihanalistul - Leslie Kaplan (ed. Trei, 2004)
Primul rînd: "- El scrie tot ca pe un vis şi povestea asta."
Psihanalistul care dă titlul acestui nou "roman psy" este locul unde vin şi de unde pleacă eroii pitoreşti ai acestei poveşti scrisă în circa 200 de capitole scurte şi cu bătaie lungă. Că e un bulimic cronic, unul care se mutilează sau una care-l citeşte pe Kafka non-stop şi pretinde că Metamorfoza i-a schimbat viaţa, tot acest catwalk de pacienţi strînge în el o vedere panoramică, poetică şi amuzantă a lumii în care trăim.
Ultimul cuvînt: O lume în care oamenii pendulează între a-şi trăi şi a-şi gîndi viaţa. Şi o carte în care micile istorii personale de cabinet devin parabole contemporane.
La fel de iute ca dorinţa - Laura Esquivel (ed. Humanitas, 2004)
Primul rînd: "Nordul se simte, se impune, ne marchează."
Cu opt mai mică decît maştera literaturii sud-americane actuale, Isabel Allende, Esquivel şi-a cîştigat faima graţie romanului Ca apa pentru ciocolată. Reţeta e similară şi aici (puţină magie, ceva umor şi multă pasiune, plus tot o comparaţie în titlu), cu un strop melo de biografie însă: dedicată tatălui ei, de profesie telegrafist, cartea e povestea unui astfel de telegrafist care are darul de a-i ferici pe toţi, citindu-le gîndurile, mai puţin pe soţia lui.
Ultimul cuvînt: emoţionantă reconcilierea finală dintre cei doi soţi înstrăinaţi, "fără cuvinte, dar cu foarte multă dragoste".
La pescuit de păstrăvi în America - Richard Brautigan (ed. Polirom, 2004)
Primul rînd: "Coperta romanului La pescuit de păstrăvi în America..."
Oricît de ciudat ar suna, La pescuit de păstrăvi în America e numele unei persoane. Sau, mă rog, ar putea fi. După cum, la fel de bine, o bătrînă poate fi un rîu plin cu păstrăvi din Vermont. Sau un bărbat poate deveni propriul lui păstrăv mîncînd pîinea pe care voia s-o folosească drept momeală. Bizar nu e cel mai potrivit cuvînt, de aceea ar trebui poate introdus termenul "brautiganesc" pentru a descrie această bizarerie inclasabilă devenită manifest al generaţiei hippy. Care n-ar trebui să lipsească din cortul niciunui vamaiot.
Ultimul cuvînt: Maioneză. Citeşte şi-ai să înţelegi!
Fight Club - Chuck Palahniuk (ed. Polirom, 2004)
Primul rînd: "Tyler îmi face rost de o slujbă de chelner..."
Prima regulă a lui Fight Club e să nu vorbeşti niciodată despre el, ar trebui să trecem cu vederea lansarea acestui roman. Mai ales că, din cauza filmului, îi ştim şi şpilul final. Dar nu ne lasă inima să ratăm contactul cu unul dintre cei mai originali prozatori contemporani, al cărui nihilism arde pagina precum eroii grăsimile din care fac săpun.
Ultimul cuvînt: Fight Club respiră prin toţi porii anarhie, dispreţ faţă de brand-urile care-ţi definesc aseptic viaţa şi fascinaţie pentru violenţă - singura în stare să mai testosteronizeze încrederea infirmă a masculilor în propriile forţe.
Cronica păsării-arc - Haruki Murakami (ed. Polirom, 2004)
Primul rînd: "Cînd a sunat telefonul, fierbeam spaghete în bucătărie şi..."
Cărămida de aproape 700 de pagini a lui Murakami începe cu convingerea că muzica lui Rosinni se potriveşte exact cu fierberea spaghetelor. E genul de detaliu, aparent anodin, care "prinde" dintr-un paragraf stilul complex al lui Murakami. Povestea - situată undeva la graniţa dintre fantastic şi realitatea cotidiană - continuă cu dispariţia motanului şi, mai apoi, a soţiei protagonistului.
Ultimul cuvînt: Ceea ce se anunţă a fi o anchetă de detectiv se dovedeşte a fi cronica dezintegrării unui mariaj, dublată de traumele încă active cauzate de atrocităţile din timpul celui de-al doilea război mondial.
(Articol preluat din Revista Cosmopolitan, septembrie 2004)