Trăim în plin deznodământ

Citiţi un fragment din această carte.

Dacă vi se pare că lumea s-a stricat iremediabil, dar că e încă amuzant s-o frecventezi, Alexandra Târziu scrie pentru dumneavoastră. Iar dacă, în plus, ştiţi şi că sînteţi înşelaţi, furaţi şi minţiţi în fiecare clipă - şi nu doar în România, ci pe toată planeta «civilizată» -, veţi citi cu delicii aceste «scene globale». Pentru că sînteţi, personaj principal sau figurant, parte din convenţia complexă a supravieţuirii. Aceea în care nimic nu mai e ce pare a fi, eufemismele abundă, poliţiile spionează tot ce mişcă, manipularea e regină, iar jocul nu poate continua fără lucida ticăloşire a elitelor, şi nici fără îmbuibarea primară a corpului social.

Faţă de aciditatea schiţelor despre contemporanii noştri dezorientaţi din Fapte bune cu Lisa şi alte 12 moralităţi (Editura Compania, 2004), surpriza ar putea fi în acest mic volum opţiunea prozatoarei pentru o formulă aproape de fabulă. Bestiarul comun (vulpea, furnica, şoarecele...) e îmbogăţit aici cu figuri neaşteptate (rechinul, peştii, musculiţa de oţet, cocostîrcul...) şi ornat cu chintesenţe ale netrebniciei omeneşti ridicate la rang de specie (canalia şi licheaua). Prin haina lor subţire de cărţi de joc se vede, desigur, mai bine decît într-o întîmplare cu fiinţe omeneşti cît de penibile, dar şi periculoase au ajuns să ne fie năravurile vechi şi noile patimi. Cum vremea avertismentelor a trecut, părem a trăi în plin deznodămînt cu o linişte şi o orbire rare, binecuvîntate de şmecheri, din moment ce mlaştina noastră locală duce lipsă de perspectivă fără a suferi vreun strop, ca în scena intitulată «Broasca fără orizont».

Astfel de texte, acut politice, parcă făcute pentru pagina literară a unui săptămînal de temut, duc de fapt cu ele în neant ultima brumă de candoare. Şi ne confirmă dureros că «frumuseţea e de neiertat», că mila ne va pierde şi că, în general, nici o faptă bună nu va rămîne nepedepsită, aşa cum glumim amar de o bună bucată de vreme. Şi totuşi, oare ce va urma?!