Să cunoşti o femeie

  Citiţi un fragment din această carte.



Mai întîi, după primele pagini parcurse, este o stare, o stare care nu te mai părăseşte pînă la ultimul rînd semnat de scriitorul care, profetic, la ora debutului său, în anul 1952, şi-a luat pseudonimul "Oz" – "forţă" în ebraică. Simţi că povestea simplă a cuplului din carte este una universală, în consecinţă şi a ta, poate şi a părinţilor tăi, ori a surorii sau a prietenei tale.

Te iubeşte sau te-a iubit. Dar tu eşti sau ai fost prea ocupat(ă) ca să observi. La sfîrşitul unei poveşti de dragoste, îţi place să-ţi aminteşti numai ceea ce-ţi convine ţie. Dar cît de profitabilă ori corectă este, în fapt, această atitudine? Cît şi cine cedează? Pînă unde merge într-un cuplu înţelegerea? Cînd şi mai ales cum se instalează, confortabil, compromisurile reciproce multiple – sursa dintotdeauna a eşecului final?

Teza cărţii, la care nu poţi să nu subscrii, apare discret însă definitiv, ca un laitmotiv-sentinţă: "în mai mică sau mai mare măsură, toţi oamenii au aceleaşi secrete". Iar secretele ajung, învelite sau nu în scutul amărăciunilor şi al (dez)iluziilor cotidiene, la sfîrşitul poveştilor, să fie cunoscute de toată lumea.

Pentru personajul principal al romanului, Yoel, agent al serviciilor secrete israeliene, moartea misterioasă şi tragică a soţiei sale, Ivria, deschide durerosul drum al cunoaşterii, fie aceasta şi tardivă, a adevărurilor fundamentale care definesc raporturile între doi parteneri de viaţă. Rezultatul introspecţiei şi al rememorărilor sale pe care le parcurge cu sufletul la gură nu se lasă aşteptat. "Ştia bine că actele oamenilor, ale tuturor oamenilor şi toate actele lor, acte de pasiune, de ambiţie, acte de fraudă, de seducţie, de acumulare, de evaziune, acte de răutate şi de trădare, de competiţie, de flaterie şi de generozitate, acte menite să impresioneze, să atragă atenţia, să se întipărească în memoria familiei, a clanului, a ţării sau a rasei umane, acte meschine şi acte grandioase, acte calculate sau incontrolabile sau duşmănoase, toate soiurile de acte te împing, întotdeauna, undeva unde nu aveai nici cea mai mică intenţie să ajungi."

În pofida acordurilor respectate ori a dezacordurilor provocate de durerea de a accepta condiţia unui copil epileptic (personajul tulburător al Nettei, tînăra şi lucida atotştiutoare din roman), viaţa cuplului se consumă într-o permanentă stare de circumspecţie, între hotărîrile luate din înţelegere şi consideraţie, între concesiile reciproce şi secreta compasiune.

Frumuseţea stranie a ficţiunii din romanul lui Oz, sugestiv şi, de ce nu, ironic intitulat Să cunoşti o femeie, constă în "lecţia" neostentativă şi implicită pe care o primeşte fiecare cititor: învăţaţi să-i cunoaşteţi pe cei apropiaţi iubindu-i. Iar iubirea trăieşte şi atunci cînd dispare fiinţa iubită. Este sentimentul, hărăzit fiecăruia dintre noi, care umple vidul universal şi salvează individul.

Şi la urmă, la capătul romanului scris într-un stil accesibil, frust şi cuceritor (este celebră afirmaţia autorului pentru care cititorul este un iubit sau o iubită pe care trebuie să-l sau să o seducă), ai sentimentul că ai parcurs o capodoperă literară pe care o aşezi în raftul bibliotecii şi pleci apoi din ficţiune în viaţă mai departe. Iubind.

Sfatul meu către cititoarea Cosmo:

Priveşte în tine ca într-o oglindă. Cheia problemelor pe care viaţa ţi le ridică la fiecare pas se află în capacitatea ta de a iubi şi de a-i cunoaşte cu adevărat pe cei dragi. Acesta este şi mesajul romanului Să cunoşti o femeie, pe care vi-l recomand în această lună.

(Articol preluat din Revista Cosmopolitan, noiembrie 2004)