Omul cu etaje

Citiţi un fragment din această carte.




Am scris aceste texte în perioada 1978-1981. Cîteva fragmente au apărut în presă (unul dintre ele în 1980 în revista timişoreană "Orizont"). Pe la începutul anilor '80, am încercat să le public într-un volum, intitulat Cutia cu bătrâni, pe care l-am propus editurii "Cartea Românească". Fiind refuzat, am transferat oferta la editura "Albatros". Dan C. Mihăilescu scrisese chiar o prefaţă. La una dintre edituri, ultima cred, redactorul de carte mi-a spus că volumul nu poate fi publicat. "Ce exemplu vreţi să daţi românilor – mi s-a spus – cu personajul care aduce atâtea argumente în favoarea sinuciderii?!".

Pînă la urmă, am renunţat la ideea publicării şi am uitat de manuscris. Pe la mijlocul anilor '90, fiica mea Amana, pe atunci în vârstă de 14 ani, l-a descoperit într-un sertar, l-a citit şi m-a convins să-l public. Cartea a apărut la Editura "Meta", în 1995. În general, recenziile n-au fost rele. Mi-a atras mai ales atenţia cronica cea mai critică. În "România literară", Ioana Pârvulescu constata că sunt mai talentat în domeniul eseului erudit decât în cel al ficţiunii şi mă sfătuia să rămân la ceea ce mă pricep mai bine. I-am urmat sfatul înainte să mi-l fi dat. Din 1981, de când am terminat de scris Cutia cu bătrâni, n-am mai scris proză. Iată că acum cartea este publicată de editura la care am propus-o iniţial, cu aproape 25 de ani în urmă.

(Andrei Oişteanu,
Bucureşti, 26 iulie 2005)

De acelaşi autor:

  Grădina de dincolo. Zoosofia. Comentarii mitologice, Dacia, Cluj, 1980;
  Motive şi semnificaţii mito-simbolice în cultura tradiţională românească, Minerva, Bucuresti, 1989;
  Cutia cu bătrîni (roman), Prefaţă de Dan C. Mihăilescu, Meta, Bucureşti, 1995 (ediţia a doua: Cartea Românească, 2005;
  MYTHOS & LOGOS. Studii şi eseuri de antropologie culturala, Nemira, Bucuresti, 1997 (ediţia a doua: Nemira, 1998);
  COSMOS vs. CHAOS. Myth and Magic in Romanian Traditional Culture. A Comparative Approach, The Romanian Cultural Foundation Publishing House, Bucharest, 1999;
  Imaginea evreului în cultura româna. Studiu de imagologie în context est-central european, Humanitas, Bucureşti, 2001 (ediţia a doua: Humanitas, 2004);
  A Képzeletbeli Zsidó, ediţia în limba maghiară a vol. Imaginea evreului în cultura româna, Kriterion, Cluj, 2005;
  Das Bild des Juden in der rumänischen Volkskultur, Vorwort von Erhard Roy Wiehn, Hartung-Gorre Verlag, Konstanz, 2002;
  Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească, Polirom, Iaşi, 2004;
  The Imaginary Jew, In Romanian and other Central-East European Cultures, Preface by Moshe Idel, University of Nebraska Press (sub tipar);
  Mentalităţi, mode şi moravuri. Societatea românească în tranziţie (1774-1866), (în lucru);
  Dispute teologice publice. O istorie a religiilor dintr-o perspectivă inedită (în pregătire).

Oricine cunoaşte volumul de debut al lui Andrei Oişteanu (Grădina de dincolo, 1980) va ralia imediat prozele ce compun Cutia cu bătrâni la acel excurs erudit în simbologia magic-alchimică de acolo. Ceea ce reprezenta pe atunci sondare a fabulosului totemic animalier, ţinând de imagistica ocultă, de exorcismul heraldic sau de şamanism turnat în tipare de basm românesc devine chiar acum substanţă reflexivă, matriţă psihanalitică şi plurisemie a misterului într-o arborescenţă stilistică de mare fineţe.

Ceea ce era decriptat ştiinţific în Grădina de dincolo este codificat acum în numele colajului straniu a ceea ce am numit (pe urma faimoasei definiri date de Jung eului ca arhitectură imemorială şi pluri-stratificată) – omul cu etaje. Numai că Andrei Oişteanu, preocupat de etnologie, simbologie şi antropologie, este un artist; colajele sale suprarealiste dezvăluie o adevărată – şi o barocă, manieristă – patimă a deghizării de sensuri, a structurilor imbricate, o manie a cifrului; şiruri de chei vechi, sticluţe de poţiuni farmaceutice arhaice, sugestii de mail art, fizionomii de tip "les années folles", clepsidre minuscule, brevete de meserii de odinioară ş.a.m.d. – stau cuminţi şi straniu evocatoare în sertarele unor cufere de lemn fără vârstă. Însumare pseudo-aleatorie de semnificaţii, deopotrivă coborâre şi rupere din timp, cult al arhaicului potrivit în formele unei modernităţi ce anulează graniţele spaţiale şi timpul linear.

Aceste două pasiuni ale autorului – simbologia "totemică" (vezi bestiarul fabulos din Grădina de dincolo) şi colajul intens vizualizat de tâlcuri ale omenescului – infuzează paginilor de acum un mister psihologic pe cât de generos în cheile decodării, pe atât de orgolios (pentru că iniţiatic) claustrat în efigii imposibil de tradus monovalent.

Comisionarul este o dilemă oarecum confină Căderii lui Camus; o parabolă morală – "gardianul" şi "victima" pazei lui labirintizând dialogal pe tema sinuciderii ca libertate sau ca temniţă, ca anulare sau realizare prin eşec a călătoriei revelatoare în moarte. Transfer de personalitate şi destin, prizonierul petrecut în torţionar, păzitorul petrecut în hoţ de conştiinţă, coborâre în infern, revelaţie a Dublului, două chipuri, două jumătăţi ce compun (conform etimologiei verbului sym-balein) rotundul uman înghiţit de cunoaşterea supremă prin moarte.

Dacă în Comisionarul se excelează în monologul dialogal al spaţiului închis ("piesă de cameră" cu irizaţii romantice), Arhivarul este o desfoliere aproape vetero-maniacală, am zice, de închipuiri nu o dată cu fibră kafkiană, dar şi mateină. Cufărul cu molii – spaţiu infinit al reveriei plăsmuitoare de fantasme – cu amintiri trăite/visate, frenezia recompunerii prin magie fabulatorie a fiinţei ca obiect sacral şi a Lucrului ca timp oprit, încrustat, sufletul vagant prin epoci şi medii copios populate cu vedenii – oferă lecturii voluptăţi de alchimie psihologică.

Au trecut mai bine de zece ani de când am prefaţat (zadarnic) întâia oară Cutia cu bătrâni. Şi Andrei Oişteanu şi eu am îmbătrânit, nu în stil, nu în concepţii, ci pur şi simplu sufleteşte. Dar asta înseamnă că suntem cu zece ani... mai aproape de personajele sale. În orice caz, textul nu are nici un rid; ca simbolică a timpului netimp şi a eului ca sumă de milenii, "cutia cu bătrâni" ne cheamă din cufărul infinit, ascuns, cum spunea Jung, în pivniţa fiinţei noastre. Căci omul cu etaje ştie foarte bine că, fără subterane, acoperişul n-ar fi cu putinţă.