La Belle Roumaine... o misterioasă şi seducătoare necunoscută

  Citiţi un fragment din această carte.



Ca într-o variantă a Şeherezadei, romanul scriitorului român şi francez Dumitru Ţepeneag propune cititorului nu numai un personaj feminin memorabil, ci şi un text plin de vervă, înţesat de dialoguri spumoase şi acide. O cupă de şampanie provocatoare în maniera inconfundabilă a unuia dintre cei mai originali autori contemporani.

În cîte dintre noi nu se ascunde oare o Emma Bovary, aşteptînd tenace şi tăcută să vină clipa defulării şi a eliberării din multiplele plictiseli cotidiene ori de cuplu, conjugale sau sexuale? Este şi acesta un mister feminin prea solid şi clasic pentru a fi fost întru totul desfiinţat de revoluţiile feministe...

"La belle Roumaine c'est moi" declara ostentativ şi persuasiv scriitorul Dumitru Ţepeneag la lansarea volumului în Rotonda Muzeului Literaturii Române din Bucureşti. Pentru a fi şi mai convingător, autorul şi-a prezentat personajul într-o manieră şocantă care a făcut deliciul asistenţei, punîndu-şi un sutien alb peste pulover şi o pălărie de damă pe creştet.

Cine să fie frumoasa româncă? Un personaj ambiguu, cu o moralitate la limita corectitudinii, în acelaşi timp o eroină complexă, cu un destin "european" avant-la-lettre; care tulbură bărbaţii în orice spaţiu ar păşi, doar prin prezenţa-i copleşitoare şi enigmatică.

Romanul, conceput în trei părţi - dintre care prima şi ultima sînt oglinzi răsturnate ale aceleiaşi poveşti tragice cu final necunoscut, deschis interpretării cititorului - este centrat pe Ana-Hannah-Aneta, identificată de ceilalţi uşor peiorativ drept la belle Roumaine, o posibilă spioană a Securităţii, cu misiuni precise în Paris şi Berlin. Pendularea autorului, transferată personajului şi trăită la fiecare pagină de lector, este între ceea ce se ştie despre "femeia asta misterioasă, venită de la gurile Dunării" şi ceea ce nu se ştie (şi, cu siguranţă, nu se va şti niciodată), despre orice femeie.

"De frumoasă era frumoasă! Trăsăturile perfect regulate ale chipului alcătuiau o fizionomie simpatică şi inteligentă, chiar dacă ochii de un albastru de peruzea se pierdeau uneori în gol, iar buzele se retractau într-o uşoară crispare. Ai fi zis că suferă sau că rumegă gînduri nu tocmai roze." De vîrstă incertă, clonă posibilă a celebrei actriţe de origine română Elvire Popesco, o brunetă autentică deghizată într-o blondă platinată fermecătoare care-şi face fulminantele intrări în cadru fluturîndu-şi un impunător mantou de vulpe argintie, necunoscuta din barul parizian se joacă de-a sexul şi de-a iubirea cu toţi bărbaţii din roman. Şi o face detaşat, purtînd o ie tradiţională precum personajul lui Matisse, aparent fără nici un scop, departe de marea artă a profesionistelor, cu gîndul doar la un iubit din trecutul său românesc, prezent ca o amintire. Nonşalantă, la belle Roumaine jonglează cu minciunile la fel ca şi cu amanţii, mizînd pe ameţitorul miros de miere al trupului său.

"O fiinţă plină de fantezie şi de neprevăzut", cu o viaţă "zbuciumată şi cam fără rost", vorbăreaţă şi dezinvoltă, care te va seduce şi pe tine, la belle Roumaine este şi o metaforă dublă pentru condiţia feminină şi pentru România însăşi, o eternă necunoscută în Occident. Destinul tragic al personajului din final pare a fi al amîndurora...

Sfatul meu către cititoarea COSMO:
Lasă complexul bovaric deoparte şi meditează la citatul din Novalis, o posibilă cheie salvatoare pentru fiecare dintre noi: "Viaţa nu trebuie să fie un roman ce ne-a fost dat, ci un roman pe care l-am făcut noi înşine."

(Cronică preluată din Revista Cosmopolitan, decembrie 2004)